top of page

Protestam.. dar cum?


As vrea sa clarific ceva inca de la inceput. Oamenii care ies in Piata Universitatii au motive diferite. Multi, mai ales cei care au avut contact direct cu tragedia din Colectiv, ies special pentru asta, altii ies ca e trendy, e un sentiment de euforie, ceva "misto",unii sunt ultrasi, unii sunt instigatori care participa cam la toate protestele, iar altii ies pentru ca ceea ce s-a intamplat in clubul Colectiv a fost picatura care a umplut paharul. Din aceasta ultima categorie fac parte si eu. Am vazut ca fraza "Coruptia ucide!" este foarte reala si vreau o schimbare.

Stim cu totii ce s-a intamplat azi, doua demisii mari si tari in urma protestelor de aseara. Dar este aceasta oare, o victorie reala?

Ce optiuni avem?

  1. Se tot vehiculeaza numele lui Catalin Predoiu. Daca va intereseaza politica la fel de mult ca pe mine, atunci azi este prima data cand ati auzit acest nume. La mine, cel putin asa e. Bineinteles ca l-am cautat pe wikipedia aici. Pe scurt, este in politica de ceva timp, cum ar zice romanul "se are bine cu toti de prin partide", probabil uns cu toate alifiile. Exact "aceeasi Marie cu alta palarie".

  2. Alegeri anticipate. Daca nu stiti exact ce sunt, puteti citi aici. Pe scurt, trebuie dizolvat Parlamentul, si stiu din putinele mele cunostinte in domeniul politicii, ca fiecare partid propune unul sau doi candidati pentru Senat si Camera Deputatilor din care noi sa alegem. Si aici ar fi solutia cu partidele mici. Unele sunt chiar autentice si sunt oameni care vor sa faca ceva, dar oare e realist sa voteze Romania asa?

  3. Un Guvern tehnocrat. Aceasta mi se pare, la prima vedere, cea mai buna optiune. Practic, asta inseamna ca in pozitii de conducere, ministri, prim-ministrul sa fie oameni apolitici, care sa nu faca parte din nicun partid, si sa fie specialisti in domeniul departamentului pe care l-ar conduce. De exemplu Ministrul Agriculturii sa fie un inginer specialist agronom. Pare o idee foarte buna, insa mie imi e teama de doua chestiuni : acesti ministri ar fi ingraditi de legislatie, care este facuta de parmalentari, oameni politici si cel de-al doilea lucru, daca acesti oameni nu sunt morali si scopul lor principal e strangerea de milioane de euro, sau sunt pusi acolo tot de prietenii politicieni, atunci.. mi-e teama ca o sa ajungem mai rau ca acum. De asemenea, pentru ca eu chiar nu sunt o cunoscatoare in domeniu, m-am mai informat. Puteti gasi informatii despre Miscarea Tehnocratica aici. Mie imi pare a fi un fel de Hunger Games.

Deci, ce e de facut?

  1. Iesim in strada, sa vada ca nu se mai poate asa si ca nu mai toleram coruptia, dar nu doar acum, ci si peste 3 luni, peste 6 luni, in cazul in care vedem in clasa politica "aceeasi Marie cu alta palarie", vorbind mai din popor asa.

  2. Trebuie sa intelegem ca schimbarea este o lupta pe termen lung. Oricat ne-am dori noi ca schimbarea sa se produca ACUM, nu e posibil. Ceea ce trebuie sa facem fiecare dintre noi este sa incurajam spiritul civic. Stiati ca la sedintele primariilor si ale Consiliilor Judetene este permis accesul cetatenilor prin lege? Asta nu prea se promoveaza la tv. Daca te intereseaza ce se mai face prin orasul sau sectorul tau ar trebui mers la sedinte. Si de asemenea, legea spune ca daca cetateanul cere cuvantul la sedinta, ei sunt obligati prin lege sa i-l dea.

Nu ai semne de circulatie in cartier? Nu ai semafor intr-o intersectie foarte aglomerata si cu risc mare de accidente? Stai o jumatate de ora sa iesi de pe strada ta pe o artera principala, pentru ca nu se poate pune asa usor un semafor? Esti mamica si nu ai pe unde sa iti plimbi copilul pentru ca trotuarul, care si asa are maxim 1m, este plin de masini parcate?

Esti revoltat de faptul ca Romania este pe locul II in UE dupa numarul de morti in accidentele rutiere? Ia atitudine! Toate astea au o singura radacina: coruptia! Atunci mergi la primarie la sedinte, cum si cand poti, da emailuri parlamentarului ales din judetul tau, intreaba-l ce mai zice cu promisiunile alea, ca daca nu se tine de cuvant adio vot. Hai sa ii obisnuim asa, nu faci pleci! Poate ca nu e solutie prea rapida, dar e cea mai buna solutie. Noi asteptam degeaba un voda, un salvator din politica, cineva sa ridice Romania. Ei bine.. supriza! Acest voda nu are de unde sa vina, tot de la primarii si din parlament vine si daca noua nu ne-a pasat deloc ce a facut el pana sa ajunga acolo, el s-a obisnuit asa si asa va proceda si ca prim-ministru sau presedinte. Schimbarea porneste de la noi si presupune efort sustinut. Acesta este adevaratul protest al nostru si e nevoie de cativa ani buni pentru a vedea schimbarea.

Tu ce parere ai? Hai in Piata Universitatii deseara, dar nu face doar asta, implica-te, pentru ca te afecteaza direct ceea ce fac ei in politica, vrei nu vrei!

P.s. :

  • Recomand articolul scris de Moise Guran de aici.

3 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page