top of page

Pot naște natural cu streptococ?


Când eram în săptămâna 30 de sarcină cu Iunia, am aflat pentru prima dată în viața mea despre streptococul de tip B, cel care colonizează vaginul. Am primit o recomandare de la medicul obstetrician pentru a recolta secreții și a face analize, ca să vedem dacă îl am sau nu. Din fericire, nu l-am avut.

Apoi, la cea de-a doua sarcină, iarăși, între 34-36 de săptămâni, a trebuit să fac din nou această analiză. Și deși moașa îmi spusese că dacă nu a ieșit la prima sarcină, de obicei nu va ieși nici la următoarea, surpriză.. a ieșit pozitiv. Am fost destul de supărată la momentul respectiv, deoarece îmi doream o naștere naturală și nemedicalizată. Știam deja că streptococul beta hemolitic de tip B se tratează cu antibiotic, direct în travaliu.

Zilele acestea am auzit o poveste halucinantă despre cum un medic obstetrician spune că nu se poate naște natural dacă gravida are streptococ. Nu știam ce să fac, dacă să râd, să plâng sau să mă înfurii. Nu pot crede că un medic bun ar afirma așa ceva chiar și în glumă. În mod evident, un medic bun ar spune că se poate naște natural, cu administrarea de antibiotic intravenos, în travaliu, din 4 în 4 ore.

Dar hai să vedem. Ce anume este acest streptococ? Este o bacterie care colonizează în mod normal flora vaginală (10-30%) și tractul inferior digestiv (rect). Streptococul de tip B este întâlnit la aproximativ 25% din femeile adulte sănătoase. Faptul că o femeie este purtătoare a bacteriei, nu înseamnă însă că prezintă infecție sau boală. Problema se pune la femeile gravide, când această bacterie poate produce o infecție a nou-născutului, în travaliu. Practic, 1 din 200 de nou-născuți prezintă risc de infecție DACĂ nu se administrează antibiotic în travaliu.

Care a fost experiența mea? Știam mai multe mămici care născuseră natural având streptococ, cu administrare de antibiotic intravenos. La prima sarcină nu l-am avut, însă așa cum am menționat mai sus, a fost depistat la cea de-a doua. ​​Nici nu s-a pus problema unui alt tip de naștere, în afară de cea vaginală. Medicul a fost foarte calm, mi-a explicat că se administrează antibiotic intravenos din 4 în 4 ore și în cazul în care se rupe întâi apa (înainte de a începe contracțiile) trebuie să vin mai repede la spital, să mi se administreze antibioticul și că nu are rost să fie tratat înainte de travaliu, deoarece se regenerează repede și practic aș lua antibioticul degeaba, în sarcină.


În rest, nicio problemă. Când am ajuns la spital, în travaliu, mi s-a pus o branulă și pe acolo mi s-a administrat antibioticul. Fără niciun stres, nici nu am simțit nimic, nici nu m-a deranjat cu nimic. Am născut natural, bebele a luat nota 10 la naștere și totul a decurs perfect. Ce să faci dacă medicul tău îți spune că nu poți naște natural cu streptococ? Fugi! E clar că este un medic comod, care preferă cezariana programată. Schimbă-l! Mai cere o părere! Cezariana nu e ceva rău în sine, salvează vieți, dar la noi în țară se abuzează de ea și este făcută chiar și atunci când nu este cu adevărat necesară. Deci, dacă îți dorești să naști natural, trebuie să știi că doar prezența streptococului de tip B în flora ta vaginală NU ESTE indicație de cezariană. Dacă mai sunt și alte probleme, atunci da, este discutabil. Dar doar prezența streptococului nu te împiedică să naști natural (cu administrarea de antibiotic în travaliu).

Nu sunt medic și nu dau indicații medicale, ci povestesc din experiența nașterii mele și a altor prietene. Dacă medicul este cu adevărat pro naștere naturală îți va spune concret că prezența streptococului nu este indicație de cezariană. Eu am născut natural și mai am încă 4 prietene care au născut natural având streptococ de tip B. Dacă îți dorești să naști natural, caută un medic care să te susțină cu adevărat! (Dacă ești din București scrie-mi și îți pot recomanda câțiva medici buni, pro naștere naturală). Dragilor, cezariana este o operație, cu tot ceea ce implică aceasta. De ce să acceptăm o operație, atunci când nu este neapărat necesară, când organismul nostru are toate mecanismele necesare, bine puse la punct, ca să ne ajute să ne naștem copiii și care în plus și ajută nou-născutul să se adapteze mai ușor la lumea cea nouă și să aibă un sistem imunitar mai bun?

Când credeam că am auzit toate scuzele posibile din România, pentru a face cezariană (cordon ombilical în jurul gâtului, bazin prea îngust, circumferința capului copilului prea mare etc.) am mai auzit-o și pe aceasta, cu streptococ. Cum să nu îți vină să plângi pentru țara noastră?

Oare când vom ajunge și noi să nu mai fim țara din UE cu cea mai mare rată de cezariene? Oare occidentalii de proști nu fac cezariană pe bandă rulantă? Oare la ei cum de se poate naște natural cu toate aceste “probleme”? Oare mai avem vreo speranță?

Hai să ne informăm! Dacă ne dorim nașteri naturale și copii sănătoși cu un start bun în viață, singura șansă, în România, este să fim noi foarte informate și să nu ne mai lăsăm înșelate. Așadar, dacă știi pe cineva care are nevoie de această informație, dă share acestui articol. Hai să mai scădem puțin rata operațiilor nenecesare!

P.s.: Dacă vrei să știi mai multe despre acest ”start mai bun” pentru nou-născut, legat de naștere naturală vs. cezariană, îți recomand să citești cartea ”Cezariana” de Michel Odent, care îți va oferi toate informațiile necesare.



 

#potnastenaturalcustreptococ #nasterenaturalastreptococ #streptococvaginal #streptococvaginalsarcina #littlecornerofjoy #streptococinsarcina #antibioticstreptococinsarcina #antibiotictravaliustreptococ #antibioticnasterestreptococ #streptococbinsarcina #streptococbinsarcinaforum #streptococbinsarcinanasterenaturala #ovuleinsarcinapentrustreptococ #infectiacustreptococinsarcina #streptococvaginalsarcinanastere #infectiestreptococ #streptococcezariana #infectiestreptococcezariana #cezarianastreptococsarcina #streptococbcezariana #ratacezarienelorinromania #cezarianamichelodent #cordonombilicalinjurulgatuluicezariana #baziningustcezariana #circumferintacapuluipreamareceazariana #streptococbinsarcina #streptococbinsarcinaforum #streptococbinsarcinacezariana #analizastreptococinsarcina #teststreptococinsarcina #streptococinsarcinasimptome #streptococintimpulsarcinii #streptococinsarcinatratament

5 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page