Deschid ochii dintr-o dată și mă trezesc holbându-mă la tavanul alb. Buimăcită, pipăi cu mâna măsuța de lângă pat și dau să caut telefonul. Reușesc să îl apuc și apoi mă reazim de tăblia patului meu. Deschid cu o poftă avidă telefonul și imediat verific notificările și noutățile apărute pe social media. Scroll scroll și iarăși scroll. Nu mă mai pot opri. Lumina ecranului mă ține captivă, cu capul aplecat asupra lui. După vreo 20-30 de minute, mă satur și îmi spun: “Ce porcărie e și Facebookul ăsta! Pur și simplu nu mai ai ce vedea pe el!”. Mă ridic din pat și merg la baie. Telefonul e strâns lipit de mâna mea. Îl pun pe chiuvetă înainte să mă spăl. Dau drumul la apă și îl stropesc din greșeală. Atunci îmi dau seama că totuși “pe chiuvetă” nu e un loc bun pentru un dispozitiv care se strică în contact cu apa. Îl pun pe raft, undeva unde să îl pot vedea constant. Am și eu o manie.. să știu TOT timpul unde mi-e telefonul. Aplic gelul de curățare pe față, apoi urmează tot ritualul de dimineață. Ce bine că doarme pitica încă, altfel chiar nu aș apuca să mă spăl. Aplic ușor crema de zi și masez fața. Apoi merg în living să fac cafeaua. Nu mă pot trezi fără ea. Pun apă în ceainic, apoi îl pun pe foc. Deodată, îmi tresare inima: “Ah, ce mi-am făcut telefonul?”. Întreb soțul: “Cristi, știi cumva unde mi-e telefonul?”. Evident, răspunsul este “nu”. Nu are cum să știe săracul ce am făcut EU cu telefonul MEU. După ce îl caut pe masă, pe blatul din bucătărie și apoi pe canapea, îmi amintesc: “Aa e la baie” și fug să îl iau. În timp ce scrollez eu de zor pe telefon, soțul îmi spune că el pleacă la serviciu. Mă trezesc ca dintr-o transă și îl întreb dacă nu vrea cafea și să mănânce ceva. Ezită puțin, dar îmi spune că nu mai are timp, pentru că întârzie la serviciu. Îl pup și iese pe ușă. Iunia parcă are un simț aparte. Cum pleacă tati, ea se trezește. Îmi vine să plâng și să fug și eu după soț în mașină. Mă uit în zare, cum se îndepărtează mașina noastră și mă pregătesc psihic să merg sus, în camera piticei și să începem o nouă zi. Ziua decurge normal, cu multe lucruri în ceață. Mă apuc de ceva și nu reușesc să termin că încep altceva și tot așa. Seara după ce o punem pe Iunia la somn, butonăm mecanic telefonul, apoi urcăm și epuizați, stingem lumina și ne punem și noi la somn. A doua zi.. o luăm de la capăt. Și așa mi-au trecut zilele, una după alta, zburând cu o viteză amețitoare, iar eu trecând ca prin ceață prin săptămâni și zile în șir.
Mi-am dat seama că uitându-mă în urmă într-o zi obișnuită, practic să mă târam prin ea, așteptând finalul ei, pentru ca următoarea zi să o iau de la capăt. Și deși eram constant ocupată și obosită, la finalul zilei nu puteam pune degetul concret, pe ceva ce am realizat în ziua respectivă. Eram ocupată, dar nu productivă. Am reînceput să îmi fac liste “to do” și s-a văzut un mare progres. Pentru că obișnuiesc să tai, de pe listă, lucrurile îndeplinite, mă ajută să văd progresul făcut în ziua respectivă. Aceasta a mai tăiat puțin din ceața care părea că mi-a cuprins gândirea și m-a mai scos de pe modul “pilot automat”. Însă, am realizat că nu mai am timp să gândesc efectiv. Mi-am dat seama că eu doar reacționez la ceea ce viața îmi pune înainte, nu acționez. Nu am timp să îmi fac planuri, să gândesc idei, strategii și direcții. Eu doar merg după cum mă duce curentul. Nu reușesc să îmi formez propriile păreri despre un subiect sau altul. O dau în bară față de cei dragi, prioritizând activități nesemnificative în detrimentul lor. Toate acestea.. pentru că nu reușesc să am un timp pus deoparte, pentru a gândi. Așa că, de vreo două luni încoace, am spus stop și m-am asigurat că îmi creez un spațiu zilnic pentru gândit. Dacă te regăsești în ceea ce am povestit mai sus, citește pașii următori. Sunt pașii mei, sunt personalizați în felul în care funcționează pentru mine. Îi poți modifica după cum îți folosesc ție mai bine, însă reprezintă un început. Iată cum mi-am recăpătat eu spațiul de gândit: 1. Am redus foarte mult timpul petrecut în fața ecranului. Cel mai mult petrec timp pe telefon. Și pentru a comunica, dar și pentru a scrie și a lucra pentru blog. Dar pe lângă aceasta, foarte mult timp îl pierd efectiv pe telefon. Așa că am decis să îmi iau o aplicație. “Moment” se numește, care contorizează timpul petrecut pe telefon și te învață și cum să afli pe ce aplicații ai stat cel mai mult. Astfel că telefonul l-am folosit doar în anumite perioade ale zilei pentru a scrie pe blog, pentru a răspunde la mesaje, dar nu pentru a pierde timpul. Un alt lucru pe care l-am făcut, eu și soțul meu, a fost să nu mai luăm telefoanele seara în dormitor. Pur și simplu le lăsăm jos. Astfel că nu mai este primul și ultimul lucru pe care îl văd într-o zi. Și aceasta mi-a eliberat o bună bucată de timp pentru.. a gândi. 2. Am reînceput să scriu. Acum ceva timp am postat pe blog un tutorial pentru personalizarea unui jurnal. Ei bine, acest jurnal mă ajută mult în timpul meu de gândit. Mă ajută să mă descarc povestind întâmplările și gândurile zilei respective și mă ajută și să procesez și să analizez informațiile asimilate. Mă ajută să nu mai reacționez la ceea ce se întâmplă într-o zi, ci să stau să mă gândesc cum sunt lucrurile de fapt, cum se împacă sau nu cu valorile mele și care e decizia pe care trebuie să o iau. Mă ajută să acționez și să-mi conturez clar direcția. 3. Am început să ascult muzică. Muzică ascult mai mereu pe fundal. În principal muzică pentru copii, pe care mai dansez cu Iunia sau pe care ne distrăm. Sau uneori las Spotify-ul sau YouTube-ul în fundal, în timp ce eu îmi fac treaba. Dar nu mă refer la acest tip de ascultat muzică. Am realizat că, eu ca om, am și o componentă emoțională, pe lângă una rațională și spirituală. Și mi-am propus să ascult zilnic, sau cât de des pot, una-două melodii. Dar nu orice melodii, ci unele care îmi plac tare. Astfel că 10-15 minute stau căștile în urechi, când doarme pitica și nu fac absolut nimic altceva în afară de a mă concentra pe melodii. Și e un timp de încărcare emoțională. Fac ceva ce mă relaxează și îmi ia oboseala acumulată în ziua respectivă. Eu sunt o persoană mai mult rațională decât emoțională (cei care mă cunosc pot confirma) și nu prea înghit emoționalismele de felul meu, dar aș fi complet irațională să ignor că am și o parte emoțională care trebuie îngrijită și echilibrată. 4. Am început să meditez. Știu că este foarte la modă acest subiect, cum că e bine să meditezi și eu sunt de părere că așa este. Pentru că oricât am vrea unii dintre noi să negăm, noi avem și o parte spirituală, legată strâns de umanitate. Și avem nevoie ca atunci când citim o carte, un articol sau o informație să stăm puțin și să medităm. Eu sunt o persoană nerăbdătoare. Dar chiar stau tare, tare prost cu răbdarea. Uneori concurez cu copiii mici la capitolul acesta. De aceea, a medita nu îmi vine foarte natural. În special în societatea noastră, în care totul e pe fugă, tind să îmi iau informația și să închid repede, grăbindu-mă către un alt task. Dar este cea mai mare greșeală a zilelor noastre. De ce? Pentru că oamenii care nu meditează nu își formează propriile păreri, sunt ușor influențabili și manipulabili. Și cum în ziua de azi vedem manipulare pe scară largă în orice domeniu și legată de absolut orice subiect, într-o parte sau alta, cum poți vedea adevărul când lași toate informațiile să fugă pe lângă tine când dintr-o parte, când din alta? De ce cred că este atât de important să ai spațiu de gândire zilnic, nu doar atunci când trebuie să iei o decizie majoră? Pentru că vrei sau nu vrei, decizia majoră va fi luată pe baza deciziilor mai mici pe care tu le iei în fiecare zi. Sunt foarte multe exemple de dat aici, dar mă voi opri la unul: alegerea grădiniței. Pentru foarte mulți părinți, alegerea grădiniței și a stilului de educație pe care vrem să îl conturăm pentru copilul nostru, constituie o decizie majoră și un research extensiv. Dar dacă zi de zi, am luat decizie după decizie de a ne arunca banii pe te miri ce lucruri de care nu aveam neaparat nevoie și nu ni le permiteam, sau ușor ușor am citit informații la care nu ne-am gândit prea mult, legate de un anumit tip de educație sau altul, acestea ne vor influența decizia la întrebarea majoră: “unde îmi duc copilul la grădiniță?”. O vor influența financiar, în urma deciziilor slabe, mai mici financiare, luate zilnic, sau o vor influența rațional, alegând ce este “la modă”, în detrimentul valorilor și priorităților familiei noastre.
În concluzie, părerea mea este că ecranele ne țin captivi într-o lume fugitivă în care ești, în același timp bombardat cu informație și constant obosit, nereușind să scapi de ceața care pare să se fi instalat pe mintea ta. Cred că trebuie să aplicăm si în cazul nostru ceea ce ne străduim să aplicăm pentru copiii noștri și anume limitarea timpului petrecut pe telefon. Acesta este primul pas, fără de care nu ai cum să eliberezi spațiu în mintea ta, pentru a putea gândi. Și dacă nu poți gândi, vei fi un om ușor manipulabil, cu principii schimbătoare și aceasta îi vei transmite și copilului tău. Așa că decide astăzi să îți faci timp de gândit și să influențezi și generația ta și poate și pe cea viitoare.
