Cu ce ne jucăm la 18 luni


De obicei, îmi place tare mult să mă inspir de pe Pinterest sau de la alte mămici pentru activități sau jocuri noi și mă ajută enorm să le văd grupate pe vârstă. Așa că, m-am gândit să scriu această postare pentru ca alte mămici, cu pitici de 18-24 de luni, să se poată inspira:)

Deci, iată cu ce ne jucând noi în perioada aceasta:

1. Puzzle cu forme

Puzzle-ul acesta îl folosim încă de la 12 luni și deja, acum la 18 luni, l-a cam depășit, dar ne-am jucat cu el destul de des, la început mai stângaci și cu nervi, atunci când nu reușea să potrivească piesa (răbdarea nu este punctul ei forte😂). Acum lejer le pune, îl mai folosesc doar ca să îi deschid apetitul pentru celelalte puzzle-uri.

2. Puzzle clasic

Folosim acest puzzle pentru 18+ luni. La început a fost folosit doar pentru sortat. Practic doar muta piesele dintr-un capac al cutiei, în celălalt. Acum deja încearcă să conecteze două piese. Uneori le mai nimerește, alteori le aruncă de nervi că nu îi iese, dar încercăm zi după zi:)

3. Matrioșka

Păpușa matrioșka rămâne printre jucăriile preferate ale Iuniei, dar și ale mele (e superbă pictată așa❤️). O folosim încă dinainte de 12 luni când doar reușea să își dea seama care e mai mare, care mai mică, dar în niciun caz să pună păpușile cap la cap. Atunci stătea și jumătate de oră concentrată la păpușică, însă acum deja în 5 minute se cam plictisește de ea.

4. Pictatul doar cu apă

Cea mai nouă activitate a noastră este pictatul doar cu apă folosind cărticica “Magic Painting” de la Usborne. Din păcate, Iunia nu e așa mare fan pictat. Mai mult de 5 minute nu are răbdare să picteze. Eu sincer, cam visam să îi placă și să stea cu orele să picteze, dacă s-ar putea. Dar ușor ușor, pare din ce în ce mai interesată și zilnic parcă stă puțin mai mult să picteze. Am preferat varianta cu această cărticică pentru că sunt sigură că ar fi fost prea muultă mizerie cu acuarele. Dar.. după cum văd eu, cred că o să fie inginer și nu artist😜

P.s: Dacă ești cel mai activ cititor al lunii Martie de pe pagian de Facebook a blogului, primești această cărticică în dar.

5. Xilofonul

Am cumpărat din Jumbo un xilofon de jucărie, care e tare fain. Nu prea a interesat-o până acum, dar acum se pare că și-a descoperit pasiunea pentru muzică. Zi de zi cântă la el și îl analizează. Și deși nu iese cine știe ce melodie, ea se distrează teribil :)

6. Cărticica din fetru

După cum am spus, mă gândesc serios că are stofă de inginer, fetița mea. La pictat nu prea stă, dar la bibilit activitățile din cartică stă și câte 20 de minute (e destul de mult pentru ea). Mă și mir că îi place așa mult și că are răbdare să meșterească acolo la ea. Chiar am crezut că această cărticică va rămâne aruncată, undeva într-un colț, dar se pare că nu și ce bine că-i așa:)

7. Carduri Montessori

Îmi plac tare tare mult cardurile de tipul acesta. Am început cu ele încă de dinainte de 1 an. Nu stăm foarte mult și nu insist dacă ea nu are răbdare sau chef, dar mi se par foarte utile, educative și distractive. Prima dată le-am folosind asociind obiectele reale cu cartonașul respectiv, apoi am trecut la recunoașterea obiectelor ( întrebări de genul “unde e Ursulețul?” Și ea trebuia să îl arate). Acum ușor ușor încercăm să asociem culorile. Până acum am reușit performanța ca atunci când îi arăt o mașină galbenă să strige “Nanaaa” (traducere: bananaaa), deci mai avem puțin de lucrat.

P.s: Au fost 10 lei, din Carrefour.

8. Plastilina

Am încercat cu plastilină clasică, dar tot încerca să o guste, deși îi plăcea mult să se joace cu ea. Așa că am apelat la un tip de plastilină făcută în casă (făină, ulei, colorant alimentar și mirodenii pentru miros, nu am o rețetă, pentru că eu am cumpărat-o, dar se găsesc multe pe net). Ușor ușor învață că nu trebuie să o mănânce, dar măcar nu mai sunt stresată dacă a băgat putin în guriță, atunci când nu mă uitam eu.

9. Cărticelele

Deși le-am pus ultimele în articol, ele sunt de fapt cele mai îndrăgite de Iunia. Ca să o calmez sau să o distrag, am mereu cu mine o cărticică. În majoritatea zilelor, le preferă în locul jucăriilor. Avem destul de multe cărticele, strânse pe peste tot. Acum este la etapa când ne uităm pe ele și întreabă “Ata?” (Traducere: “ce e asta?” :)) ) iar eu îi spun și apoi face corelații, gen când vede banana în cărticică fuge la frigider și zice “Nanaaa”. Ce scumpi sunt la vârsta asta, nu-i așa? :)

Cam cu jucăriile acestea ne distrăm noi, însă cea mai mare distracție rămâne tot jocul cu mingea sau gâdilatul😊

Voi cu ce vă jucați în perioada aceasta?

#jucarii18luni #ideiactivitaticopii #ideiactivitati18luni #cucenejucamla18luni #littlecornerofjoy #jucariimontessori #cardurimontessori #activitatimontessori #activitatimontessoribebelusi #carticopii #cartiusborne #plastilinadelacevarsta #plastilinafacutaincasa #plastilinafacutaincasareteta #carticicasenzoriala #carticicadinfetru #magicpainting #puzzlecopii

215 afișare4 comentariu

Produse pe care le recomand*:

IMG_9548.JPG
IMG_9319.JPG
IMG_9549.JPG
IMG_9551.JPG

* Acestea sunt câteva produse pe care le folosesc de ani și ani de zile, pe care le iubesc și care mi-au ușurat mult viața de mămică. Pentru că le am deja de câțiva ani, unele dintre ele au fost înlocuite în magazine cu modele mai noi.

Linkurile sunt afiliate.

Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

București, Romania

  • facebook
  • instagram
  • pinterest

©2020 LITTLE CORNER OF JOY. TOATE DREPTURILE REZERVATE.