“Sunt un supraviețuitor al lagărului de concentrare. Ochii mei au văzut ceea ce nicio persoană din lumea asta nu ar trebui să vadă: camere de gazare construite de ingineri învățați. Copii otrăviți de medici educați. Sugari omorâți de asistente instruite. Femei și bebeluși împușcați de absolvenți de liceu și facultate. Așa că, sunt suspicios în ceea ce privește educația. Rugămintea mea este: Ajută-ți copiii să devină umani. Eforturile tale nu trebuie niciodată să producă monștri învățați sau psihopați plini de aptitudini. Cititul, scrisul și aritmetica sunt importante doar dacă ne ajută copiii să devină mai umani. “ Dr. Haim Ginott - psiholog pentru copii și supraviețuitor al Holocaustului
Ne grăbim să ajungem la o instituție a statului, pentru o problemă ce putea fi ușor rezolvată prin telefon sau online, dar.. nu se poate. “Atâta incompetență” îmi spun în capul meu.
În trafic, mergem regulamentar pe banda noastră, când de nicăieri, apare un Papuc alb, care ne taie calea. Abia reușim să punem frână la timp, eu mă țin de burtă, că deh.. sarcina. Iunia, în spate se sperie și ea. Ca un bonus, primim un semn obscen de la șoferul Papucului, ofensat nevoie mare, că am îndrăznit să îl claxonăm. “Ăsta chiar ar merita să facă accident!” m-am gândit în capul meu.
Peste câteva zile, un nevoiaș pe care l-am mai ajutat insistă să îi dăm și lui bani de țigări, ca și cum i se cuvine. Cere insistent, știind că l-am mai ajutat cu alimente și apă, ca și cum am fi cumva “obligați” mereu să îi dăm. Evident, nu înțelege că și pentru noi e un sacrificiu să dăruim. Nu, pentru că noi avem și lui i se cuvine. Și stau și mă gândesc: “Uite măi că vrei să faci un bine și tot se sparge în capul tău. Mai bine nu mai faci nimic că și așa nu merită.”
Și mă găsesc adesea tentată să nu mă mai implic, să nu mai dau nimic nimănui și să fug din țara asta, unde-oi vedea cu ochii, în speranța unui mediu mai bun și a unor oameni mai educați.
Însă, apoi îmi amintesc că nu doar educația contează. Ceea ce contează este omenia și bunul simț. Și oare există vreo țară în toată lumea aceasta, care să aibă DOAR oameni adevărați și plini de bun simț?
Din păcate, nu. Țări care au poate, unele legi mai bune, unde populația respectă regulile mai mult, unde politețea e la ea acasă. Țări în care, la suprafață, arată ca Raiul pe pământ, dar dacă zgârii mai mult, vei scoate la iveală și lucruri mai puțin plăcute.
Păi și pe ce planetă să mă mai mut atunci? Pe cuvânt că, în momente ca acestea, îl înțeleg pe Elon Musk cu tot avântul lui de a ajunge pe Marte. Problema e că și dacă am ajunge noi oamenii, pe Marte, nu s-ar schimba nimic. De ce? Pentru că ne lipsește omenia!
În scurt timp am transforma-o fix în al doilea Pământ, dar puțin mai deșertic.
Când cineva ne taie calea în trafic, când pierdem zile întregi din cauza incompetenței sistemului, când oamenii pe care îi ajutăm se întorc împotriva noastră dacă nu mai e cum vor ei, când farmacista ne înșală la farmacie, dându-ne ceva total nefolositor, doar pentru că asta trebuia ea să vândă, când părinții celuilalt copil îl învață să “dea și să nu se lase în fața altor copii”, când vecinii nu țin cont că îți doarme copilul și dau muzica atât de tare de se aude de pe Lună.. ei bine atunci, îți vine să turbezi de furie, te întrebi cum de mai suportă Dumnezeu Pământul, că de era după tine, îl exterminai de mult. Cel puțin eu așa aș fi făcut.
Dar, adevărul e că și eu greșesc. Încerc să am bun simț, încerc să respect regulile, să țin cont de cei din jur, dar mi se întâmplă. O dau în bară uneori. Nu prea mă pricep la condus(de asta și conduc mai rar) și probabil și eu am mai tăiat calea câtorva șoferi. Dar nu le fac semne obscene dacă mă claxonează, ci îmi cer scuze. Nu tot timpul reușesc să mă țin de promisiuni, uneori dezamăgesc, iar uneori mă ia gura pe dinainte. Nu reușesc mereu să scriu corect gramatical și nu în fiecare zi reușesc să îmi fac treaba perfect. Dar îmi admit limitele, îmi asum și îmi cer iertare când greșesc.
Noi nu suntem roboți. Suntem ființe umane. Ființele umane sunt supuse greșelilor. Nu există un om care să nu fi greșit niciodată în viața lui. Însă ne revoltăm și la cea mai mică greșeală a celui din dreapta noastră. “Oamenii ca el ar trebui băgați la închisoare” ne auzim noi, dând verdictul. Când, poate în alte circumstanțe, cu alți factori asemănători și noi am greșit la fel.
Ce vreau să spun?
Recunosc că sunt dezamăgită de lumea aceasta, că îmi vine să urlu câteodată și că nu mai sper la mare lucru, de la generația noastră.
Dar, mai am speranță pentru copilul meu. Încă mai sper că putem schimba lumea în care vor trăi piticii noștri. Cum? Prin educație? Nu doar prin educație. Pentru că educația fără caracter, e doar o metodă de creat monștri. Monștri educați și învățați, care vor călca peste oricine ca să își atingă scopul.
Nu! Îmi doresc să crestem o generație de OAMENI.
Îmi doresc să îmi învăț copilul că și eu sunt om și greșesc. Dar că a-ți cere iertare când greșești e ceva nobil. Îmi doresc să îmi învăț copilul să își asume răspunderea pentru faptele sale și bune și rele. Îmi doresc să îmi învăț copilul să nu lovească alți copii doar ca să nu fie el “mai prejos”. Vreau să cresc un copil cu bun simț, conștient de cei din jur. Dragi părinți, să nu ne concentrăm eforturile doar pe a crea mici intelectuali plini de ei, care ar călca peste oricine ca să își atingă scopul. Aceasta nu îi va face mai fericiți, ci mai singuri și mai urâți pe interior. Hai să facem din educație o unealtă a binelui. Dar aceasta se poate realiza, doar construind în primul și în primul rând, caracterul copiilor noștri. Hai să îi învățăm omenia și bunul simț. Doar așa vom scăpa de cei care îți taie calea în trafic și apoi îți arată semne obscene. Pentru că nu știu cât de deștept sau educat sau câtă matematică știa șoferul acela al Papucului, dar știu sigur că îi lipsea bunul simț.
Îmi dau seama că acesta nu este tipul de articol “senzațional”, un “cancan” despre ce a mai făcut nu știu ce vedetă, pe care toată lumea îl distribuie. Știu că nu este tipul de articol de succes. Dar mi-aș dori. Pentru că dacă ar fi așa, am avea o altă societate. Una mai bună. Dar acest articol reprezintă doar gândurile mele și modul în care eu încerc să schimb societatea: educând generația viitoare. Dacă vrei si tu schimbare, distribuie prietenilor acest articol. Poate poate, ne vom strânge mai mulți și copiii noștri vor avea parte de o altfel de lume.
