Ni s-a întâmplat, de mai multe ori, fiind în vizită la prieteni care au și ei copilași, ca Iunia să ia o carte de-a copiilor și apoi să meargă la gazdă, rugând-o(pe limba ei) să o răsfoiască împreună.
Ni se întâmplă adesea ca oamenii să presupună că avem un copil, în mod natural, pasionat de citit și de cărți. Cumva oamenii presupun că dacă o văd răsfoind cu drag cărticele pentru copii, sau dacă se duce singură și le ia din bibliotecă petrecând minute în șir concentrată pe ele, atunci cu siguranță are o înclinație spre ele și este un copil deștept, căruia îi va plăcea să învețe. Pe scurt, oamenii cred că am un șoarece de bibliotecă, în loc de copil.
Ceea ce este uimitor este faptul că, de fapt, eu nu cred că are o înclinație pentru cărți și nu cred nici măcar că ar trebui să gândim în acești termeni. Pitica mea nu are răbdare nici măcar acum, la doi ani și jumătate, să asculte cum îi citim, mai mult de o pagină. Nu a fost niciodată tipul de copil care să stea linistită și să asculte cum îi citesc, sau care să fie fascinată de povești. Însă este un copil căruia îi plac cu adevărat cărțile și care le răsfoiește singură și chiar și le “povestește” ei înșiși. Sună paradoxal, nu?
Dar nu este. Pentru că eu cred că nu te naști cu iubirea de carte, ci o cultivi. Și e important pentru copiii noștri să nu perceapă cărțile ca pe ceva plictisitor, greoi și demodat, ci ca pe ceva fascinant și distractiv.
Am văzut de curând un experiment super interesant. Se făcea că undeva în SUA, de Halloween, când copiii merg la colindat, li s-au pus în față două boluri, unul plin cu bomboane colorate și celălalt plin cu felii de mere. Li s-a spus copiilor să ia fiecare câte un măr, deoarece este mai sănătos și le va face mult mai mult bine decât bomboanele super colorate. Ce crezi că au făcut copiii? Evident, și-au umplut buzunarele cu bomboane (ei credeau că nu îi vede nimeni, dar erau supravegheați video).
Apoi, cercetătorii s-au gândit să pună un panou mare deasupra celor două boluri. Deasupra feliilor de măr era un supererou atractiv, slab, în formă și foarte sănătos, iar deasupra bomboanelor era un supererou gras, cu haine care abia îl încăpeau și care se vedea că nu radia de sănătate și bunăstare. Panoul concluziona cu întrebarea: “Ce fel de supererou vrei să fii?”. Bineînțeles, majoritatea copiilor nu știau să citească, dar mesajul vizual era clar. Astfel că absolut toți, toti copiii, au luat câte o felie de măr. Au mai fost și câțiva care au luat și o bomboană, dar fiecare a luat cel puțin și o felie de măr.
Ce ne spune asta? Că de fapt copiii care nu simt nicio atracție față de cărți, nu sunt neapărat construiți diferit față de cei cărora le plac cărțile, ci mai degrabă, au percepția greșită vis-a-vis de ele. Și oricât le-ai spune tu, că e bine să citească și că e bine să învețe, că îi va face mai deștepți, refuzul lor va fi unul categoric, atât timp cât le percep ca pe ceva plictisitor și nu la fel de distractiv ca jucăriile, nu se vor atinge de nicio carte.
Și ce e rău în asta? Este ceva greșit la un copil căruia nu îi plac cărțile și nu îi place să citească? Este mai puțin deștept decât un copil căruia îi plac?
Depinde din ce perspectivă privești. Genetic vorbind, inteligența o cam ai în funcție de neuronii cu care ai fost înzestrat încă de la naștere. Însă, fontanela bebelușilor se închide abia la 2 ani cu un scop, acela de a permite dezvoltarea(creșterea fizică) creierului. Așadar, nu este doar genetica. Și nu aș spune neapărat că a cultiva pasiunea pentru cărți, la copii, le pune neuroni în plus în cap, însă sunt câteva aspecte în care îi ajută să se dezvolte mai bine.
Primul dintre ele este limbajul. Când îi citești copilului sau îi povestești o carte, creierul lui va reține acel cuvânt, iar când îl va auzi apoi pronunțat greșit, își va da seama care este forma corectă, ajutându-l astfel să învețe pronunția corectă. Dezvoltarea limbajului este foarte importantă, deoarece este un indicator pentru alte domenii de dezvoltare în viața copilului, cum ar fi modul în care acesta vede și interpretează lumea înconjurătoare, dar și abilitatea lui de a se autoregla din punct de vedere emoțional.
Cititul îl ajută pe copil în dezvoltarea acestor abilități sociale și emoționale, îl învață abilitați importante din punct de vedere social, cum ar fi să fie buni ascultători și le lărgește vocabularul și memoria.
Practic, nu știu dacă le pune neuroni în plus față de ceea ce au primit la naștere, dar cu siguranță crează căi neuronale noi. Iar inteligența este apreciată ca fiind rapiditatea cu care un om face conexiunile neuronale și acționează pe baza lor.
Așadar, cred că merită să spunem că dacă le vom citi copiilor, vor fi puțin mai deștepți.
Ideea este doar să nu ne bazăm pe faptul că vor citi ei oricum, când vor fi mari. Pentru că nu o vor face, dacă nu au făcut-o niciodată. Ci, să facem din citit și răsfoit o distracție, încă de când sunt bebeluși.
Citește împreună cu puiul tău, răsfoiți, distrați-vă, râdeți și glumiți, povestiți chiar cu voci amuzante. Și ce dacă nu are răbdare să îi citești propriu-zis? Povestește-i ce se întâmplă urmărind ilustrațiile. Crede-mă, va prinde!
După cum spuneam la începutul articolului, nici fetița mea nu e înclinată în mod natural spre cărți zic eu, dar nu ai spune asta când o vezi prima dată. De ce? Pentru că a ajuns să le iubească, să le considere distractive și să se entuziasmeze atunci când le vede. Pentru ea, cărțile sunt supereroul acela frumos de deasupra feliilor de mere:)
Pentru copilul tău, ce reprezintă cărțile?
#beneficiilecitituluilacopii #cartipentrucopii #candcititulproducecopiidestepti #soarecedebiblioteca #littlecornerofjoy #deceebinesalecitimcopiilordemici #deecsaiicitesticopilului #decesaiicitestibebelusului #cultivareaiubiriidecartelacopii #cultivareaiubiriidecartelabebelusi #beneficiilecitituluizilnic #beneficiilecitituluiimpreuna #cumsailfacpecopilsaiiplacacititul #cumsailfacpecopilsaiiplacacartile #efectepozitivealecititului #citituldezvoltainteligenta
