Pentru atunci când te simți inutilă

Arunci o privire sub masa din bucătărie și simți că începe să te doară capul. Nu se mai termină șirul petelor de mâncare. Firimiturile împrăștiate metodic pe orice părticică liberă de podea, ce susține scaunul copilului, parcă iti provoacă arsuri la ochi. Te apuci, bagi ștecherul aspiratorului în priză și dă-i și dă-i. Ușor ușor podeaua devine mai curată. Strângi aspiratorul și apoi te duci în baie după mop. Când te întorci, mai să faci atac de cord. Copilul a mâncat căpșuni și podeaua ta curată este acum plină de frunzulițe mici și verzi, de la ele. Se mai și uită cu o față inocentă la tine și spune că ea le-a pus pe masă, dar au căzut.

Mai târziu, observi coșul plin de rufe murdare din baie. Lași totul deoparte și începi să le sortezi. Bagi mașina de spălat cu rufele piticelor și cu cele albe. Dai o temperatură mai mare și pleci mulțumită că ai reușit să faci ceva productiv. Când ieși din baie, pitica te întâmpină cu un zâmbet vinovat. A avut un accident. Altul. Iar chiloțeii și pantalonii.. ei bine, trebuie spălați în mașina pe care tocmai ai pornit-o.

Seara, când te uiți în jur, coșul de rufe e tot plin. Chiuveta e tot plină. Nu cu aceleași vase de azi-dimineață, dar tot cu vase murdare. Iar podeaua pe care ai curățat-o de dimineață arată de parcă n-ar fi fost curățată de 100 de ani încoace.

Stai și te întrebi: “Astăzi chiar nu am făcut nimic?” Și deși nu ai stat o clipă, simți că ai făcut lucruri “neimportante”, care nu au semnificație.

Adevărul e că te simți inutilă câteodată. Iar noi, mamele, suntem foarte vulnerabile, când vine vorba despre acest subiect, pentru că munca noastră nu este doar greu de cuantificat, ci este și o muncă cu rezultate pe termen lung. “Sarcinile” unei mame nu se termină niciodată. La serviciu, ai sarcini clare, bine-definite. Termini una și gata ai bifat-o. În curând, vezi și rezultatul muncii tale. Apoi, la sfârșitul lunii, primești și remunerația pentru sarcinile îndeplinite.

Ca mămică, primești și mai multă muncă, iar “remunerația” poate să nu vină pentru ani și ani de-a rândul. Nu prea poți bifa “formarea caracterului copilului meu” într-o lună de zile, sau nici măcar într-un an. Este o muncă de o viață, împărțită în mii și mii de sarcini mărunte.

Personal, încă din primele zile de mămicie, m-am luptat cu sentimentul inutilității. Și e greu să nu o faci. Fetele sunt crescute ca și băieții, în ziua de azi. Și e fain că avem și noi drepturi. Dar are și o parte proastă. Ți se spune să înveți, să faci orice activitate ca și un băiat. Ți se spune că vei schimba lumea, că munca generație tale, va face lumea mai bună. Practic, înainte de a avea copii, ai impresia că singura diferență între tine și un bărbat, este cea biologică (sâni și organe genitale diferite). În rest, nu sunteți atât de diferiți. Dar nu e așa. Există și o diferență de rol și abia după ce ai copil, o percepi exact. Ca mamă, alăptezi, îngrijești copilul și îngrijești și casa. Dintr-o dată, sarcinile tale bine-definite, care se integrau în imaginea de ansamblu a firmei la care lucrai și în care simțeai că îți aduci contribuția în lume, sunt înlocuite de sarcini care îți par lipsite de semnificație, schimbat de scutece, hrănit copii, curățenie, gătit, lucruri pentru care nu te-ai pregătit. Tu te-ai pregătit să înveți, să ai carieră, să realizezi ceva în viața asta.

Și acum îți dai seama că de fapt societatea noastră ignoră total aceste aspecte. Este atât de greu începutul alăptării pentru că nu am avut modele pe partea aceasta. Până să fiu gravidă nici nu mi-am pus vreodată problema a ceea ce înseamnă să alăptezi și să îngrijești un copil și că într-adevăr îți schimbă viața. Societatea noastră ne crește ca pe niște bărbați, într-o lume a bărbaților, ignorând total faptul că suntem femei, că vom fi însărcinate cândva, că vom naște, vom alăpta și vom îngriji copii. Și că, chiar dacă lucrăm sau nu și în afara căminului, îngrijirea casei, este tot responsabilitatea noastră. Dar noi nu am fost pregătite pentru asta. De aici și rata de depresie postpartum de 80%.

De aici și sentimentul că munca mamei nu este așa utilă sau benefică economic societății și de aici și sentimentul că suntem inutile.

Recent, am avut o perioadă în care am experimentat foarte adânc sentimentul de inutilitate. Mă uitam în jur și mi se părea că nu fac nimic toată ziua, deși rareori aveam un moment pentru mine.

Ceea ce am realizat este că atunci când te simți așa, simți de fapt lipsa structurii și a cuantificării și am căutat o soluție.

Așa că.. mi-am făcut o listă. Am creat o rutină de dimineață, pe care am pus-o pe frigider (vezi în poza de mai jos). Lista cuprinde lucruri simple precum “dat cu aspiratorul” sau “luat micul dejun”, care deși par banale, îmi compun dimineața și reprezintă și ele muncă în sine.

Zilnic, mă uit pe listă și bifez ceea ce am realizat în dimineața respectivă. În felul acesta, îmi cuantific munca și uitându-mă pe foaia respectivă, văd negru pe alb că am făcut multe lucruri în ziua curentă.

Apoi, am continuat și m-am înscris la un curs online pe edX.org (este o platformă unde universitățile cele mai prestigioase din lume își pun anumite cursuri pentru a facilita educația în orice colț din lume). Am ales un curs de “Developmental Psychology”, care se ocupă cu studiul dezvoltării oamenilor, încă de la naștere până la bătrânețe. Cursul acesta cuprinde studiul teoriilor legate de ce anume influentează decisiv dezvoltarea oamenilor, genele sau mediul în care trăiesc, dezbate modul în care sunt realizate studiile pe bebeluși și diversele teorii comportamentale. Deși timpul îmi este limitat, încerc să mă țin de curs. L-am ales tocmai pentru a mă ajuta să văd că sarcinile acestea mărunte de zi cu zi, fac parte dintr-o imagine de ansamblu mai mare, care pe termen lung, va compune personalitatea copiilor mei, dar și pentru a mă ajuta cu blogul, pentru a expune păreri informate aici.

Așadar, munca noastră ca mame nu este inutilă. Nu este lipsită de semnificație. Noi formăm oameni. Și deși acum pot părea zeci de mii de sarcini mărunte, acestea se vor uni mai târziu și vor construi un OM.

Societatea noastră a pierdut noțiunea “celor 7 ani de acasă”. Am uitat că educația se face în familie, nu la duzină. Educația se face față în față, exemplificând personal. Și deși munca noastră de mamă pare, de multe ori, o rutină nesfârșită de lucruri neimportante, ea este bagajul cu care ne pleacă copiii mai departe, în viață.

#pentruatuncicandtesimtiinutila #depresiapostpartum #ratadepresieipostpartum #depresiedupanastere #littlecornerofjoy #mamasesimteinutila #rolulcamama #cursurideparenting #cursurionline #cursonline #edx #edxcom #mamablog #mamicabloggerita