top of page

Săptămânile minune: cum și când


Sunt o persoană cărei îi place să citească. Îmi place să fiu pregătită pentru orice situație, chiar și ipotetică de-ar veni peste mine. Așa că, în sarcină, am citit tot ce am prins. Mă gândeam că astfel voi fi mult mai bine pregătită. Însă nu știu cum se face că nu am dat deloc peste conceptul acesta de "săptămânile minune"(wonder weeks) ale bebelușilor. Așa că m-am trezit cu un bebe care plângea non-stop, care voia doar în brațe și care voia atenție TOT TIMPUL. Sau așa mi se părea mie. Tocmai atunci când parcă era puțin mai bine, iarăși urma o perioadă "dificilă". Eram sigură că greșesc undeva, că ceva nu fac bine, sau că al meu copil e "defect". Părea că nu e deloc cum mi se spusese mie, cum că e ușor când e mic, doar mănâncă și doarme non-stop😅 Ei bine, atunci când am aflat de fapt că nu eram eu de vină și că nu este nimic în neregulă cu copilul meu, lucrurile au început să se îndrepte. Cum era o perioadă mai grea, știam că este o săptămână minune, în care bebe învață ceva nou și abia așteptam să văd cum se va manifesta noua abilitate la ea, astfel că nici nu mai conta că era mai greu.

Ce sunt săptămânile minune?

Acest concept a fost introdus de doi olandezi după ce au studiat subiectul timp de 30 de ani. Ei au scris o carte, numită chiar "Wonder weeks", în care este descrisă teoria conform căreia dezvoltarea cognitivă a copiilor nu este liniară, ci se realizează în salturi. Adică un copil nu învață în fiecare zi câte o abilitate nouă, în mod constant, ci are o săptămână în care tot ce a experimentat este pus cap la cap și copilul dezvoltă o serie de abilități (salt mental), cu care încearcă apoi să se obișnuiască și pe care urmează să le aprofundeze. Acest lucru este înfricoșător pentru bebeluși, de aceea, în aceste perioade, ei au nevoie mai mult să fie ținuți în brațe și alinați și de aceea au nevoie de mai multă atenție ❤️


Care sunt săptămânile minune?

Saltul Mental 1: Senzații

Acesta are loc în jurul vârstei de 5 săptămâni a bebelușului. Percepția bebelușului despre lumea înconjurătoare se schimbă, iar el începe să simtă din ce în mai multe senzații. Realizează, prin toate simțurile sale că nu mai este în uter.

În această săptămână bebelușul va fi mai plângăcios și probabil, va dormi mai puțin. Arată-i dragoste și afecțiune multă și ajută-l cu răbdare să descopere lumea din jurul său.


Saltul Mental 2: Tiparele

Acest salt are loc aproximativ în săptămâna a 8-a de viață a bebelușului. Practic el începe să pună în categorii toate senzațiile pe care le experimentează și să formeze tipare (modele) pe care le va recunoaște apoi. Începe să se diferențieze pe sine de lumea înconjurătoare și apoi să recunoască persoane și obiecte. În această perioadă poate începe să își studieze intens mânuțele(adică să le bage în guriță😜).