București, Romania

  • facebook
  • instagram
  • pinterest

©2020 LITTLE CORNER OF JOY. TOATE DREPTURILE REZERVATE.

Umidificatorul: moft sau necesitate?


Atunci când eram însărcinată cu Iunia am primit multe lucruri faine de copii, de la prietene mămici, pe care ulterior le-am dat și eu mai departe, dar care m-au ajutat enorm în prima perioadă de bebelușie. Îmi plăcea să mă gândesc așa ca la un cerc al mămicilor, în care ne ajutăm una pe alta cu lucrușoare de copii și în care le dai și tu mai departe, continuând astfel cercul. Și în interiorul cercului te simți protejată, iubită și îngrijită.

Printre lucrurile de bebe primite atunci, se număra și un umidificator. Acesta trecuse deja pe la mai multe mămici, dar își făcea treaba foarte bine încă. Ca de obicei, eu sceptica în materie de gadgeturi pentru copii, mă gândeam: “De ce aș avea nevoie de un umidificator? Ce, nu au mai crescut copii până acum și fără umidificator în cameră? Chiar trebuie s-o cocoloșesc așa (pe Iunia)?” Trebuie să recunosc că dacă nu l-aș fi primit, nu aș fi cumpărat unul din proprie inițiativă. În prima etapă, l-am pus mai mult pentru că făcea un zgomot de fundal, iar Iunia dormea mult mai bine cu zgomote albe. Nu era un sunet deranjant, ci relaxant, care te ajuta să dormi. Apoi, ne-am dat seama că îi prinde bine piticei, umidificatorul, atunci când are muci și că respiră și doarme mult mai bine. Mă refer, mai ales la perioada de iarnă. Dar ea a crescut, a venit vara și l-am scos din uz. Curând, urma să nască o prietenă și împreună cu alte lucrușoare primite de mine, dar și unele pe care am ales să le dăruiesc de la Iunia, i-am dat și umidificatorul, gândindu-mă că mămicile nu prea dau banii pe el, dar că este util, mai ales în etapa de început. De asemenea, mă gândeam că acum Iunia e mare și nu vom mai avea nevoie de el. Daar a venit iarna și de data aceasta ne mutasem la casă, unde nu știu exact din ce cauză, aerul mi se pare mult mai uscat decât la bloc. Bineînțeles au apărut mucii și pitica nu putea să respire. Aveam treziri din două în două ore și muulte nopți albe. Așa că, m-am gândit că este timpul să ne achiziționăm și noi propriul umidificator. Voiam neapărat ceva cu higrometru (măsoară umiditatea din cameră) incorporat și la care să pot stabili eu umiditatea dorită. Am tot căutat, până am găsit varianta dorită, un umidificator cu higrometru incorporat, de la Myria (cel de aici, deși văd că nu se mai vinde), parcă așa se numește firma și la un preț bun. Evident, l-am comandat online (cam așa îmi fac cumpărăturile, mai ales de când s-a născut pitica😅). Apoi l-am instalat la ea în cameră, undeva sus, pe o comodă, unde nu putea ajunge. Singura problemă a fost lumina. Avea un beculeț din ăla “de veghe” albastru, care lumina toată camera. Ce să mai doarmă copilul, când vedea lumina, zicea că e rost de joacă. Așa că soțul, ca tot românul descurcăreț, a pus niște bandă izolatoare neagră peste beculeț și a rezolvat problema. În iarna următoare, adică iarna curentă, am răcit după Crăciun și eu și pitica și am avut fiecare porția ei de zăcut în pat. Ei bine, fix după ce a răcit Iunia, s-a stricat umidificatorul. Era încă în garanție și service-ul era aproape de noi, dar pitica avea nasul când înfundat, când curgător, tușea de o auzeau vecinii și aerul foooarte uscat de la ea din cameră nu o ajuta deloc la recuperare. Eu, fiind gravidă și răcită, deja îmi suflam nasul cu sânge și dormeam mai mult în fund, ca să pot respira. Era incredibil de uscat aerul din casă și cred ca mi-a prelungit puțin boala. Astfel că eu și pitica zăceam amândouă în pat, iar soțul a fugit cu umidificatorul la garanție, dar și să cumpere altul. Am decis să luăm o marcă mai bună, Philips (cel de aici), dublu ca preț decât ceea ce aveam, dar am zis că decât să mi se mai strice după un an, mai bine iau ceva calitativ din start. Ușor ușor am scăpat de răceală, a venit și umidificatorul reparat și îl aveam și pe cel nou. Fiind gravidă, fluxul sanguin este cu 50% mai mare în corpul meu și asta se vede și noaptea când mi se usucă nasul și nu pot respira. Asa că, m-am bucurat că am și eu umidificator în cameră. Încă nu am găsit umidificatorul perfect. La primul, cel de la Myria, îmi place că are higrometru, că îi poți programa umiditatea și treapta de intensitate. Însă la noi s-a stricat, deși avea doar aproape un an. Cel de la Philips e mult mai solid, are o tehnologie faină numită “nanocloud” prin care nu dor umezește, dar și purifică aerul din încăpere. Ceea ce nu îmi place la el este faptul că nu are higrometru incorporat și practic merge toată noaptea încontinuu, iar uneori umezește mult prea rău aerul, astfel încât devine inconfortabil. Nu îmi place că nu îl poți programa în niciun fel. Doar îl pornești (pe treapta 1 sau 2 de intensitate ) și el merge încontinuu. Ambele au avut beculețe de veghe, pe care noi le-am acoperit, deoarece luminau camera mai mult decât ne-am fi dorit. Cel mai probabil nu am descoperit încă umidificatorul perfect, în prețul meu. Probabil că dacă merg pe buget muult mai mare, e posibil să îl găsesc. În concluzie, pentru mine personal, deși aș fi zis la început că umidificatorul este un moft, ceva ce părinții fițoși iau pentru copiii lor, a devenit totuși o necesitate. Cred că decât să ajungem la spital și la îmbolnăviri dese cu copiii noștri, mai bine luăm un umidificator, care să umezeasca aerul și să ajute în timpul iernii. Iar pentru gravide, ce să mai spun.. e mână cerească. După ce că te trezesti de câteva ori, ba că dormi pe burtă, ba că mergi la toaletă, ba că te mai doare spatele, umidificatorul te ajută să nu te mai trezesti și din cauză că nu poți să respiri:) Tu ce părere ai despre umidificator? Este util? P.s.: Dacă ai încercat și recomanzi un umidificator, scrie-mi în comentarii.

#recomandariumidificator #celmaibunumidificator #littlecornerofjoy #umidificatorulmoftsaunecesitate #celmaibunumidificatorpentrubebelusi #umidificatorbebe #umidificatorgravide #umidificatorcopii #umidificatorbeneficii #deceenevoiedeumidificatorlabebelusi

3 comentariu

Produse pe care le recomand*:

IMG_9548.JPG
IMG_9319.JPG
IMG_9549.JPG
IMG_9551.JPG

* Acestea sunt câteva produse pe care le folosesc de ani și ani de zile, pe care le iubesc și care mi-au ușurat mult viața de mămică. Pentru că le am deja de câțiva ani, unele dintre ele au fost înlocuite în magazine cu modele mai noi.

Linkurile sunt afiliate.

Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.