Deși am o casă, mă trezesc adesea fiind nemulțumită de dezordinea din ea. Deși am o fetiță superbă, mă trezesc adesea fiind nemulțumită de lucrurile care nu ies cum vreau eu, că nu am un al doilea copil apropiat de vârstă cu care să se joace așa cum mi-am dorit mereu, că, de multe ori, nu doarme noaptea, că sunt obosită și că de cele mai multe ori.. e greu. Deși am curte și grădină, mă trezesc adesea fiind supărată că roșiile mele s-au mănit sau că au boli, deși le-am îngrijit cât de bine m-am priceput eu.
Îmi dau seama că am o grămadă de resurse și incredibil de multe binecuvântări și totuși eu văd doar ceea ce nu am. Câteodată, când ajunge soțul acasă seara, de la serviciu și mă întreabă cum mi-a fost ziua, răspunsul meu automat este: ”Greu.. a fost greu”. De cele mai multe ori nu știu să spun exact de ce a fost greu. Ziua a decurs absolut normal, cu programul nostru obișnuit și cu joacă și cu educare și cu plânsete și cu râsete și cu absolut de toate, dar normală.
Ceea ce am realizat este că, de fapt, nemulțumirea e o setare a minții. Nu contează că toate au mers de fapt bine, nu contează că am o familie, un cămin, un soț, un copil, o mașină, o pisică, un purcel și ce-o mai fi..contează doar ce NU AM. Îmi dau seama că gândirea aceasta este alimentată și de media și de toate reclamele de azi. Dacă stăm să ne gândim bine, ce anume ni se transmite pe orice canal de comunicare posibil? Că trebuie să fii slabă 90-60-90, că nu ești frumoasă decât dacă arăți așa, că dacă nu ai ultimul răcnet de BMW nu ai nimic, că dacă nu călătorești de 5 ori pe an în țări exotice ești, de fapt, un ratat. Ni se prezintă mereu ideea că trebuie să avem un job care ne place, o muncă împlinitoare, că de fapt jobul ăsta la birou e plictisitor și rutinat și că nu e cool. Și uite așa..devenim nemulțumiți. Iar nemulțumirea asta e ca o boală, odată ce te-a afectat puțin, te va distruge pe de-a-ntregul.
Analizând și constatând că m-a prins și pe mine nemulțumirea într-un grad destul de avansat, am decis să schimb setarea minții mele. Am decis să îmi resetez gândurile, astfel încât să privesc la lucrurile pe care le am, la partea plină a paharului. Am decis să privesc cu bucurie fiecare zi pe care o trăiesc, indiferent dacă lucrurile ies sau nu, așa cum îmi doresc eu.
Pentru aceasta mi-am confecționat un borcan pe care l-am numit ”Borcanul recunoștinței” și în care pun, scrise pe bilețele, motivele de mulțumire, de recunoștință, indiferent că sunt mici sau mari. Aleg în fiecare zi să mă bucur de lucrurile frumoase, să fiu recunoscătoare pentru tot ce am și material și imaterial. Nu ignor lucrurile care nu sunt așa cum vreau eu, dar nici nu le las să mă nemulțumească. Iau atitudine față de cele pe care le pot îmbunătăți, iar pe restul, care nu sunt în controlul meu, învăț să le accept și să trăiesc cu ele, fără să îmi producă amărăciune sufletească.
Indiferent că îți faci un astfel de borcan, că alegi să notezi pe foaie lucrurile frumoase din viața ta, că le afișezi pe frigider, sau că le scrii pe telefon sau că alegi doar să te gândești la ele, eu zic că este un subiect care merită abordat și care va revoluționa modul în care privești viața și chiar sănătatea ta psihică.
În viața mea a făcut o mare diferență resetarea minții pe mulțumire. Sunt altă persoană, mai fericită și mai puternică. Pentru că lucrurile care mi se par grele, nu mă mai dărâmă așa tare, am putere și speranță să pot să schimb ceea ce nu îmi place.
Te încurajez și pe tine să îți resetezi astfel mintea și să creezi moduri și ritmuri practice pentru asta. Ce zici? te bagi? Hai să umplem casele de borcane ale recunoștinței :)
