Cum am transformat un pat Ikea într-unul Montessori

Probabil, orice mămică știe, sau măcar a auzit câte ceva despre metoda Montessori de creștere și educare a copiilor. Plănuiesc, zilele următoare, să scriu o postare despre ce înseamnă Montessori și despre ceea ce am luat eu din aceste principii. Nu sunt adepta întregii educații Montessori pentru că sunt anumite principii care nu se potrivesc cu filosofia mea și a soțului de viață și cea a modului în care vrem să ne construim familia. Însă sunt lucruri faine Montessori pe care le-am împrumutat și adaptat, iar unul dintre acestea este chiar patul Montessori.

LE: Aici găsești articolul despre care povesteam mai sus.

Mi-a plăcut ideea unui pat pe podea, unde copilul are acces singur și se poate pune singur în pat, dar se și poate da jos singur. Ideea este ca el să învețe singur să își recunoască și să își accepte semnele de somn. Bineînțeles că și eu le urmăresc și îi propun să mergem la nani, atunci când observ că îi este somn.

Noi am avut mari probleme cu somnul încă din primele zile de viață și chiar și acum nu este ideal dar e muuult mai bine. Avem o rutină bine stabilită, în special pentru somnul de noapte, dar și pentru somnul de prânz avem cam aceeași rutină, poate puțin scurtată. Însă, cel mai important este să reușesc să îi identific semnalele de somn și să îi propun să mergem la nani la timpul potrivit.

Funcționează?

În principiu, da. De cele mai multe ori o întreb: “Mergem la nani?” si atunci realizează că îi e somn, mă ia de mână și mă duce la scări, ca să urcăm în camera ei. Alteori, mai ales când se trezește mai târziu dimineața, trebuie să îi spun înainte de prânz că vom mânca, apoi ne pregătim să mergem la somnic și apoi la fiecare pas trebuie să îi repet: “Ne spălăm pe mânuțe, apoi urcăm în cameră, ne schimbăm în salopetă și facem nani în pătuțul tău”. Evident doar ea face nani în pătuțul ei, nu și eu :)

Bineînțeles, trebuie totuși să îți asumi că astfel îi dai o anumită libertate copilului. Adică e un pat din care se poate da singur