A-l învăța pe copil să spună “Mulțumesc” atunci când primește ceva, sau i se face o favoare este un lucru bun și important, însă recunoștința merge dincolo de bunele maniere. Recunoștința este modul în care îți setezi mintea și îți trăiești viața.
Există un studiu, realizat de Dr. Robert A. Emmons, de la Universitatea din California, Davis, ale cărui concluzii sunt faptul că recunoștința sau mulțumirea, pot crește fericirea unui om cu un procent de 25%. De asemenea, îi poate ajuta pe oameni să fie satisfăcuți de viața lor, și să se bucure de mai multă încredere în sine, mai multă speranță, empatie și optimism. Poți citi studiul aici.
Dar, nu-i așa că nici nu ne trebuie un studiu care să ne spună toate aceste lucruri? Le știm și le trăim pe pielea noastră, zi de zi. Vedem în noi și în cei din jurul nostru cum nemulțumirea și critica constantă aduc nefericire, iar mulțumirea și recunoștința, pentru chiar și cele mai mici lucruri, aduc fericire și speranță.
Eu cred că recunoștința este o calitate de bază, în viața unui om și de aceea cred că insuflarea ei în viața copilului meu este unul dintre cele mai mari daruri pe care i le pot oferi, în calitate de părinte.
Așa că m-am gândit să expun câteva metode foarte practice prin care putem cultiva gratitudinea în inima copiilor noștri.
1. Exemplul personal
Acesta mi se pare primul și cel mai important punct, deoarece dacă noi, părinții, nu suntem mulțumitori, nici copiii noștri nu vor fi. Copiii fac ceea ce îi văd pe părinți făcând, în ciuda tuturor lucrurilor care li se transmit verbal. Dacă eu am mereu comentarii critice și, nu sunt niciodată recunoscătoare pentru ceea ce am, dorindu-mi mereu mai mult și fiind mereu nemulțumită de circumstanțele din viața mea, copilul meu, care absoarbe totul ca un burete, va învăța de la mine să fie nerecunoscător.
Vestea bună este că niciodată nu e prea târziu nici pentru noi părinții, să ne schimbăm atitudinea. Și nici nu trebuie să ne dăm peste cap să îi învățăm recunoștința, ci o putem manifesta în lucrurile mici, exprimându-ne gândurile cu voce tare.
Ca și exemple, pot spune cât sunt de recunoscătoare că este soare afară și putem ieși la joacă, sau cât de fain este că nu trebuie să spăl rufele murdare cu mâna, ci am o mașină care face asta pentru mine. Sau cât de prețios este faptul că putem mânca împreună cina, seară de seară.
Ușor ușor, făcându-l atent pe copil la lucrurile care par mici, dar pe care le avem și ne fac viața mai bună, vom cultiva o atitudine de mulțumire în el, prin modul recunoscător în care noi înșine privim viața.
2. Numără-ți binecuvântările
Atunci când este mai greu și copilului i se pare că are mai multe motive să fie nemulțumit decât recunoscător, pune-l să enumere toate lucrurile bune din viața lui. Faptul că are părinți ce îl îngrijesc, faptul că are mâncare pe masă, că are jucării și hăinuțe frumoase și dragoste din belșug. “Atitudinea de mulțumire” se numește așa dintr-un motiv - este vorba de perspectivă mai mult decât de circumstanțe. Este modul în care privești circumstanțele în care te afli.
3. Nu îl copleși cu lucruri materiale
Cărui părinte nu îi e drag să îi cumpere lucruri frumoase copilului său? Însă nu e vorba aici de a nu-i mai cumpăra nimic copilului, ci de a-i cumpăra responsabil. Atunci când copiii primesc prea multe jucării nici nu se mai bucură de ele și încep să creadă că li se cuvine să li se cumpere mereu câte o jucărie nouă, care va ajunge, a doua zi, în grămada cu celelalte jucării. Adevărul este că e bine să le mai spunem “Nu” copiilor noștri, nu să le luăm absolut tot ce vor, fix atunci când vor ei. În felul acesta vor învăța să fie recunoscători atunci când primesc o jucărie nouă și o vor prețui mai mult, apreciind-o la adevărata ei valoare.
În caz contrar le cultivăm copiilor goana după cea mai nouă și mai strălucitoare chestie, care este de fapt nemulțumire față de ceea ce ai deja și dorința continuă să ai mai mult. Este, de fapt, calea ce duce direct către nefericire.
4. Scoate-l din bulă
Majoritatea dintre noi trăim într-o bulă a noastră. Avem prieteni cam cu aceeași situație financiară ca noi, avem niște cercuri în care ne învârtim și niște locuri pe care le frecventăm. Și în mod natural, nu prea ieșim din aceste cercuri. Dar, mai ales pentru copii, mi se pare foarte important să vadă și altceva. Să meargă într-un orfelinat (la o vârstă potrivită), să meargă într-un sat unde copiii merg desculți prin zăpadă și nămol și unde se bucură și de un măr, pe care îl primesc. Cu siguranță, altfel va aprecia copilul tău mărul pe care i-l pui data viitoare în pachețel și perechea nouă de cizme pe care i-o cumperi. Nu îți feri copilul de lucruri din acestea “neplăcute”, pentru că nu va ști cu adevărat să își numere binecuvântările, atunci când va fi cazul și îl vei conduce direct spre calea egoismului, a centrării pe sine și în ultimă instanță, către o viață cu totul și cu totul nefericită.
Cred că noi ca și părinți trebuie, în primul rând, să profităm de momentele cu potențial de învățare. Să nu lăsăm să treacă pe lângă noi ocazia de a ne exprima recunoștința chiar și pentru cele mai mici lucruri. Să încheiem ziua într-o notă mulțumitoare și să fie un obicei al familiei să verbalizăm recunoștința. Sau, cel puțin, să ne străduim:)
“Recunoștința nu este doar cea mai mare dintre virtuți, ci este și părintele tuturor celorlalte.” - Cicero
