top of page
Poza scriitoruluiLittle Corner Of Joy

Locul tău în lume(povestea lui Iacov)

Au existat odată, acum mult mult timp în urmă, doi frați. Esau și Iacov. Povestea lor este atât de întortocheată, complicată și tristă, încât ai crede că au trăit în vremurile de acum, nu cu mii de ani în urmă. Esau și Iacov au fost doi frați gemeni, care s-au rănit atât de tare unul pe altul, încât iertarea nu mai părea posibilă.


Ei nu au fost modelul ideal de frați. Esau era cel mai mare și mai puternic, fiind favoritul tatălui său și al tuturor și nu se sfia deloc să îi arate asta lui Iacov, sub orice formă posibilă, ori de câte ori avea ocazia.

Iacov era favoritul mamei sale. În mod evident, relația lor de frați se traducea într-un singur cuvânt: competitivitate. Fiecare încerca să câștige.



La un moment dat, Iacov a câștigat. L-a înșelat pe tatăl lui să îi dea lui binecuvântarea (ceea ce însemna rolul de conducere și moștenirea celei mai mari părți din avere, în timpul acela). Iacov a câștigat prin înșelăciune. Cursa se sfârșise. Învinsese. Dar cu ce preț? Relația cu fratele său era distrusă pentru totdeauna. Iacov nu doar că urma să nu fie iertat niciodată, ci urma să fie și asasinat. La ce îi mai folosea acum faptul că a câștigat? se gândea el în timp ce fugea de fratele lui, lăsându-i în urmă pe toți cei dragi ai lui și toate locurile familiare ale inimii sale. A trebuit să fugă de fața fratelui său răzbunător, să nu-și mai vadă familia și să trăiască printre niște străini care, la rândul lor, erau mai pricepuți în înșelăciune chiar și decât el.


După 20 de ani, s-a saturat de viața de fugar, printre străini, într-o țară străină și a decis să se întoarcă. La întoarcere, trebuia să dea ochii cu fratele său răzbunător, dar în primul rând, trebuia să dea ochii cu el însuși. Trebuia să se vadă pe el așa cum este de fapt, un înșelător. Dumnezeu l-a ajutat și l-a apărat de înșelăciunea rudelor sale din țara străină în care fugise și Dumnezeu putea să îl apere chiar și de fratele său, dar cine avea să îl apere de el însuși?


Numele “Iacov” înseamnă “cel ce tine de călcâi”, deoarece s-a născut încercând să îl tragă pe fratele său înapoi, ținându-l de călcâi. Dar are dublu sens. Mai înseamnă și “înșelător”, în sensul că nu se supune regulilor.

Când el s-a întors după 20 de ani de fugă, în sfârșit, să dea ochii cu fratele lui, să își asume responsabilitatea pentru ce făcuse, chiar în noaptea de dinaintea întâlnirii, Iacov a mai avut o confruntare, atât cu Dumnezeu, cât și cu el însuși. Luptându-se cu Dumnezeu, s-a văzut pe sine cu adevărat și nu i-a plăcut ce vedea. Nu mai voia să îl cheme “Înșelătorul”, voia ca Dumnezeu să îl bine-cuvânteze, să îi zică de bine, să îi dea dreptul de a conduce oficial, legal, fără ca el să îl smulgă prin șmecherii. Și Dumnezeu i l-a dat. De atunci s-a numit “Israel”, care înseamnă “Cel ce luptă cu Dumnezeu”, dar care mai are sensul și de “Prinț al lui Dumnezeu”(Saar-El), însemnând că Prințul, Conducătorul acestei lumi, va veni pe linia lui genealogică.

A doua zi, reîntâlnirea cu fratele său, Esau, a fost grea, dar în cele din urmă și-au restaurat relația. Esau l-a iertat.



Esau a putut să îl ierte pe Iacov, după ce a realizat că Dumnezeu a fost cu el, i-a dat de toate, bogăție, sănătate, stăpânire, o familie numeroasă, chiar dacă Dumnezeu nu l-a ales pe el pentru rolul “acela”, de Prinț. Esau și-a dat seama că locul lui în lume, deși părea mai nesemnificativ în primă fază, decât cel al fratelui său mai mic, nu era deloc neimportant în ochii lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a fost cu Esau pe drumul lui, deși nu l-a ales ca linie genealogică.


Iacov însă, a încercat să își facă el singur locul său în lume, să îl obțină prin propriile puteri, să îl smulgă de la fratele său. Și a realizat că e mai greu decât pare, să Îi iei tu rolul lui Dumnezeu în viața ta.


De multe ori și noi ne găsim în poziția lui Iacov. Așteptăm și așteptăm ca Dumnezeu să facă ceva și când El nu acționează luăm lucrurile în propriile mâini și încercăm să ne smulgem noi binecuvântarea. Nu avem încredere că Dumnezeu ne vrea binele. Nu avem încredere că timpul Lui e cel mai potrivit. Noi vrem ACUM și o vrem așa cum ne-o imaginăm noi.


Poate că Iacov atunci când a aflat că Dumnezeu l-a pus lider, s-a gândit că o să fie cel mai mare și mai tare și că în timpul vieții lui o să afle tot Pământul cât e el de grozav. Dar nu a fost așa. Iacov a trăit o viață relativ normală, a murit și a fost îngropat lângă părinții lui. Rolul acesta de conducere nu a fost nicidecum așa cum s-a gândit el, ci planul lui Dumnezeu era mult mai mare și mai întins în viitor decât ar fi întrezărit Iacov vreodată.


Iacov a încurcat toate lucrurile din viața lui, pentru că a vrut să își câștige locul pe care Dumnezeu deja îi spusese că i-l va da lui. Ce absurd, ai spune, nu? Dar oare nu facem și noi de multe ori așa? Nu încercăm de atât de multe ori să ne luăm rolul de Dumnezeu în viețile noastre?


Cu orice te-ai confrunta azi, ai încredere că locul tău în lumea aceasta e pregătit de Dumnezeu, că timpul Său, chiar dacă îți testează răbdarea, e cel mai bun și că iubirea Lui pentru tine e mai mare și se întinde mult mai în viitor decât poți întrezări tu acum.


Povestea completă a lui Iacov o găsești în prima carte a Bibliei, Genesa, de la capitolul 25 la capitolul 50.

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page