Am mai povestit câte ceva, aici pe blog, despre cât de greu a fost începutul alăptării pentru mine. Astăzi, însă, as vrea să povestesc puțin mai mult despre episodul "Consultantul în alăptare" din perioada aceea. M-am gândit de multe ori să povestesc aici despre acest subiect, dar tot parcă nu eram convinsă, deoarece e un subiect față de care am sentimente contradictorii.
Dar.. să o luam cu începutul.
În primele zile, am chemat două prietene, mămici, pe la mine, care au ajutat mai multe femei cu atașarea. Ele mi-au explicat cum e treaba cu atașarea corectă a copilului la sân și cu începutul alăptării. Doar că.. Iunia nu voia. Doar dacă o apropiai de piept, țipa așa de tare de auzeau și vecinii de pe strada vecină.
Apoi, când avea 3 săptămâni, a început să ia sânul, însă mai mult cu mameloane de silicon. Eu citisem că acestea interferează cu alăptarea și încercam să o pun direct să sugă fără ele. A ajutat mult contactul piele pe piele despre care mă tot informasem și pana la urmă i-a plăcut și la țiți. Mai aveam o singură problemă.. una mare, din cauza căreia am reușit să alăptez abia la 5 luni ale ei. Aveam dureri cumplite atunci când o puneam să sugă. Eu sunt rezistentă la durere ( mă mândresc cu nașterea mea complet naturală😁), dar asta era ceva ieșit din comun. Era o durere așa sfâșietoare, chiar nu știu cum să o descriu mai bine, ca o arsură/usturime, pe care efectiv nu o puteam suporta, deși, repet, mă mândresc cu rezistența mea la durere :)
Am decis că era timpul să chem pe cineva profesionist. Atunci mi se părea imposibil să mai reușesc să alăptez după 3 săptămâni. Mă gândeam mi-am ratat șansa. Le ziceam prietenelor "trenul asta e pierdut pentru mine", însă una dintre ele m-a ajutat să înțeleg că nu e prea târziu. Mi-a recomandat pe cineva, o doamnă de la Asociația SAMAS (vezi aici), care ajutase alte două mămici cunoscute să alăpteze și despre care am primit numai recomandări faine. Aceasta se numește Adina Păun. Foarte foarte entuziasmată, decid să o sun. Din păcate, îmi spune că poate ajunge peste 3 zile, dar insistă să îmi dea numerele de telefon ale altor 3 consilieri în alăptare, deși eu aș fi preferat să o aștept, dar probabil că era destul de ocupată. Am sunat la primul număr. primit. Nici această doamnă nu era disponibilă. Am sunat la următorul și mi-a răspuns o doamnă foarte drăguță, i-am povestit situația cu durerea teribilă (mă durea chiar și când puneam mamelon de silicon) și mi-a spus să merg să cumpăr niște mameloane mai mari(sunt două mărimi), că precis aceasta este problema și că trebuie să încerc întâi cu mameloanele astea și apoi, treptat, le vom scoate. Entuziasm maxim! Nu era prea târziu :)
A doua zi dimineața, la ora stabilită, doamna consilier era la mine la ușă. Numele ei este Andreea Andrei. Am stat de vorbă cam jumătate de oră, timp în care m-a ajutat să o pun pe Iunia la sân cu mameloanele de silicon, cele noi. Ce să vezi, durere teribilă și cu acestea. Doamna consilier nu mai știa ce sa spună. Până la urmă mi-a spus să mai încerc să o pun că sigur va trece durerea în timp, că nu are cum să ma doară așa tare chiar și cu mameloane. A completat un formular cu detalii despre naștere, date de contact șamd, mi-a spus că mă costă 200 de lei și apoi a plecat.. Am rămas mult mult mai dezamăgită și mai descurajată decât eram înainte de a veni ea.
Ușor ușor am început să citesc mai multe și să mai sper că poate mai e o șansă dacă totuși Iunia în sfârșit accepta sânul. Am întrebat pe grupul de Facebook, Alăptează, unde găsești ajutor prețios de la mămici și consilieri în alăptare, de la ce poate fi durerea aceea. Și acolo am primit un răspuns standard, unde mi se sugera că precis atașarea nu este bună și că să mă mai informez. Sincer, citisem tot ce aveau la Files, mă uitasem pe toate pozele și video-urile cu atașarea corectă și poziții de alăptat . Știam că nu asta era problema. Nu dau vina pe mămicile din grup, chiar dimpotrivă cred că fac o treabă extraordinară acolo, însă doar mi-au confirmat că atașarea este corectă, iar pentru durere mi-au spus să chem un consultant în lactație. Mi s-a părut o glumă proastă. Abia ce plecase unul din casa mea.
Am descoperit, 4 luni mai târziu, problema. Era candida. Din cauza faptului că fetița mea a primit antibiotic în spital, a făcut candida în guriță și mi-a dat și mie. Am tratat-o cu violet de gențiană și abia atunci am reușit să alăptez.
Am aflat, mai târziu, că un consultant adevărat în alăptare, trebuie să fie certificat IBCLC. Cine obține această certificare chiar știe ce face. Doar cadrele medicale pot obține această certificare, după niște cursuri practice foarte amănunțite.
Când a venit timpul să menționez numele consilierului care a venit la mine, am scris și am șters, apoi iarăși i-am scris numele. Cred că oamenii pot evolua, cred că pot avea zile mai proaste, cred că pot învăța multe lucruri, de aceea nu aș eticheta-o pe doamna consilier după o singură vizită. Ceea ce m-a făcut totuși să îi menționez numele, este faptul că înainte de a o suna, eu am căutat online despre ea, să văd experiențe și povești ale mămicilor și nu am găsit. Cred că m-ar fi ajutat mult să citesc așa ceva (și de bine și de rău), înainte de a suna, dar nu am găsit nimic.
Eu te sfătuiesc să te informezi despre alăptare, încă din sarcină. Intră pe grupul de Facebook Alăptează și caută un consilier NEAPĂRAT certificat IBCLC, dacă ai nevoie de ajutor suplimentar în startul alăptării.
De asemenea, aceasta a fost doar experiența mea. Dacă ai avut o experiență asemănătoare sau de ce nu, opusă, sau ai vrea să afli mai multe detalii despre ceea ce am povestit aici, te aștept cu drag, pe pagina Contact :)
#alaptare #consilierinalaptare #consilierinalaptarebucuresti #consilierlactatiebucuresti #consilierinalaptareandreeaandrei #consilierinalaptaresamas #consilieralaptareandreeaandrei #adinapaun #andreeaandrei #consilieralaptareadinapaun #consilieralaptareibclc #consilierinalaptarecertificat #experientaemacuconsultantulinalaptare #mameloanedesilicon #mameloanedesiliconmarimi