top of page

De ce te simți obosit chiar dacă dormi?


 


Te simți constant obosit și oricât de mult ai dormi nu pari să ai energie? Doar gândul de a adăuga ceva nou pe lista ta ”de făcut” te termină psihic? Dacă te simți obosit mereu, secat de energie și parcă ai o ceață pe minte (o presiune și durere de cap constantă), este din cauză că ești atât de conectat în mediul artificial și deconectat de natural, încât corpul și mintea ta îți transmit semnale că e timpul să te oprești și să schimbi ceva. Știu că ți se dau diverse soluții: mai mult magneziu, alimentație mai echilibrată (sugar-free, vegană etc.), mai mult sport, toate fiind foarte foarte bune, dar nu suficiente. Iată ce am experimentat eu și ceea ce îți propun:


 


Nu e nevoie să crezi în Dumnezeu ca să îți dai seama că noi, oamenii, suntem legați de pământ. O poți vedea cu ochiul liber. Totuși, în prima carte a Bibliei (Genesa) este scris, referitor la om: ”..din țărână ești și în țărână te vei întoarce”(capitolul 3,versetul 19).

Dacă stai să te gândești, nu e chiar așa absurdă ideea. Nu-i așa că avem două părți (corp și suflet), iar atunci când prima nu mai e, trupul se face, literalmente, una cu pământul.

Că ne place mai mult sau mai puțin, noi suntem legați de Pământ, de natură. De ce vrem să le dăm copiilor alimente cât mai bio, de ce vrem să mâncăm cât mai natural? Pentru că, în sinea noastră, știm că naturalul este ceea ce ne face bine.


De când am devenit mămică, m-am informat mult mai mult legat de alimentație, legat de ceea ce e natural și ce nu, legat de efectul pesticidelor și al fertilizatorilor folosiți asupra plantelor pe care noi le consumăm și ce urmări au ele în organismul nostru. Și știu că suntem mai mulți (în special părinți) preocupați de aceste aspecte. Și e bine! Este foarte bine că suntem din ce în ce mai conștienți și preocupați legați de alimentația noastră și a celor dragi. Dar ceea ce nu am înțeles niciodată însă, este de ce nu întâlnesc aceeași frenezie, tumult si determinare când vine vorba de ceea ce consumă mintea noastră. În timp ce selectăm foarte atent, la magazin, cele mai potrivite alimente organice, în timp ce suntem foarte atenți să alegem cea mai faină sugar-free și vegană dietă, de ce nu procedăm la fel și cu dieta minții noastre? De ce ne alimentăm mintea cu gunoaie? De ce avem atât de multă grijă pentru alimentele cu care ne hrănim, dar avem zero preocupare pentru ”alimentația” sufletului?



Indiferent de credințele tale, cred că suntem de acord că, în final, corpul ajunge în pământ, iar sufletul pleacă undeva.. undeva în afara priceperii noastre actuale.

De ce atunci, facem eforturi mari pentru o alimentație bio? Dăm mai mulți bani, timp, energie, informare legată de cea mai bună dietă și nu e neapărat rău. Probabil pentru că mulți dintre noi am sesizat că ne simțim mai bine, avem mai multă energie atunci când consumăm produse mai naturale. Dar știi care e ironia? Că sunt legate. Noi ca să ne simțim mai bine avem nevoie de elemente cât mai puțin artificiale atât în mâncarea pe care o consumăm, cât și în ceea ce ne intră în cap (gânduri, emoții, experiențe, informație etc).


Ce facem noi toată ziua? Ceva teribil de artificial. Suntem efectiv legați de telefon. Suntem conectați tot timpul, dar nu într-un mediu natural, ci într-unul artificial, mediul online.

Nu mă înțelege greșit, am absolvit Facultatea de Matematică-Informatică. Am învățat destul de multe legat și de hardware și de software. Ba mai mult, am un blog online și sunt destul de informată în tot ce înseamnă SEO și mediul digital, DAR sunt conștientă că pe cât de mult bine a adus cu ea, tehnologia, pe atât de mult rău poate să și facă și am ajuns la punctul în care noi, omenirea, trebuie să învățăm să o gestionăm.

Pune-ți întrebarea: ”Stai conectat tot timpul?” Poate tinzi să spui că nu, dar dacă ai notificările activate eu zic că da. La cea mai mică aprindere de ecran, vei tresări, vei ridica telefonul în mână și vei verifica notificările. După ce rezolvi și dai să îl închizi, pac, primești o altă notificare, de la o altă aplicație interesantă. Și tot așa. Ai văzut notificarea, l-ai luat în mână, te-ai conectat din nou în online. De câte ori pe zi? O dată? De două ori? Sau deja nu le mai poți număra? În curând, nici nu mai e nevoie de notificări. Devii atât de obișnuit să îl verifici, că o faci și fără să se aprindă ecranul. Ți-a intrat în reflex. A devenit un obicei și în cele din urmă, o dependență.

Problema este că te controlează. Acum presupun că vrei să închizi pagina și să termini cu toate absurditățile acestea, dar.. dă-mi o șansă. Poate că știu despre ce vorbesc.


Există o substanță în creierul nostru, numită dopamină. Această substanță este asociată cu fericirea. Practic ea este un neurotransmițător, adică o substanță chimică ce transmite informația între neuroni. Se eliberează, spre exemplu, atunci când mănânci ciocolată (dacă îți place foarte mult ciocolata) sau în timpul sexului, sau după alte activități plăcute. Atunci când se eliberează dopamina în organismul tău, ai o stare de bine, ca un fel de răsplată pentru efort. Practic, ea e cea care face să merite efortul. Atunci când te uiți la telefon și ai notificări, creierul tău eliberează dopamină. Atunci când stai pe rețelele de socializare, creierul tău eliberează dopamină. Și ar fi bine dacă ar fi doar asta. Adică, cui nu îi folosește niște dopamină gratis, fără efort, ca să se simtă bine? Dar problema e mai complicată de atât. Pentru că atunci când ridici telefonul și nu ai nicio notificare, tu nu rămâi același, dopamina scade, stresul și hormonii stresului cresc, declanșând în organism o reacție de ”fight or flight” (adică ”luptă sau fugi”, un sistem de alertă al organismului nostru). Problema este că vom fi mereu stresați, mereu nefericiți. Nu contează că ai schimbat jobul sau nu, nu contează că azi a fost copilul cuminte și liniștit, tu tot la fel te-ai simțit. Vei încerca să mai iei puțină fericire de pe rețelele de socializare, să ai mai multe notificări, să ai mai multă activitate, să ai mai multă dopamină, să ai mai multă fericire.. Dar noi nu suntem făcuți să funcționăm așa. Închiși între 4 pereți, cu mâna legată de telefon, încercând să ne conectăm într-o lume virtuală. Noi avem o legătură cu pământul, cu natura. Epistola după Romani spune că oamenii îl pot descoperi pe Dumnezeu în ceea ce a creat, în natură (capitolul 1, versetul 20). Dacă noi stăm într-o altă lume(online), nu mai ieșim în natură, nu mai avem activități afară, de fapt la ce (sau la cine) suntem conectați?


Nivelul scăzut de dopamină este asociat cu depresia, cu schizofrenia șamd. Practic, starea ta de spirit este controlată de nivelul (sus sau jos al) dopaminei, deci practic starea ta de spirit este controlată de a avea sau nu a avea notificări pe telefonul tău inteligent. Dacă le ai, ești fericit. Dacă nu le ai, te simți mizerabil. Și ești mereu on și off și iarăși on și iarăși off.



Sunt lucruri foarte bune și faine care se fac prin tehnologie și prin rețelele de socializare, dar sunt și lucruri teribil de urâte. Boala secolului nostru este depresia, depresia cauzată de stres. SUFERIM DE O LIPSĂ CRONICĂ DE TIMP ȘI ENERGIE. Nu că tehnologia e rea în sine, dar trebuie să învățăm să o folosim responsabil. A trecut de la a fi ceva nou și inovator, la a fi efectiv parte din viața noastră de zi cu zi. Problema e că îți controlează starea de spirit, deci îți controlează și acțiunile.


Atunci când eram gravidă în ultima lună, aveam o burtă imensă și dureri crunte de spate . Când mă urcam în metrou, cu toată burta mea cea mare, nu se găsea niciun loc pentru mine. Oamenii erau atât de prinși în telefoane, în ceea ce vedeau acolo pe ecranul lor, încât nu mai aveau efectiv ochi pentru ceea ce se întâmpla de fapt în realitate, în jurul lor.


Iarăși, recent, într-un restaurant, am văzut o scenă interesantă. Erau două cupluri (unul dintre ele avea și un copil) care ieșiseră să cineze la restaurant. Dintr-o dată, cuplul mai tânăr a scos un telefon cu un ecran imens și un suport de telefon profi, la fel de imens și au început să facă un live. Au început să vorbească acolo, văzându-se pe ei în telefon, iar cei de la masa lor, cei cu care ieșiseră de fapt în oraș, stăteau și se uitau plictisiți când la ei (cum fac live-ul), când la ceea ce se mai întâmpla prin restaurant. Mie mi s-a părut trist.


Știu că întâlnim situații de genul acesta zilnic, dar oare e OK?


Ce poți face?


Ca să nu vorbesc din cărți, îți voi povesti ce am făcut eu. Mă simțeam total lipsită de energie. Ar fi fost multe lucruri pe care îmi doream să le fac, dar simțeam că nu am timp și mai ales, că nu mai am energie și pentru asta. Mă gândeam: ”OK OK, cresc doi copii mici, singură toată ziua acasă, dar au mai crescut și altele și nu doar 2 copii, ci 4-5, ba chiar și 11 copii și nu mai erau așa constant obosite ca mine.” Depresie postpartum știam sigur că nu e (am trecut pe acolo și acum era diferit), dar ce e? De ce mă simt atât de lipsită de energie, îngrijorată, incapabilă să mă bucur cu adevărat de fiecare zi?

Ceea ce am realizat este că mă termina să fiu conectată non-stop online. Aveam o groază, absolut o groază de mesaje din toate mediile posibile și încercam să am și o prezență online pentru blog. Devenise prea mult și nu îmi mai lăsa energie și pentru altceva.

Așa că, mi-am dezactivat notificările la mesaje și mi-a prins tare bine. Am început să am puțin mai mult timp la dispoziție, mintea mult mai limpede și energie sporită. Pe rețelele de socializare intru strict ca să postez pentru blog și de obicei, tot ceea ce ține de blog este făcut de pe laptop. Când am terminat, l-am închis și mi-am văzut de treabă. Nu îl țin în mână constant să îmi bâzâie din 5 în 5 minute și să mă întrerupă tot timpul din ceea ce fac.

De asemeena, mi-am propus zilnic să ies afară. Să îngrijesc florile, sau să stau pe o pătură în curte cu fetele, sau să ieșim la o plimbare, dar să ies, să ies afară, nu tot undeva în interior.


Nici nu ne dăm seama cât de artificial a devenit mediul în care trăim. De la mâncare, până la serviciu (stau cu fundul pe un scaun, în fața unui calculator, între 4 pereți, cât e ziua de lungă), până la interacțiunile sociale (preferăm să interacționăm cu străini online, în locul prietenilor care stau la masă cu noi).


Hai să facem ceva!

Dacă îți cauți motivația, citește tot ce am scris mai sus, dar dacă ceea ce cauți e o SOLUȚIE, citește ce urmează:

1. Dezactivează-ți notificările de la telefon (preferabil de la toate aplicațiile, dar minim cele de la mesaje).

2. Uită de telefon pe perioade lungi din zi. La început vei tinde mereu să îl verifici, din obișnuință, dar nu sta tot timpul cu stresul lui. Te vei dezvăța.

3. Nu lua telefonul cu tine în dormitor, seara la culcare. Vei avea și un somn mai bun și vei evita să fie primul lucru pe care îl vezi dimineața.

4. Ieși în natură. Vezi lumea reală. Ieși în curte, ieși în parc. Stai pe o bancă, plantează ceva, sau doar stai la soare, dar ieși.

5. Interacționează cu cei dragi față în față sau prin apel audio/video, dacă nu ai altă posibilitate. Evită mesajele superficiale.

6. Dacă lucrezi în online, sau pe calculator, sau trebuie să fii prezent pe social media, încearcă să o faci într-un anumit interval orar și de pe calculator/laptop. Când ai terminat, închide-l și uită de el.


Dragilor, dacă noi ne îndemnăm copiii să iasă mai mult în aer liber, să se joace mai mult decâat să stea la TV sau pe telefon și încercăm să le creăm un mediu cât mai natural, ce ne face să credem că noi nu avem nevoie exact de ACELEAȘI LUCRURI?



P.s.1: Poate că unii dintre voi controlați mai bine acest fenomen, dar dacă cumva te-ai simțit constant obosit, lipsit de energie, de scop, dacă te uiți în urmă la ziua ce a trecut și ți se pare că ești terminat deși realist vorbind nu ai făcut atât de multe lucruri grele, ei bine, eu zic că merită să încerci să tai tehnologia, cel puțin o perioadă, până vei învăța să o gestionezi și până vei știi cum să faci să nu îți mai controleze starea. De asemenea, dacă vrei niște întrebări ca să îți arate cum stai cu dependența de telefon, le găsești în articolul de aici.

P.s.2: Recomand acest articol de aici, cu studii și statistici pe această temă și cartea Minimalism Digital, care este foarte foarte bună și echilibrată pe acest subiect.

P.s.3: Mie mi-a priit foarte mult această abordare și în zilele în care nu am mai avut telefonul legat de mână, m-am simțit mult mai liberă, mai energică, am realizat mai multe lucruri și deși într-o zi obișnuită eram terminată pe la 5 după-amiaza, în zilele în care nu m-am uitat mai deloc la telefon, la 5 după amiaza aveam chef și energie să gătesc după o zi întreagă de muncă în grădină. Și am încercat magneziu (luam cu pumnii), am încercat vitamine, am încercat mai multă hidratare, am încercat să fac mai mult sport, alimentația a fost una foarte echilibrată de când am născut prima dată. Nimic nu a funcționat așa bine ca deconectarea din online și reconectarea la natură Nu ai nimic de pierdut dacă încerci :)


 

#deceebinesamanancibio #littlecornerofjoy #minimalismdigital #carteaminimalismdigital #obosealacronica #obosealaconstanta #lipsadeenergie #masimtobositasifaraenergie #decemasimtconstantobosita #decemasimtobosita #decemasimtobositachiardacadorm #cesafacicandtesimtiobosit #decesuntemobositi #decetesimtiobositcandtetrezesti #masimtbositasimadoarecapul #imivinesadormtottimpul #starideobosealasiameteala #decesuntemobositi #vitaminepentruobosealasiconcentrare #decetesimtiobositcandtetrezesti #cesafacicandtesimtiobosit #magneziuoboseala #alimentatieoboseala #conectarealanatura #reconectarelanatura #reconectarecunatura #reconectareacopiilorcunatura #produsebiopareri #masimtfaraenergie #masimtlipsitadeenergie #masimtfaraenergiesiobosita #masimtobositasifaraenergietpu #masimtmereuobositasifaraenergie #decemasimtfaraenergie #masimtobositasifaraenergie

9 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page