De când mă știu, am avut o frică teribilă de moarte. Dar teribilă. Când aveam 3-4 ani a murit bunicul unei fetițe de pe scară. Îmi amintesc și acum că, așa micuță precum eram, m-am întrebat ce se întâmplă cu bunicul prietenei mele, unde este acum? Mai există? Și îmi aduc aminte atât de clar că mi l-am imaginat într-un sicriu plutind așa într-o beznă totală, fără să meargă niciunde.. fără să mai existe. Și am fost paralizată de frică. Nu am să uit niciodată imaginea aceea și teama îngrozitoare pe care am simțit-o gândindu-mă la anihilarea acelui bătrân și la gândul că el pur și simplu a încetat să mai existe, cu totul.
În spatele blocului nostru era un cimitir. Înainte de moartea bunicului acestei fetițe, nu aveam nicio problemă cu cimitirele. Ei bine, de atunci am avut. De atunci încolo am evitat cimitirele, înmormântările, pomenile, coliva și absolut orice chestie care ține de moarte. Nu voiam vreodată să mai simt frica aia îngrozitoare, așa că am îndepărtat orice m-ar putea face să mă gândesc la moarte.
Problema e că moartea e parte din viața noastră. Este imposibil să nu ne întâlnim cu ea. Am aflat și eu acest lucru atunci când a murit bunicul meu. Atunci nu am mai putut fugi. A trebuit să stau și să îl văd lângă mine, fără suflare. Și deși poate noi avem impresia că, de fapt, copiii nu sesizează ceea ce se întâmplă în jurul lor, în realitate ei realizează foarte bine.
Întrebările de genul: “și acum unde e?”, “mai există?”, “oare e într-un loc mai bun?” devin și mai grele atunci când e vorba despre cineva drag. Din curiozități intelectuale, devin apăsări personale.
În fine, timpul a trecut, viața a mers înainte. Rutina a continuat și treburile de zi cu zi și-au reluat cursul. Frica de moarte însă, a rămas tot acolo, adânc îngropată și acoperită de evenimentele zilnice. Între timp m-am convins că Dumnezeu există și că mă iubește, așa că am decis să Îl iubesc și eu. Am început să citesc Biblia, să mă rog și să caut să înțeleg mai multe. Am început să merg la biserică și pentru prima dată, viața a început să aibă un scop, să aibă sens.
Apoi timpul a trecut din nou.
Acum vreo 5 ani m-am regăsit întrebându-l pe soțul meu ce crede despre moarte. Cum vede el moartea? El mi-a spus că o vede ca pe o teleportare. Exact așa cum vedem în filme: într-o secundă ești aici, în altă secundă te regăsești în altă dimensiune. Și îmi amintesc că am rămas uimită de siguranța cu care afirma aceasta. Atunci mi-am dat seama că de fapt e ceva ce eu nu cred, că de fapt eu nu mi-am rezolvat teama de moarte, că de fapt eu consider moartea ceva necunoscut și îmi e teamă de acest necunoscut. Credeam din toată inima în Mesia, Fiul lui Dumnezeu care a murit pe cruce și a înviat a treia zi ca să ne salveze, dar se pare că de fapt, nu înțelegeam exact de la ce ne-a salvat.
Atunci am început să caut, să citesc în disperare tot ce prindeam despre lumea aceasta supranaturală. Bineînțeles, prima sursă a fost Biblia. Am luat la rând toate referințele despre îngeri, viața de apoi, Duhul Sfânt și orice subiect legat de ceea ce există în afara Pământului nostru. Apoi mi-am extins aria de căutare. Am citit câteva dintre cărțile apocrife, în special cele care făceau referire la supranatural.
Soțul meu spune mereu că nu trebuie să îți fie frică să pui întrebări. Dacă Adevărul e adevărat, întrebările te vor conduce la el. Așa că am citit tot ce am prins, dar aveam nevoie de ceva mai concret și întrucât apocrifele mi s-au părut nu atât de concrete precum filosofice, voiam ceva bazat doar pe Biblie, ceva practic. Atunci am dat de cartea “Heaven”, scrisă de Randy Alcorn. Era recomandată de teologi de încredere și am zis că merită să o citesc. Are vreo 500 de pagini și la vremea aceea nu era tradusă în limba română. Mi-am luat-o pe Kindle și am sorbit fiecare cuvânt. Îmi amintesc că stăteam până noaptea târziu să citesc din ea.
Efectiv mi-a deschis ochii. Mi-a răspuns complet și complex la veșnica mea întrebare: “Ce se întâmplă după moarte?”
Ceea ce am realizat a fost că am fost influențată de filosofia gnosticismului, care din păcate se regăsește mult și în ziua de astăzi chiar și în gândirea unora care se numesc “urmași ai lui Christos”. Știi cum este prezentat Cerul? Noi fiind niște spirite plutitoare, plutim în eter cu câte o hapă (nu știu cât de materială), cu totul alb, semi-transparent și cântăm într-una așa pe acolo pe norișori. Cei mai elevați îți spun: “Da.. o să fie metafizic. Metafizicul este ceva deosebit, mult mai bun decât păcătosul ăsta de pământ fizic”. Și știi ce am realizat? Că eu nu voiam un astfel de cer. Mi se părea total plictisitor, neinteresant și cu alte cuvinte, nu îl doream! Să stau toată ziua degeaba plutind pe ici pe colo?! Îl acceptam doar pentru că era mai bun decât anihilarea, sincer.
Eu iubesc muntele, marea, mirosul ierbii proaspăt tăiate, culorile și miresmele florilor vesele. Iubesc să simt soarele pe fața mea, iubesc să ascult foșnetul ușor al frunzelor din copaci, ce să mai.. eu iubesc Pământul acesta. Eu cred că atunci când Dumnezeu S-a uitat în Geneza (prima carte a Bibliei) și a declarat că toate sunt BUNE și ne-a creat să locuim și să gospodărim lumea aceasta, nu a greșit. Dar nu-i așa că uneori când vezi atâta nedreptate, atâta răutate, atâta lăcomie, atâta bogăție câștigată necinstit îți vine să zici că lumea asta nu-i atât de bună, că de fapt lucrurile materiale sunt rele și că ceea ce este bun în noi este doar sufletul?
Ei bine, exact aceasta afirmă gnosticismul acesta, că ceea ce e material (trup, bunuri materiale, tot ceea ce se vede) este rău și că ceea ce nu se vede (suflet, spirit etc) este bun. De aici, mulți dintre noi avem impresia că un Rai material este ceva rău și că neapărat Raiul trebuie să fie metafizic. Însă nu e neapărat așa. Toate lucrurile au fost bune, până când omul a luat decizia greșită. Bunurile materiale sunt doar bunuri, ceea ce alegi să faci cu ele poate fi bun sau rău!
Dar Biblia ce spune? Spune că frica de moarte vine din faptul că nu înțelegi Raiul, nu îl dorești și că de fapt nu ai înțeles cu adevărat ce înseamnă Învierea lui Mesia. Biblia este total împotriva gnosticismului. De fapt acesta este chiar menționat ca și învățătură falsă în 1 Ioan. Biblia afirmă că Dumnezeu ne-a gândit să fim ființe materiale, ne-a creat locuri, animale, peisaje și ne-a legat de ele. Nu ne-a creat spirite plutitoare, semi-transparente care țopăie pe norișori.
Ce vreau să spun de fapt?
Ai văzut vreodată un om mort, fără suflare lângă tine? Nu mai respiră, începe să se descompună, este pus într-un sicriu, apoi într-un mormânt. Atunci te uiți la el și știi că s-a terminat. A murit. Povestea lui aici s-a încheiat și te simți îndurerat și cu un mare gol în suflet. Te-ai gândit vreodată că și ucenicii l-au văzut așa pe Iisus? Că s-au uitat la trupul Lui fără suflare, l-au spălat, l-au îmbrăcat, l-au pregătit de înmormântare și apoi l-au așezat în mormânt? Într-un mod fizic, material? La fel cum ți-ai văzut tu persoana dragă pusă într-un sicriu și ai plâns doborât de tristețe, la fel l-au văzut și ei pe Iisus și la fel au plâns și ei!
Doar că pentru tine povestea s-a oprit aici. L-ai înmormântat, ți-ai spus orice a trebuit ca să treci peste și viața a mers înainte. El a rămas mort, tu ai continuat să trăiești.
Pentru ucenicii, prietenii și familia lui Isus însă, lucrurile nu au rămas așa. Imaginează-ți cum ar fi, ca după ce ai pus în sicriu persoana ta dragă, te-ai resemnat, ți-ai luat rămas bun, ea să se ridice de acolo. Hop! Drept în picioare! Să se ridice, să vorbească cu tine, să îți arate cicatricile, ba chiar să și mănânce cu tine! Exact așa s-a întâmplat pentru Apostoli!
Dacă noi acceptăm ideea aceasta că lumea materială e rea și că doar cea imaterială este bună, atunci pentru că pe Mesia îl considerăm bun, automat îl vom asocia cu ceva non-material. Adică cum tocmai El să se coboare la nivelul ăsta de jos, să aibă un corp material rău? Nu nu, El era bun, era divin, deci nu era chiar atât de material, așa ca noi. Și subtil, ajungem să credem că Isus nu a înviat de fapt (dacă nu avea corp uman, nu se pune, era stafie, nu?) și că de fapt nu a învins moartea și că nici noi nu o să înviem și de aici toată frica de moarte.
Odată ce înțelegi că Iisus atunci când s-a ridicat din mormânt (cu trupul lui fizic, cu oase, mușchi, vene și artere) a învins moartea, practic și-a repornit inima.. Odată ce înțelegi acest lucru și îl crezi, frica de moarte se va evapora.
Știu că e o chestiune de credință, dar după părerea mea e singura care aduce cu adevărat speranță. Și am studiat destul de mult, dar sincer este singura credință care spune foarte clar și realist ce se întâmplă după moarte și care a fost mecanismul învingerii morții acesteia de care atâta ne temem.
Aceasta este experiența mea cu frica de moarte și modul în care eu am găsit răspunsul la întrebarea: “Ce se întâmplă după ce mori?”, care m-a frământat mulți ani. Am ales să scriu acest articol pentru că în ultima vreme, frica de moarte a devenit o epidemie. Anxietate, depresie, atacuri de panică. Noi o mascăm, o ascundem după treburile de zi cu zi și o îngropăm adânc în subconștient, însă ea iese la suprafață până la urmă.
Și unii dintre noi, deși avem impresia că noi credem în Învierea lui Iisus fizică, o luăm de fapt ca pe o poveste, nu ne punem în pielea celor apropiați ai lui, nu ne gândim că au fost niște oameni, niște trăiri, de fapt, nu ne gândim că a fost real.
Știu că este un articol lung și concentrat și totuși ar mai fi atât de multe lucruri de spus. Te îndemn cât de insistent pot, caută cartea “Raiul” de Randy Alcorn și citește-o. Explică foarte clar cum e cu Raiul, cum e cu Cerul intermediar (cel în care mergi imediat după moarte) și cum ajungi în Rai. Nu va lăsa absolut nimic neclar, iar moartea și ceea ce se întâmplă după ce mori nu va mai fi o necunoscută, deci nu îți va mai fi teamă de ea. Pentru că te temi de ceea ce nu cunoști. Dacă ai aflat tot ce se poate afla despre ceea ce se întâmplă după moarte atunci nu mai e o necunoscută și nu îți va mai fi frică.
P.s.: Iisus sau Isus este traducerea în limba română a numelui Yehoshua sau Yeshua, în limba ebraică, nume care înseamnă “salvare”. Atât “Iisus” cât și “Isus” vin din latinescul “Iesus”. Numele real, “Yeshua” este același cu Iosua ( foarte comun la evrei), deci părerea mea este că ori de scrii cu un “i”, ori de scrii cu doi, tot nu este numele original, așa că eu le consider interschimbabile.
P.s.2: “Mesia”(ebraică) sau “Christos”(greacă) înseamnă același lucru: “Unsul” și se referă la Salvatorul lumii promis în iudaism. În România s-a tradus cu “Hristos”.
sursă foto: Dy-Uha on Unsplash
#ceseintampladupacemori #viatadupamoarte #mortiiaud #mortiimananca #undeajungidupacemori #anihilare #anihilaredupamoarte #gnosticism #gnostici #randyalcorn #raiulrandyalcorn #heavenrandyalcorn #ceinseamnaiisus #ceinseamnaisus #ceinseamnanumeleiisus #ceinseamnamesia #fricademoarte #teamademoarte #atacdepanica #depresie #anxietate #teamademoarteatacdepanica #fricademoarteatacdepanica #ceesteraiul #cumesteinrai #cumeincer #biblia #cespunebibliadesprecer #cerurilespirituale #undelocuiestedumnezeu #cinemergelacer #ceinseamnacer #bibliacer #undeajungoameniicandmor
