Ca femei, ne simțim atât de conflictuale de-a lungul vieții noastre. Începe cu cine va fi cel mai bun prieten al nostru și trece la ce facultate vom alege sau ce carieră trebuie să urmăm.
Dar nimic nu mi-a provocat atât de multă frământare ca încercarea de a găsi echilibrul ca mamă.
Este un carusel de emoții zilnic de a simți bucurie și frustrare, toate în același minut. Mă trezesc numărând secundele până la culcare și mă grăbesc prin tot procesul, pentru că sunt epuizată și în general, frustrată că au nevoie de încă o înghițitură de apă și de încă un pupic de noapte bună. Dar la cincisprezece minute după ce au adormit adânc, mă trezesc că îmi lipsesc și simt o greutate de vinovăție că nu m-am bucurat de acel moment. „Trece repede”, așa îți vor spune cei care nu mai au copiii acasă. Noi, mămicile, știm că acest sfat este adevărat, pentru că avem un copil de 1 an care a împlinit 6 ani cât ai clipi, dar când ești în mijlocul greutăților, acel sfat este o pastilă greu de înghițit.
Dar va deveni mai ușor, nu?
În timp ce eram în tranșeele etapei de nou-născut cu Iunia, îmi amintesc că mă întrebam cât de ușoară va fi viața cu un copil odată ce ea va avea mai puțină nevoie de mine, dar apoi mi-am dat seama, cu inima grea, că niciodată nu vor avea nevoie de mine mai puțin, ci vor avea nevoie de mine întotdeauna DAR DIFERIT LA FIECARE ETAPĂ.
Frământări
Am încercat să mă bucur de fiecare etapă așa cum a venit. Alăptarea de la miezul nopții cu un copil, antrenamentul la oliță cu celălalt, activități cu cea mare... dar apoi frământările m-au prins din nou. Am început să mă întreb când eu și soțul meu vom avea timp să ne așezăm pe canapea într-o duminică și să citim o carte în timp ce copiii se joacă, în loc să curățăm încontinuu de la una la alta și să ne dăm seama că până când le-ai pus la somn, ai avut doar 30 de minute, în cel mai bun caz, pentru tine. Ce aș face cu acele 30 de minute de timp liber? Acum, uite cealaltă frământare, petrec timp conectându-mă cu bărbatul cu care voi petrece eternitatea sau stau pe canapea și mă uit la televizor fără să mă gândesc la nimic? Frământări. Timp pentru mine? Timpul nostru? Găsești acel echilibru perfect în maternitate? Exista asa ceva?
Și, wow, frământările chiar te prind atunci când trebuie să lucrezi.
Zilnic am parte de acea vină de mămică (mom guilt) cum că nu petrec suficient timp cu ele. În același timp trebuie să lucrez. Dar zilele trec, ele cresc și eu ratez momente. Încerc să recuperez după grădiniță, să petrecem timp împreună, să facem activități, să mă bucur de fiecare moment. Îmi spun că acasă nu aș putea face tot ce fac ele la grădiniță și știu că acesta e adevărul. Și sunt fericite. Le place mult la grădi și știu că le priește. Dar oh, frământările.. Există echilibru în viața de mamă? Poți să balansezi și munca și familia? Oare se poate?
Majoritatea celor care nu sunt mame văd că reușim să le ținem pe toate împreună, sau poate ne văd făcând o treabă grozavă de a crește o familie, dar ceea ce nu văd este acest conflict constant cu care ne confruntăm în fiecare zi. Chiar și acele mame ai căror copii sunt plecați de mult din casă uită cum a fost. Ele îți spun „bucură-te de fiecare minut”, dar la fel ca și când ai născut un copil... uiți cât de greu este cu adevărat după ce ai trecut de ele.
Îmi doresc cu disperare să mă bucur de fiecare îmbrățișare de dimineață devreme, să chicotesc la stropii din timpul băii, să îmbrățișez nopțile nedormite, să fiu prezentă alături de cel drag al meu, să fiu cu adevărat prezentă la muncă în loc să-mi doresc să fiu altundeva și să-mi dau seama că, deși voi fi mereu mamă, această etapă va trece și s-ar putea să simt un oarecare regret..
A fi mamă este singurul lucru care te poate face să simți că te destrami într-un minut și că ai totul sub control în următorul. Oare așa arată echilibrul?
Tu cum îți găsești echilibrul în perioada aceasta? Reușești să te bucuri de fiecare moment și să fii prezentă acolo unde ești?
