top of page

Cat mai inseamna o cafea in Bucuresti?


Mă tot gândeam zilele astea că eu iubesc cafeaua de la Starbucks, în special acel Caramel Macchiato al lor.. yummi! De obicei, prefer să îmi iau unul Grande, adică Mediu, care costă 15 lei. Nu este cea mai ieftină cafea, dar nici nu este un super efort financiar pentru majoritatea dintre noi. Sau cel puțin așa credem noi cei din bula aceasta pe care specialiștii în marketing o targetează ca fiind "urban highly educated".

Discutând cu două prietene de-ale mele, una din ele deține un magazin online de haine pentru femei și cealaltă lucrează în cadrul World Vision România mi-am dat seama că acești 15 lei ai mei de cafea pot însemna foarte mult sau foarte puțin. Pot alege să îmi iau Caramel Macchiato-ul de la Starbucks, să îmi iau ceva pentru mine(accesorii sau haine), sau pot să ofer o masă caldă unui copilaș.

Nu știu dacă ați văzut, dacă ați citit sau ați auzit pe undeva despre campania "Pâine și mâine" demarată de World Vision România. Este o campanie care oferă o masă caldă și două ore de after school, pentru 2500 de copii din mediul rural, din mai multe sate din județele Vâlcea, Dolj și Vaslui. Pentru a strânge fondurile necesare acestei campanii, World Vision România a pus la punct un sistem prin care putem trimite un SMS cu textul "PAINE", astfel donând 2 € (adică exact 9.0042 lei - la cursul valutar de astăzi) în fiecare lună.

Cunosc personal oameni din World Vision și cred că nici nu vă puteți imagina cu cât mult mai greu este să convingi oamenii să ajute pe cineva, decât să își cumpere ceva pentru ei. De fapt, gândindu-mă la cafeaua mea de la Starbucks nu îmi mai vine așa greu să mă gândesc că este mult mai ușor să îmi iau de 15 lei în fiecare luna o singură cafea, dar este mult mult mai greu să dau 9.0042 lei să ofer o masă caldă unui copil. De ce e așa? De ce e atât de greu să renunți la o cafea pe lună, la o bluză, la ceva de care nu ai neapărată nevoie ? De ce e așa de greu pentru oamenii din televiziune sau publicații media să ajute pro bono la mediatizarea campaniei? De ce tot ceea ce căutăm este profitul și folosul propriu?

Ce înseamnă pentru tine 9.0042 lei ? Poți face să însemne o zi a unui copil în care nu merge cu oile la păscut sau să muncească cu ziua prin vecini, ci dimpotrivă să meargă la școală, unde va primi de mâncare și va fi ajutat la teme și îndrumat spre a nu abandona școala. Nu închide ochii! Știi că asta este realitatea și e nevoie doar de o cafea de-a ta pe lună să poți face ceva..

Copiii de la grădinița Stoilești au primit o masă caldă

Mai multe detalii despre campanie aici.

Mulțumesc World Vision România pentru poze.

2 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page