Cea mai mare neliniște a mea din timpul sarcinii a fost faptul că mă temeam de gelozie. Mă temeam de gelozia Iuniei, față de pitica ce urma să se nască. Auzisem destul de multe povești de la mămicile cu doi copii și știam cât poate fi de greu când copilul cel mare este gelos. Pe altă parte, mi se părea și normal să fie geloasă. Adică a fost câțiva ani doar ea, cu camera ei, cu jucăriile ei și mai ales cu TOATĂ atenția părinților ei. La ea toate jocurile erau cu mami, tati și bebe. Așa că mi s-a părut normal să o pregătesc pentru etapa ce urma, în care vom fi: mami, tati și două bebeline. Voiam să fie cât mai ușoară tranziția atât pentru noi, dar mai ales, pentru ea.
Când am aflat că sunt gravidă, am început să mă gândesc la metode prin care aș putea să o pregătesc cât mai bine pentru noua etapă și să o fac să se obișnuiască cu ideea unui alt bebeluș (în afară de ea, desigur) în casă. Și ceea ce am aplicat a funcționat. Când am venit de la spital cu bebelina nr. 2, pitica cea mare a fost încântată, țopăia de bucurie, a stat nedezlipită de scoica bebelinei minute bune în șir și râdea de încântare. Am răsuflat ușurată. Temerile mele au rămas în urmă. Toată pregătirea a funcționat! Și în ce constă această pregătire? În a obișnui copilul cel mare cu ideea unui frățior sau a unei surioare, progresiv, pe etape. Prima dată când i-am menționat că vom avea un bebe mic a fost la sfârșitul primului trimestru de sarcină. Am așteptat deoarece mai pierdusem o sarcină înainte și nu voiam să ne entuziasmăm prea devreme. Ea nu părea că pricepe ce îi spunem. Pe scurt, ne-a ignorat complet. “Dar nu-i nimic”, m-am gândit eu, “mai avem 6 luni la dispoziție să ne obișnuim cu ideea”. Al doilea pas a fost să cumpăr niște cărți pentru copii, care explicau, pe înțelesul unui copil, venirea unui frățior. Am luat o carte care o arăta pe mami cu burtică, apoi cum merge la spital, apoi se întoarce cu bebe acasă si apoi toată lumea are gijă de noul bebe și îl plimbă cu căruțul șamd. Este vorba despre cartea din poza de mai jos, de la Usborne.
Apoi, în cărțile pe care ne uitam noi de obicei apăreau uneori mai mulți copilași, și atunci profitam și îi explicam mereu ce înseamnă să ai surori și frați ( și cu exemple de copii ai prietenilor noștri pe care îi știe și cu care se joacă mereu). Însă cel mai mult ne-a ajutat povestea Crăciunului, Nașterea bebelușului Iisus. Am explicat și iarăși explicat, seară de seară, cum bebelușul Iisus este în burtă la mama lui și cum se naște în iesle apoi. Și adăugam și cum bebelușul nostru mic se află în burtă la mami și cum o să iasă din burtică și o să vină la noi. În prima parte, ne ignora. Parcă nu voia să audă ceea ce îi explicam. Apoi s-a supărat și a lovit burtica. Atunci am știut că a înțeles ceea ce îi explicăm și am continuat. În scurt timp, a început să pupe burtica, să o mângâie și să o ia în brațe. Și cu cât creștea burtica, cu atât mai evident era și pentru ea, că ceva se întâmplă. Următorul pas a fost pregătirea camerei bebelușului. Și acolo am implicat-o și i-am explicat unde va dormi bebe, unde va fi schimbată de pampers și unde își va ține hăinuțele.
Iar pasul final în acest proces, a fost achiziționarea unui cadou din partea lui bebe, pe care urma să îl primească atunci când vom ajunge cu Arielle acasă. Cu o lună înainte de naștere, i-am cumpărat o jucărie, pe care am ascuns-o. Când am plecat la spital, am trezit-o și i-am spus că mă duc la spital, unde va ieși bebe din burtică, dormim amândouă acolo și apoi venim acasă și bebe îi va aduce un cadou frumos ei. După ce am născut, soțul a adus jucăria de acasă, fără ca pitica să o vadă. I-a promis că se va întoarce acasă cu mami și bebe mic și că bebe are un cadou pentru ea. Când am ajuns acasă, am pus jucăria în scoica lui Arielle și Iunia a primit primul cadou de la surioara ei. A fost foaaarte încântată! Țopăia de bucurie și entuziasm. Aceștia au fost pașii pe care noi i-am parcurs și metodele care ne-au ajutat în a pregăti pitica cea mare pentru lărgirea familiei noastre. Desigur, fiecare copil și fiecare familie are dinamica proprie și lucruri care funcționează sau care nu funcționează. Metoda cadoului, de exemplu, aș spune că funcționează pentru copiii cu vârsta de până la 5 ani, care chiar cred că bebele le-ar putea aduce un cadou:) Desigur că nu în fiecare zi este totul roz. Uneori mai apare gelozia, când bebe mic trebuie să mănânce și bebele mare vrea și el ceva FIX ATUNCI. Dar sunt zile și zile și momente în care o pupă și o drăgălășește, dar și momente în care ar vrea să o lovească. Din fericire, predomină zilele bune și eu cred că faptul că am pregătit-o cu mult timp înainte, pentru venirea bebelușului, a făcut diferența. Așadar, alege metodele care ți se potrivesc ție și familiei tale în pregătirea copilului mare pentru venirea bebelușului în familie. Nu există o metodă standard care să meargă în fiecare caz, dar cel mai important e să încerci. Pregătirea tranziției încă din sarcină, vă va ușura mult perioada de început, în noua etapă. Tu ce metode preferi sau ce metode ai folosit în pregătirea piticului sau piticilor tăi pentru venirea pe lume a noului membru al familiei voastre?
