Pe aici prin apropierea Bucureștiului a început de ieri să ningă. Ușor ușor s-a colorat câte puțin peisajul în alb. Acum este cuprins de tot de nea și continuă să ningă ca-n povești. O frumusețe! Așa că mi-am zis: ”Astăzi e ziua cea mare! Astăzi fac coronița!”. De obicei, nu prea mă chinui cu împodobitul casei pe exterior, dar aporoape în fiecare an am pus o coroniță pe ușă.
Anul acesta mi-am dorit mult să reușesc să îmi personalizez eu coronița, să îmi pun amprenta și să îmi fie și mai drag să o privesc, știind că e făcută cu mâna mea. E așa o satisfacție când faci lucrurile cu mâna ta, nu-i așa? Pentru mine, cu siguranță e:)
Eu am făcut proiectul cât de simplu s-a putut, cam cu ce aveam pe aici prin casă. Poți pune și portocale uscate (era una dintre ideile mele dar nu am mai avut loc, deoarece coronița mea este destul de mică), conuri de brad sau orice alte elemente de sezon ai prin casă.
Vei avea nevoie de:
Coroniță din nuiele - eu am primit-o acum câtiva ani și anul acesta am decis să o personalizez. Mi-ar fi plăcut și o coroniță de brad, însă am vrut să realizez ceva care să țină câtiva ani.
Pistol de lipit
Globuri de Crăciun
O fundă - pe care o poți confecționa chiar tu.. asta dacă te pricepi. Eu am preferat să o cumpăr:)
O instalație cu baterii - nu e musai, însă eu voiam să se vadă coronița mea și noaptea.
Cum procedezi?
Pur și simplu, într-un mod creativ le lipești pe toate pe coroniță, astfel încât produsul final să fie pe gustul tău. Eu am preferat să lipesc globurile într-o parte jos, să pun fundița sus, iar instalația să înconjoare întreaga coroniță, astfel încât aceasta să fie luminată seara și să se vadă bine. Am folosit pistolul de lipit pentru a lipi aproape toate elementele, însă a trebuit să lipesc recipientul cu baterii de la instalație pe spatele coroniței și scotch-ul a fost cea mai bună opțiune. Am legat-o frumos cu o bandă aurie și am agățat-o pe ușă.
댓글