top of page

Pentru atunci când pierzi o sarcină


11 săptămâni și 2 zile de sarcină, iar eu mă regăsesc într-un cabinet medical cu soțul și pitica, povestind entuziasmați cu doamna doctor cum că am venit să vedem bebele la prima ecografie. Eu, foarte zen, îi spun doamnei doctor că prima sarcină (cea cu Iunia) a fost perfectă, că nu am avut și nu am nicio problemă de sănătate și niciun avort sau pierdere de sarcină. Mergem la ecografie toți 3 entuziasmați să vedem bebele. Punem gelul acela pe burtică și începem ecografia. Eu entuziasmată, abia așteptam, îi tot spuneam piticei că o să îl vedem pe bebe. Dintr-o dată văd că doamna doctor se schimbă la față și mă întreabă câte săptămâni de sarcină ar trebui să am. Îi spun că 11, în timp ce îmi piere zâmbetul de pe față. Inima începe să îmi bată mai tare, iar ochii parcă îmi sunt acoperiți de ceață. Instinctiv, îmi dau seama că este ceva în neregulă. Mă gândesc prima dată la malformații, sindromul Down, asta e sigur. Inima îmi bubuie de zici că o să îmi spargă pieptul. Ahh asta e.. nu aud nicio bătaie a inimii.. O întreb pe doctoriță, cât de calm pot: “Credeți că e oprită în evoluție, nu-i așa?”, iar ea îmi spune că nu este ceea ce se aștepta să vadă la o sarcină de 11 săptămâni și că mai vrea să investigheze.

Am trecut, în minutele acelea, pe masa aia de ecografie prin cele mai complexe și diferite stări, de tristețe, de furie, de vinovăție, de învinovățire a altora și câte altele or mai fi fost. Eram doar bucuroasă că soțul ieșise deja afară cu Iunia, că nu aș fi vrut să trăiască momentul odată cu mine. Mi-am reținut lacrimile, gândurile și sentimentele, cât a fost nevoie, până am stabilit, cu doamna doctor, ce este de făcut și apoi am plecat. Am spus “La revedere” asistentelor si doamnelor de la recepție ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Am ajuns la mașină, m-am uitat pe geam la Iunia și i-am zâmbit, apoi m-am urcat în față, am închis ușa și am izbucnit într-un plâns violent, de se zguduia mașina. Nu îmi mai amintesc drumul și discuția până acasă, dacă a fost vreuna, însă știu că tot mai speram, speram să fie o greșeală. Am sunat a doua zi dis-de-dimineață și mi-am făcut programare la medicul cu care o născusem pe Iunia. Speram să fie o greșeală și să îmi spună că totul va fi bine. Găsisem programare peste 4 zile.

În următoarele zile, am avut musafiri, am mai povestit cu oameni, am avut oarecum activitate. Încercam să evit, să nu mă mai gândesc. Încă nu aveam niciun semn că am pierdut sarcina, nici măcar cea mai mică și nesemnificativă sângerare. Apoi, a venit o seară, cea de-a doua seară după ecografie, în care am fost singură și am avut puțin timp. M-am gândit, am analizat și m-am rugat. Stând așa cu mine însămi și cu Dumnezeu, dintr-o dată, mi-a fost clar că bebe nu mai e, că nu mai sunt gravidă cu siguranță. În seara aia, am adormit cu o inimă zdrobită, dar și ușurată. A doua zi dimineața, la prima oră, am început să sângerez.

M-au sunat și cei de la policlinică legat de programarea pe care o aveam următoarea zi la medic și le-am spus că nu mai am nevoie de ea. Îmi era clar că pierdusem sarcina și acum începeam să o elimin. Îmi este foarte greu încă, să povestesc acest episod din viața mea, dar nu o fac pentru că vreau să afle toată lumea ce greu mi-a fost mie să pierd o sarcină, ci pentru că 1 din 5 sarcini sunt pierdute la ora actuală și deși nu doresc absolut nimănui să treacă prin asta, cred că e important să fii informată și să știi ce este de făcut în cazul în care sarcina ta va fi acea 1 din 5 sarcini pierdute.. Este o teamă generală, mai ales legată de infecție. În 3% din cazuri, se poate produce o infecție a uterului și pot fi complicații grave. Din această cauză, în România, majoritatea medicilor fac chiuretaj, adică îți “curăță” ei membrana uterină cu anumite ustensile, care îți îndepărtează evident și o parte din straturile membranei uterine. Care sunt consecințele? Ei bine, pentru că membrana are nevoie de ceva timp să se refacă, nu vei rămâne prea repede însărcinată. Din păcate, știu un singur caz, ce-i drept, al unei femei care a rămas sterilă după chiuretaj. Pur și simplu, pentru restul vieții nu a mai putut avea copii. Nu zic că e o regulă, însă e o posibilitate.

Eu am fugit de chiuretaj cât am putut. De ce? Pentru că știam că totuși 97% dintre femei NU fac infecție dacă sunt lăsate să elimine natural sarcina. Pentru că știam că al nostru corp are capacitatea să o elimine foarte bine, fără efecte adverse, în timpul necesar fiecărui organism. Am povestit că după ecografie, am rămas în cabinet și am discutat cu medicul. Mi-a spus că putem să mai așteptăm o săptămână să se elimine singură, dacă nu va începe eliminarea, o să îmi dea niște pastiluțe care o vor porni și în cel mai rău caz, dacă fac infecție sau e ceva în neregulă ajungem la chiuretaj, dar mi-a spus clar că este în ultimă ultimă instanță. M-am bucurat enorm că am făcut atâtea cercetări înainte și am ales un medic pro natural, care nu sare din prima la chirurgie invazivă, ci lasă corpul și natura să facă ce știe ea mai bine, să ducă la capăt cu bine procesul de el