Oare sunt o mamă disperată cu activitățile pentru copii?


Când avea Arielle puțin peste o lună a venit medicul de familie la noi acasă, ca să o vadă. Întâmplarea face că aveam jos, pe covor, pus centrul de activități. Nu neapărat că aș fi vrut eu să se joace ea de la o lună, dar era un loc unde o mai puneam ca să stea. Pe canapea îmi venea greu să o pun, deși încă nu se rostogolea, totuși nu mă simțeam bine să o pun acolo. În pătuț preferam să o pun doar la somn, ca să îl asocieze cu somnul (lucru care s-a și întâmplat yeeey!), iar în coșuleț (Moses basket) nu mai voia să stea. În portbebe nici atât. Așa că, eu cum mai aveam un alt copil de îngrijit, voiam un loc fain și aproape, unde să o mai pun din când în când. Am pus o păturică în centrul de activități și am pus-o acolo încă de pe la 2 săptămâni. Nici nu avea cine știe ce jucării la el, dar e colorat și fain.

Ei bine, medicul de familie a ținut să precizeze că e prea mică pentru centrul de activități, că abia pe la 3 luni încolo o să fie bun, ca să învețe să ridice mânuțele și să apuce jucăriile. Și că la o lună sunt bune caruselele de pătuț, la care să stea să se uite. Am încercat să îi spun că o pun acolo pur și simplu din motive logistice, nu că vreau eu să învețe la o lună, ceea ce ar trebui să știe la trei luni. Chiar i-am spus “Stați liniștit că nu sunt o mamă disperată cu activitățile”. Apoi m-am uitat ușor de jur împrejur și am văzut teancurile de cărți, cu povești, cu clapete, cu sunete, din carton, din fetru și senzoriale, carioci de toate tipurile și toate mărimile, puzzle-uri și jocuri chitite frumos pe raftul de jos al bibliotecii. Am înghițit în sec, ca și cum nu eram așa convinsă de ceea ce spuneam și medicul s-a uitat la mine cu o privire care spune: “Da da, sigur”.

Apoi întâmplarea a făcut că am tot citit articole și văzut postări pe grupurile de mămici legate de acest subiect, în care uneori noi ca mame ne forțăm copiii să îmbrățiseze învățătura, în detrimentul jocului și le furăm astfel copilăria. Ok, la stadiul acesta, recunosc că m-am panicat puțin. Eu încerc să fac cu Iunia cât se poate de des activități educative. Și tot gândindu-mă, nu imi ieșea din cap întrebarea: “Oare sunt și eu o mamă mega disperată cu educația și învățătura? Oare încerc să grăbesc etapele și să îi bag informația cu pâlnia în cap?”

Apoi am început să analizez. Eu nu o forțez niciodată. Mereu o întreb dacă VREA să facem activități. Acestea durează cam 20, maxim 30 de minute pe zi. Facem doar activități de care e interesată și entuziasmată. Mereu caut lucruri noi, interesante, colorate și distractive.

În fiecare an, când eram școlăriță, uram luna Septembrie, pentru că știam că începe școala. Mereu mi-a plăcut să citesc, să învăț și să aflu lucruri noi, însă școala nu îmi plăcea de fel. Mai târziu am realizat că deși îmi place să învăț și învăț lucruri noi chiar și acum, detest totuși sistemul românesc de învățământ, pentru că mereu simțeam că mi se bagă informații nefolositoare cu pâlnia în cap, grămezi peste grămezi de informații și nicio aplicație practică, sau lucruri care chiar să mă ajute și să mă dezvolte.

De aceea am și început cu Iunia așa devreme. Pentru că vreau să îi placă să învețe, să o vadă ca pe ceva fain. Pentru că nu vreau să ajungă să creadă că inteligența înseamnă a memora grămezi de informații nefolositoare, pentru care să obții niște calificative, în funcție de care să te categorisească o întreagă societate. În viață învățăm cât trăim, fie că învățăm intenționat, fie că ne forțează situația. Așa că, cel mai bine este să fii pregătit, să știi ce și cum să înveți, ca să îți fie de folos și să nu o vezi ca pe o nenorocire, ci chiar să îți placă. Și din fericire, deocamdată am reușit. Iubește activitățile. Doar cand mentionez cuvântul “activitate” i se luminează ochii, de parcă vede cea mai colorată și gustoasă bomboană din lume.

Așa că, sunt sau nu o mamă disperată cu activitățile? Eu am ajuns la concluzia că nu. Pentru că scopul meu în creșterea copiilor mei nu este acea de a avea cei mai deștepți copii și cei mai străluciți, genii ce să mai. Și nu fac orice ca să ajung acolo. Nici pe departe! Scopul meu este să cresc OAMENI, indiferent de capacitățile lor intelectuale. Nu doresc să le induc în cap ideea de competiție, că trebuie să fie deștepte, să aibă note mai mari decât cutare, sau alte comparații de genul acesta, care doar îmi gâdilă egoul de părinte. Nu. Îmi doresc să cresc copii de caracter, care nu se uită la alții ca să se compare, care sunt inimoși, oameni de bază în societate, care învață încontinuu și sunt gata mereu să audă și alte păreri, diferite de ale lor.

Bun. Și ce treabă au activitățile făcute de mine cu ele la vârsta de trei ani? Au. Pentru că le dau un start în care “a învața” este ceva plăcut. Nu-i pentru comparație, nu-i pentru mândrie, nu-i nici măcar pentru distracție (deși e și distractiv de cele mai multe ori), ci este pentru a crește, pentru a te dezvolta ca om și pentru a fi de folos și altora, în societate.

Studiile recente au demonstrat faptul că IQ-ul este pur genetic. Punctajul de IQ nu crește cu educația, însă educația îți oferă oportunități. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că un copil dintr-un mediu defavorizat poate avea un IQ mai mare decât un copil dintr-o familie bună și totuși să nu ajungă niciodată să își valorifice inteligența, deoarece nu are acces la educație. Așa că, oricâte activități am face și am investi în educația copiilor noștri, vor rămâne la fel de inteligenți, dar vor avea acces la educație și vor putea să o pună în slujba altora.

Pentru că acesta este scopul educației și a învățăturii, binele comun. Să poți să dai pentru alții, să poți să lași ceva în urma ta. Nu-i ca să se laude ai tăi cu tine că ești cel mai deștept din curtea școlii. Și aceasta este gândirea pe care vreau să o transmit mai departe fetelor mele, ușor ușor, câte puțin în fiecare zi, în ritmul lor, prin tot ceea ce facem, activități educative, joacă propriu-zisă, discuții și exemplu personal.

Tu ce părere ai despre acest subiect? Este bine să faci activități educative cu copilul, încă din primii ani sau nu? Are un rost sau este doar un capriciu, al nostru, al părinților?

P..s.: Dacă îți dorești să găsești idei de activități pentru copii, intră pe grupul nostru de facebook ”Mamicile creative”.



#iqcopii #cresteiqcopil #iqulcrestecueducatia #littlecornerofjoy #oaresuntomamadisperatacuactivitatile #activitatipentrucopii #activitatieducativepentrucopii #jocurieducative #jocurieducativepentrucopii #dezvoltareainteligenteilacopii

Produse pe care le recomand*:

IMG_9548.JPG
IMG_9319.JPG
IMG_9549.JPG
IMG_9551.JPG

* Acestea sunt câteva produse pe care le folosesc de ani și ani de zile, pe care le iubesc și care mi-au ușurat mult viața de mămică. Pentru că le am deja de câțiva ani, unele dintre ele au fost înlocuite în magazine cu modele mai noi.

Linkurile sunt afiliate.

Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

București, Romania

  • facebook
  • instagram
  • pinterest

©2020 LITTLE CORNER OF JOY. TOATE DREPTURILE REZERVATE.