“Eu sunt o mămică ce iubește fiecare clipă petrecută cu copilul ei. Am mereu răbdare cu el și nu a existat niciun moment, vreodată, în care să mă enervez. Fac totul cu plăcere, schimb scutece pline de caca, gătesc, curăț, reușesc să îmi echilibrez bine timpul astfel încât să nu neglijez joaca, dar să am și mereu gătit ceva foarte sănătos, iar casa să strălucească de curățenie, în același timp. Nu m-am trezit niciodată că nu mai știu ce să gătesc, plănuiesc mereu dinainte și am idei de noi preparate. Nu m-am simțit niciodată epuizată sau descurajată și în niciun caz nu am simțit că îmi pierd identitatea, ci am fost sigură pe mine mereu și mereu că fac ceea ce trebuie și că o fac cu excelență.
Copilul meu nu a pus vreodată mâna pe telefon. Așa cum mi-am dorit și imaginat încă din sarcină, el nu a avut contact cu tehnologia, nu se uită la televizor, sau la desene și în niciun caz nu știe ce e ăla YouTube. Nu am cedat niciodată atunci când copilul meu a încălcat o regulă, am fost fermă și nu mi-am încălcat niciodată propriile-mi reguli. Chiar și în magazin de s-a pus pe jos, nu m-am simțit stânjenită, ci mi-am continuat veselă cumpărăturile, vorbindu-i calm copilului și celorlalți cumpărători, zâmbind, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De asemenea, am avut grijă mereu de relația cu soțul meu, să nu îl neglijez și să arăt mereu impecabil. Când vine acasă mă îmbrac în cele mai bune haine și sunt mereu aranjată, epilată și parfumată, în prezența lui. De fapt, nu stau niciodată în pijamale sau în haine comode în casă, având grijă dimineață de dimineață să mă pregătesc, atât pe mine cât și pe pitică, astfel încât să ne începem ziua arătând impecabil.” Poate te întrebi și tu: “Ce prostie mai e și asta?” Și ai dreptate, este o prostie, este mama perfectă, la care fiecare dintre noi visează. Vestea bună (sau rea, după caz) este că ea NU EXISTĂ! Eu personal, stau mai toată ziua în pijamale, ba chiar am zile când și pitica stă vreo jumătate de zi tot în hainele de noapte. M-am simțit de nenumărate ori descurajată și am plâns de oboseală de atâtea ori încât nu mai pot număra. Casa mea e departe de a fi curată lună, strâng pe o parte și facem dezordine pe alta. Abia apuc să îmi mai fac unghiile cu ojă din când în când și sunt departe de a fi aranjată în fiecare zi. Relația cu soțul mă chinui să o mențin echilibrată, să ne facem timp pentru noi, să iesim doar noi doi și să nu îl neglijez. Uneori îmi iese, alteori nu. De multe ori când mergem la restaurant îi dau telefonul piticei, ca să putem mânca și noi liniștiti. Nu e nici pe departe modul în care visam eu să se desfășoare lucrurile, dar am obosit să tot alerg după ea și să mâncam pe rând. Visam și eu că nu va vedea tehnologie al meu copil și că va fi crescut într-un mod foarte natural și educațional. Până mi-am dat seama că nu pot găti dacă nu e la desene. Am încercat de toate.. și toate s-au sfârșit cu mine epuizată, cu o mâncare fără gust și cu lacrimi amare.
De multe ori mi-am înclăcat propriile-mi reguli și am cedat știind că nu fac bine, fiind însă mult prea epuizată ca să mă mai ”lupt” cu un copil plin de energie.
Uneori îmi vine să fug de acasă și nu glumesc. Parcă aș mai vrea și eu o viață comodă, în care să am o pisică de îngrijit și.. atât. În loc să fac asta, mă închid în baie până mă satur de auzit ”Maami Mami Maaami” și ies luând-o în brațe, resemnată.