Povesteam acum ceva timp cu o prietenă de-a mea, care lucrează ca și profesoară. Și îmi spunea că marea problemă a elevilor ei este faptul că părinții nu petrec timp cu ei. M-a uimit teribil, nu faptul că părinții nu își fac timp pentru copii, ci faptul că a ajuns până la ea lucrul acesta. Și atunci mi-a povestit de o discuție cu un elev problemă de-al ei. Băiatul era teribilist, spărgea geamuri, țipa la ore, se certa cu toți profesorii și își agresa colegii. Părinții lui erau chemați săptămânal la școală. Dar ea a avut ocazia să îl asculte, mai bine spus, să îl audă. Băiatul i-a povestit că părinții lui nu petrec timp cu el, că fiecare părinte este prins cu viața lui, cu serviciul și lucrurile care îl preocupă. Mama nu se desparte de telefonul ei nici la toaletă, darămite să mai fie atentă la ceea ce povestește el. Pur și simplu nu mai este loc și pentru el în viața lor. Așa că, ceea ce făcea la școală era modul lui de a atrage atenția părinților, de a le spune că are nevoie de ei în viața lui.
Sunt sigură că pentru cei mai mulți dintre noi povestea aceasta nu vine ca un șoc. Nu suntem complet străini de așa ceva. În secolul vitezei, timpul este un lux pentru care trebuie să plătim.
Și cine suferă cel mai mult de pe urma stilului nostru de viață super accelerat? Familia este cea mai afectată, părinții nu au timp pentru copii, iar la vârsta potrivită.. nici copiii nu vor mai avea timp pentru părinți.
De ce contează, până la urmă, cantitatea și nu neapărat calitatea timpului petrecut cu copiii noștri?
Minciuna pe care fiecare dintre noi ne-o spunem este “timpul de calitate”. Ne gândim “ Lasă că mergem în concediu și acolo vom recupera, vom petrece mai mult timp împreună” sau “Săptămâna asta e prea plină, o să petrecem mai mult timp în Weekend”. Cumva avem impresia că două ore de “timp de calitate” petrecut împreună cu copiii noștri vor recupera tot timpul în care suntem absorbiți doar de viața noastră. Breșa acestei gândiri este faptul că noi, ca oameni, nu funcționăm așa. O relație nu funcționează doar cu două ore în Weekend, o relație este full time, sau deloc.
Aceasta se observă cel mai bine la copii, deoarece ei învață prin imitare. Își aleg un model după care se ghidează, de la care învață, imitându-l. De obicei, modelul lor este persoana cu care petrec cel mai mult timp. Ei observă gesturile, vorbele, atitudinile, etica modelului lor, imitând-l apoi. Practic ei preiau valorile modelului ales.
Problema conceptului “timp de calitate petrecut cu copilul”, este că pentru a avea o relație autentică cu copilul tău este nevoie de mult timp petrecut împreună, nu doar de timpul acela programat, timpul de două ore în care te focalizezi doar pe copil, ci de tot timpul liber de care dispui. Astfel copilul te observă și cu bune și cu rele, observă cum reacționezi atunci când ești supărat, cum te bucuri, cum plângi, cum ești frustrat, obosit, încântat sau copleșit. Practic îl lași pe copil în viața ta și ajunge să te cunoască pe tine cel adevărat, nu pe tine, părintele cel perfect pentru două ore. Și are nevoie să te vadă pe tine cel real trăind lucruri, pentru că viața este departe de a fi perfectă, vine cu frustrare, nedreptate, oboseală, dar și momente de încântare și fericire. Însă e spontană și autentică. În niciun caz nu e programată sau automatizată. Copilul tău învață să gestioneze într-un anumit mod tot ce îi iese în cale și va învăța acest lucru chiar fără să realizeze, de la modelul său, care poți fi tu, părintele lui, anturajul său, sau oricine altcineva îi arată interes.
Nu spun că este rău să ai un timp aparte, de câteva ore, deosebit cu copilul, dar când aceasta este TOATĂ atenția pe care el o primește de la tine, pur și simplu nu este suficient. El are nevoie de cantitate, nu doar de calitate. Sigur, asta înseamnă sacrificiu. Înseamnă să renunți poate la bani, sau la odihnă, sau poate la hobby-uri. Vei pierde în anumite domenii, dar îți vei câștiga copilul. Poate nu vei mai fi primul din echipă la serviciu, poate nu îți vei mai permite să îi oferi toate jucăriile pe care și le-ar dori sau poate că pentru o perioadă, va trebui să renunți la activități care îți plac sau chiar la odihnă, dar nimic nu se va compara cu timpul investit în copilul tău. Ai la dispoziție doar o scurtă frântură din viață și o singură ocazie pentru a-ți crește și educa copilul. Odată scurs, nu mai poți da timpul înapoi.
În general, ideile au perioade de popularitate și nepopularitate. În această perioadă, ideea de a petrece timp de calitate cu copilul este foarte la modă și este în detrimentul copilului, după părerea mea. Pentru că oamenii sunt construiți prin influență, iar influențarea cuiva cere timp (cantitate). Vrei un copil care atunci când va crește să fie un om de caracter, responsabil, care să știe cum și când să comunice, care să știe să facă față presiunilor, care să-și găsească ușor locul în societate, fericirea și împlinirea? Atunci investește în el, ascultă-l atunci când el vrea să vorbească chiar dacă tu ești obosit, vii după o zi grea și chiar nu ai chef. Petrece cu el tot timpul pe care îl ai la dispoziție, nu îți spune că e ok, că vei recupera într-o zi specială în care veți petrece timp de calitate. Nu îl veți petrece pentru că nu aveți relația necesară și va fi frustrant și de o parte și de alta. Fii acolo zilnic pentru copilul tău!
Ce vreau să spun de fapt?
Nu vreau să pun și mai multă presiune pe părinți, dimpotrivă. Știu că se bate monedă pe a fi o mamă cât mai bună, cât mai perfectă, un părinte dedicat, care face activități și este 100% pentru copilul său. Nu asta vreau să spun. Ci, nu ești perfect/ă, nimeni nu este și e foarte ok. Și este foarte ok și ca, copilul tău să știe asta. Timpul împreună nu trebuie să fie doar de calitate, atunci când simți tu că ești pregătit. Trebuie să fie și când te frământă greutățile vieții, sau când ești nervos, sau pur și simplu când nu ai chef de joacă și doar stai acolo lângă jucării. Trebuie să fie chiar și în situațiile în care ești nevoit apoi să îți ceri iertare, dar trebuie să fie. Un părinte "defect" mereu lângă mine, este de 1000 de ori mai bun decât un părinte perfect, dar absent.
Dragilor, atunci când copiii ne vor deveni adolescenți, nu vor asculta când vom vrea să le vorbim, dacă și noi, la rândul nostru, nu i-am ascultat atunci când ei au vrut să ne vorbească.
P.s.: Sunt foarte pro activități și timp fain cu copiii, dar integrat unei maari mulțimi de timp "obișnuit" .
