În ultima vreme, am tot stat să analizez dacă blogul este un hobby pentru mine, ceva ce mă relaxează, mă bucură și mă entuziasmează, sau dacă nu cumva a devenit încă un lucru de făcut, din cele pe care trebuie să le fac, nu cele pe care îmi face plăcere să le fac.
Ei bine, după o analiză amănunțită, am ajuns la concluzia că este un hobby, este un colț de entuziasm, unde mai pot respira și pe care îmi doresc să îl cresc. Și mă consider norocoasă că am găsit o muncă pe care să nu o simt ca pe o povară, ci ca pe o relaxare.
M-am tot gândit că fiind mămică, mai ales în etapa în care stai acasă cu copilul, te izolezi puțin și deși e o perioadă faină, este și o perioadă epuizantă, de aceea eu cred că este vital pentru orice mămică să aibă un hobby.
Ce este un hobby?
Este o activitate pe care o faci cu plăcere, pe care nu o simți ca pe o muncă, sau obligație, ci este o activitate care te relaxează, te binedispune și te ajută să mai “respiri”. Dacă o consideri o povară, sau încă un lucru de pe “To Do list” atunci clar nu este un hobby.
De ce este vital ca mămică să ai un hobby?
După cum spuneam perioada în care stai acasă cu copilul sau copiii tăi, deși este o perioadă frumoasă, este una obositoare și în care domnește o anumită rutină. Rutina nu este rea și ajută în cazul copiilor, dar noi ca și adulți avem nevoie să mai spargem rutina din când în când.
Un hobby te ajută să nu îți pierzi perspectiva, să nu privești doar la partea goală a paharului, ci și la cea plină. Te ajută să te relaxezi și este un mod în care îți încarci bateriile emoționale și psihice, devenind chiar mai răbdătoare în ceea ce ai de făcut în continuare, cu copiii sau prin casă.
De asemenea, a avea un hobby, te ajută să nu îți pierzi identitatea, te ajută să nu uiți cine ești. Preocupându-te doar de copil, de făcut mâncare, de hăinuțele puse la spălat, scutece de schimbat, educație și activități șamd, te cam uiți pe tine. Nu este ceva rău să sacrifici pentru copiii tăi, la aceasta suntem chemați ca și părinți, însă fără anumite perioade de încărcare emoțională, nu poți face față prea mult timp tuturor sarcinilor legate de copii.
Te ajută să simți că ești în control. Făcând lucruri cu mâinile tale, sau îndeplinind-ți proiectele, te va face să te simți mai stăpână pe viața ta, mai în control și îți va oferi o satisfacție cum că ai dus ceva la bun sfârșit. Adevărul este că în etapa în care ești acasă cu copiii, tot strângi rufe murdare și ele tot apar, tot dai cu aspiratorul și a doua zi este la fel. Nu prea simți că ai realizat ceva și pentru unele dintre noi poate fi frustrant că nu vezi rezultate imediate, în ceea ce investești în casa și copiii tăi. De aceea, un hobby ajută mult pe partea aceasta, să simți că ai dus ceva la bun sfârșit.
Eu mă uit mereu în spate la statisticile blogului să văd progresul, să văd cât am crescut, pentru că este ceva măsurabil și mă încurajează că deși, în casă, nu se vede un progres neapărat și cu Iunia nu se vede încă tot ceea ce investesc în ea, în blog se vede și e mai tangibil.
Idei de hobby-uri:
- Crafturi
- Gătit
- Citit (un hobby maaare al meu)
- Fotografiat
- Croitorie
- Cântat
- Înot
- Scris
- Pictat
- Desenat
- Colorat
- Blogging
- Rezolvarea cuvintelor încrucișate
- Rezolvarea puzzleurilor
Și muulte altele. De obicei, un hobby este ceva la care ești bun și pe care îți face mare plăcere să îl faci.
Ca și concluzie aș spune că e vital să ai hobby-uri ca și mămică, ca să nu înnebunești. Pe bune! Pentru că a crește copii e o muncă, una plină de împliniri, dar tot muncă. Iar viața nu e doar despre muncă, ci despre împletirea perfectă de muncă și relaxare, de greu și ușor, de frumos și urât. Tu ce hobby-uri ai? Ce îți place să faci în puținul timp liber pe care îl ai ca și mămică?🧡
P.s.: Deși iubesc să mă uit la filme și seriale, un hobby este ceva activ, pe care îl faci cu mâinile tale, nu este ceva pasiv ca uitatul la TV:) E relaxant, dar nu e la fel de împlinitor.