Frământări pe timp de ploaie


Deschid ușa și ieșim. Dintr-o dată mă izbește un val de căldură apăsătoare. Mă furnică pielea de la razele soarelui și mă simt ca într-un bol umed și cald, atât de sufocantă e atmosfera. 

Îmi ridic ochii spre cer. Soarele strălucește puternic, dar pripeala soarelui mă face să cercetez mai adânc întinderea albastră. Undeva în zare, departe, departe se zărește un norișor mic, dar negru, iar presimțirea începe să încolțească în mine. Tac, nu spun nimic. 

Coborâm cele trei trepte ale casei noastre cu grijă și mergem la măsuța aranjată cu jucării, ce ne așteaptă voioasă. O briză de vânt îmi mișcă ușor părul și atunci îi verbalizez: “Cred că o să plouă”. Ea se uită cu un zâmbet ștrengar la mine și zice “Nu cred că o să plouă, mami. E soare!”. Zic: “Da, vom vedea.”

Îl punem pe bebe de jucărie în căruț, îi punem și centura, îl plimbăm până obosim, noi, nu el și în cele din urmă, ne mutăm la bucătăria de jucărie, să gătim ceva imaginar. Cu coada ochiului văd cum cerul se colorează într-un gri fumuriu și amenințător. Soarele abia mai aruncă câte o rază timidă spre noi, iar vântul aproape ne zboară din loc, vuind puternic. În depărtare se aud tunete. “Ce e asta?”, întreabă pitica. “E tunetul. Se produce când se lovesc doi nori.” îi răspund eu, mândră de mine. Rămâne gură-cască. Nu știu exact cum a perceput ea urletul ăsta produs de norii grași, pufoși și cenușii, dar cu siguranță a impresionat-o. Neuronii nostri nici nu apucă să proceseze bine treaba norii, tunetele și fulgerele, că și năvălește peste noi un ropot rece de vară. “Auuu mami plouăăă” strigă ea pe jumătate surpinsă, pe jumătate îngrozită. Ca și cum nici nu bănuia ce vine. Eu mă umflu în pene, cu un sentiment de mândrie și superioritate și răspund: “Păi nu ți-am spus eu că o să plouă? Ți-am spus că așa va fi”. A stat un pic pe gânduri, ca și cum ar fi fost blocată pentru o secundă și apoi, dintr-o dată a țâșnit: “hai hai în casă, mami. Plouă mami, plouă!”. Și am intrat. Am închis cu grijă ușa și ne-am îndreptat spre leagăn, să punem pitica cea mică, apoi ne-am așezat pe canapea și priveam ploaia cum bate în geam. Și în timp ce analizam picăturile ce se izbeau puternic de geam, meditam la întâmplarea aceasta și nu puteam scăpa de întrebările sâcâitoare, ce nu îmi dădeau pace și care se tot iveau în mintea mea: “Cum o fac să aibă încredere în mine? Cum să le fac pe amândouă să înțeleagă că noi, părinții, vedem în depărtare și că exact cum am văzut norul acela mic în depărtare și am știut că va ploua, tot așa putem intui viitorul și unde duc drumurile și direcțiile pe care le luăm? Dar cum le fac să știe, să aibă încredere, chiar dacă nu văd ceea ce văd eu?”

Și încă mă frământ cu întrebările astea. Mă gândesc că zilele sunt lungi, dar anii sunt scurți. Clipești și au trecut trei ani. Mai clipești o dată și ajungi în adolescență. Nu am soluția. Nu am găsit-o și nici nu știu cu siguranță, dacă există. Sunt rețete mii și mii de parenting, care îți promit luna de pe cer și un copil cuminte, ascultător, manierat, cu care să te lauzi la toți prietenii tăi și cu care să dovedești că ești cel mai bun la treaba asta numită “creștere și educare a copiilor”. Dar cum rămâne cu inima copilului? Vreau doar să mă asculte, să poarte așa cum vreau eu, să fiu lăudată în fața celorlalți că îmi cresc copilul bine? Sau vreau să aibă o direcție bună în viață, să FIE OM, nu doar SĂ FACĂ lucruri. Să aibă încredere în mine ca și părinte, nu doar să îmi asculte poruncile. 

Adevărul e că, chiar și cei mai bine crescuți copii, ai celor mai faini părinți, o pot da în bară, iar unii copii care vin din cele mai disfuncționale familii pot alege căi foarte bune în viață. 

Nu ține de mine, părintele. Pot doar să îmi țin cuvântul mereu în fața copilului, să nu îmi încalc promisiunile și să nu ratez nicio ocazie în care să îi descopăr din lucrurile pe care eu le văd înainte să le vadă el, chiar și când e vorba doar de ceva banal, ca atunci când vine ploaia. Și să mă rog. Pentru că nu am niciun control. Pot doar să investesc și să sper că undeva, cândva, va alege să aibă încredere în îndrumarea mea, nu doar va asculta de mine. 

#framantaripetimpdeploaie #littlecornerofjoy #incredereainparinte #teoriideparenting #metodedeparenting

85 afișare3 comentariu

Produse pe care le recomand*:

IMG_9548.JPG
IMG_9319.JPG
IMG_9549.JPG
IMG_9551.JPG

* Acestea sunt câteva produse pe care le folosesc de ani și ani de zile, pe care le iubesc și care mi-au ușurat mult viața de mămică. Pentru că le am deja de câțiva ani, unele dintre ele au fost înlocuite în magazine cu modele mai noi.

Linkurile sunt afiliate.

Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

București, Romania

  • facebook
  • instagram
  • pinterest

©2020 LITTLE CORNER OF JOY. TOATE DREPTURILE REZERVATE.