Stau în fața calculatorului încercând să-mi amintesc ce voiam să scriu. E liniște în casă. Atât de liniște. Fetele sunt la grădiniță. Aa da, despre asta voiam să scriu!
După o perioadă de câtiva ani de stat acasă cu copiii am ajuns și în etapa în care eu muncesc și ele sunt la grădi. Dar nu e nici aceasta o etapă ușoară, dimpotrivă are provocările ei. Cum se spune, copii mici probleme mici, copii mari probleme mari nu-i așa?
La început mi s-a părut atât de liniște în casă încât credeam că cu siguranță doarme cea mică și încercam să fac liniște, ba chiar să vorbesc în șoaptă. Ușor ușor m-am obișnuit cu gândul că sunt plecate de acasă și am încetat să mă mai gândesc că doarme cineva și am început să mă comport normal.
Provocarea pe care o văd în perioada aceasta este să îmi dau seama cum să le influențez, cum să le educ când toată ziua sunt departe de mine. Deși am avut mare grijă la alegerea grădiniței și suntem foarte mulțumiți de ea, totuși provocarea rămâne pentru că dincolo de grădiniță și școală noi suntem părinții și educarea și creșterea lor cade pe umerii noștri.
Așa că încerc ca puținul timp pe care îl mai petrecem împreună să fie valoros. Să povestim despre ce s-a întâmplat în ziua respectivă la grădi, despre ce frământări au mai apărut, despre ce supărări mai sunt sau pur și simplu la ce se mai gândesc. Bineînțeles, cu cea mare este mult mai simplu de comunicat și de povestit în timp ce cu cea mică este foarte greu având în vedere că nici nu vorbește prea bine încă, dar încercăm.
Mi-am dat seama în ultima vreme cât de mult depind de rugăciune și cât de puțin control am eu. Atunci când stăteau acasă aveam senzația că am eu mai mult control, că sunt sub supravegherea mea și că nimic rău nu se poate întâmpla. Acum, când sunt departe zilnic, îmi dau seama că sunt responsabilă să mă rog pentru ele mai mult și pentru cei implicați în educația lor și să las controlul lui Dumnezeu. Și e greu. Este unul dintre cele mai grele lucruri pe care trebuie să le fac și să le fac zilnic.
Câteodată mi se face dor să stau cu ele acasă, dar îmi dau seama că nu mă mai pot întoarce înapoi, că sunt bine îngrijite, că fac mult mai multe activități decât aș putea eu vreodată să fac cu ele, că interacționează cu copii de aceeași vârstă și că și eu am nevoie de timpul acesta al meu în care să lucrez și să mă gândesc la alte lucruri în afară de casă și copii.
Nu știu exact ce am vrut să transmit prin acest articol. Poate doar că dacă ești o mamă care stă acasă cu copiii deși e greu, bucură-te de perioadă căci se va sfârși repede, iar dacă ești o mamă care lucrează vreau să îți spun că înțeleg.. înțeleg tensiunea între a-ți dori timp și pentru tine și timp să stai cu copiii. E o tensiune și încă una mare în sufletul fiecăreia dintre noi.
De asemenea, nu am reușit să mai scriu pe blog recent, nu din cauza timpului neapărat, ci pur și simplu nu am mai simțit să scriu și nici nu am simțit că am despre ce să scriu, fetele fiind toată ziua la grădiniță. Dar dacă îți dorești să continui cu blogul, roagă-te și pentru mine specific pentru a-mi găsi energie, timp și subiecte să scriu pe blog :) Mulțumesc tuturor celor care o veți face!
