top of page

Gelozia între frați: adevăr și provocări

Îmi doream, de foarte mult timp, să scriu acest articol. Nu am uitat niciodată cât de tare m-a frământat acest subiect atunci când eram gravidă cu cea de-a doua fetiță, numită Arielle. Cred că atunci când începi să te gândești la ideea de a face al doilea copil, gelozia și modul în care va reacționa primul copil este primul gând care îți apare în minte și care te frământă iar și iar.



Din păcate (sau din fericire), viața cu doi copii este tare tare solicitantă și abia îți găsești timp să respiri, după cum probabil ai aflat sau vei afla și tu atunci când va apărea bebe doi. Ziua îți este împărțită între cei doi copii și programul lor zilnic, iar în rarele tale momente libere, pur și simplu nu te poți hotărî dacă să faci ceva prin casă în timpul acela, sau să dormi și tu puțin sau să mai ai și tu un timp doar pentru tine, singură.

Pentru mine este și o provocare să mai reușesc să scriu pe blog, deși subiecte am adunat o grămadă în minte, dar timpul este foarte, foarte limitat.


La această etapă, aș spune că deja am cam scăpat de gelozie, deși uneori mai răsare pe ici colo. Am născut-o pe Arielle de aproape 9 luni și deja încep să interacționeze. Adică nu se joacă chiar împreună, dar mai râd una la alta, cea mare o distrează pe cea mică și interacționează suficient cât să mai reușesc și eu să mai pregătesc masa sau să bag mașina de spălat vase. Se pupă toată ziua și se iubesc maxim una pe alta. E mai greu puțin la împărțit de jucării, dar ușor ușor învață să gestioneze tot mai bine și această situație.

Ca să fiu foarte practică și concisă, am să spun exact cum am procedat noi și ce ne-a ajutat să reușim să trecem de mult temuta gelozie. Din fericire, pot să spun că nu a fost deloc atât de rău și de greu precum mă așteptam eu, dar am și făcut niște pași concreți pentru a lupta din start împotriva ei. Mai concret, am început încă din sarcină să pregătim terenul. Iată cum:



1. În timpul sarcinii, am vorbit cu cea mare (avea 2 ani când am rămas gravidă) și i-am explicat de la bun început că mami are un bebe în burtică, i-am arătat cărți, i-am povestit despre cum bebele va ieși din burtică și se va juca cu ea, cum vor râde împreună, cum îl va pupa, cât de drăguț va fi și cum ea mă va ajuta să avem grijă de el. În primă fază, evita subiectul, se făcea că nu aude ce îi spun. O dată chiar a si încercat să dea cu palma în burtică. Apoi a început să se obișnuiască cu ideea. Am mai si avut musafiri cu bebeluși, am mai si mers în vizită la bebeluși si a început să îi placă ideea. Am început să povestim seară de seară, în orice ocazie și a început chiar să funcționeze. De fapt, a funcționat atât de bine încât nu mai avea răbdare. Îmi amintesc că mă întreba zilnic, de la 8 luni de sarcină: “Mami, când iese bebe din burtică? Da’ când vine? Când?”.



2. O altă metodă prin care am încercat să ne asigurăm că nu va fi atât de geloasă, a fost pregătirea unui cadou. Ca și cum bebele atunci când iese din burtă îi aduce un cadou. Și i-am spus cu câteva săptămâni înainte că bebele atunci când se va naște, îi va aduce un cadou special, doar pentru ea, o surpriză. Această metodă este recomandată în cazul în care copilul cel mare are sub 5 ani, deoarece după 5 ani își dă clar seama că bebele nu avea cum să îi aducă el un cadou din burtică:) Dar la cei mai micuți, funcționează foarte bine. La noi, pitica cea mare era atunci fan Minnie Mouse. Așa că, surioara ei, atunci când a ieșit din burtică i-a adus-o cadou pe Daisy de jucărie (ea o avea deja pe Minnie ca și jucărie). ”Și așa cum Minnie era bună bună prietenă cu Daisy, așa vor fi și Iunia cu Arielle”, i-am explicat noi. Atunci când am venit de la spital, am pus în coșulețul lui Arielle un ou Kinder (pe care îl vede doar în cazuri extra speciale) și jucăria Daisy. A fost extrem extrem de încântată că surioara ei i-a adus așa un cadou fain. Deci efectiv sărea în sus de entuziasm. Eu și soțul ne-am uitat zâmbind unul la altul și ne-am zis: “Am reușit!”, dar în scurt timp, urma să vedem că nu e chiar atât de ușor.