Olița, copilul încăpățânat și mama disperată: Basmul

Povestea noastră începe cu mama disperată (nu dăm nume), care pe la vârsta de 18 luni a copilului s-a gândit că ar fi bine să avem o oliță în casă, poate cumva copilul (despre care știa sigur că are o încăpățânare de fier) va vrea să mai stea din când în când pe ea și poate chiar îi va plăcea și scăpăm pe la 2 anișori de pampers. Cât optimism!

Zis și făcut. Ajunge mama dispe la Lidl și ce să vezi, săptămâna aceea aveau olițe la ofertă. Iau ei o oliță, albă cu cioc și lăbuțe verzi de rățușcă. ”Nici că puteam găsi ceva mai simpatic!”, se gândește ea bucuroasă. Ajung cu simpatica oliță acasă. Mare, mare entuziasm. Din partea mamei, evident. Copilul nici nu voia să audă. Încearcă mămica să îi explice, că este un wc mai mic, pentru copilași. Te așezi pe ea, faci pipi cum face și mami la wc, apoi te șterge mami si gaaata. După cum probabil, toate mămicile au experimentat, în general, copilul merge la toaletă cu mama, ba chiar e familiarizat cu tot procesul. De la o vârstă încolo se și oferă să îți tragă apa la wc😂 (scuzați sinceritatea!).

Ei bine, deși copilul știe tot procesul tău, nu vrea deloc să îl facă să fie și procesul lui. Rugămințile nu ajută deloc, olița zici că e însuși Satana și e aruncată într-un colț. ”Cred că e pur și simplu prea devreme” își spune mămica disperată, într-o încercare de a se consola. Așa că, olița se târăște când într-o baie, când în alta, când pe la jucării, ca piscină a păpușilor, când scăunel pentru pitică, așa încât mamei chiar i-a trecut prin cap să o arunce și cu asta basta. Dar nu a făcut-o, în speranța că se va întâmpla minunea.. într-o zi.

Lunile trec și iarăși trec și minunea nu se întâmplă. Mămica noastră se mai relaxase. Se hotărâse să lase copilul în ritmul lui, să înțeleagă el singurel și atunci precis va renunța singur la scutec. ”Daa ce bine sună. Așa voi face!” își zice ea, bucuroasă. Din păcate, relaxarea nu a ținut mult. Mămica a dat de alte mămici disperate (în alt fel, dar tot o disperare e și aia), care se lăudau că ai lor copii stau pe oliță de la 1 anișor și că e precis ceva în neregulă cu copiii care stau cu pampers până la 5 ani. Mămica noastră, în loc să ignore evenimentele de genul, a decis că e ceva în neregulă cu ea ca mamă, dacă nu reușește până la 3 ani să își scape copilul de balaurul cel rău al poveștii noastre, scutecelul.

Și de aici, au urmat luni îndelungate de chinuri și chinuri și lupte cu balaurul. ”Primul pas”, își zice ea hotărâtă, ”este desigur să mă documentez”. Și umple board-uri întregi, zeci și zeci de pinuri pe Pinterest despre antrenamentul la oliță, citește zeci de articole și de sfaturi. Hotărâtă, se gândește că trebuie să ia o oliță mai smecheră. Și caută pe toooate site-urile posibile, în toate magazinele fizice, o oliță cântătoare, cu butoane, care să încânte cumva copilul încăpățânat măcar să se așeze puțin pe ea. În mod dramatic, în toată România, nu găsește olița aceasta magică. Săptămânile treceau și treceau și ea tot nu găsea olița salvatoare. Până la urmă decide să îi ia una simplă, cu Minnie Mouse (copilul iubește rozătoarea respectivă). Ce să vezi? Din nou, în toată România, nu găsește nici a doua optiune. Să te iei cu mâinile de cap și altceva nimic! Așa că, trece la planul C, olița cu Mickey Mouse, albastră. Hotărâtă și foarte pregătită, în urma documentării temeinice, mămica disperată decide: ”De mâine începem antrenamentul la oliță!!!”. Copilul încăpățânat avea atunci 2 ani și 3 luni.

A doua zi, dis-de-dimineață, pune olița cea noua la loc de cinste și lasă copilul fără balaur (aka scutec). Se hotărăște în sinea ei și îi spune clar și copilului că nu îi va pune pampers și că atunci când îi vine pișu sau caca, va trebui să meargă la oliță, care este wc-ul ei. Trec orele și trec, copilul nimic. La un moment dat însă, copilul se ține și face un dans amuzant. Apoi se duce și ia un pampers și se roagă de mama să i-l pună. Mama, hotărâtă, refuză. Îi arată olița, încearcă so ia cu binișorul, să îi explice. Dar copilul face cinste numelui său. E încăpățânat ca un catâr. Atunci mama îi spune: ”Nu îți dau pampers. Fă pe tine dacă vrei!”. Și ce să vezi, copilul chiar ascultă de mama lui. Se duce, ingenios, după canapea și își face nevoile. Mama disperată, după ce strânge, îi mulțumește lui Dumnezeu că măcar nu a făcut pe covor. Însă, este însă determinată să continue. Problema e că și copilul este foarte determinat să continue.

Așa că urmează tot felul de ”accidente”, mici și mari, incolore sau maro, peste tot prin casa mămicii disperate. Și mămica disperată, ajunge la un nou grad de disperare. Copilul continuă însă. Stă și 7 ore fără scutecel, ajunge cu dureri de burtă și tot nu se apropie de oliță ( Hei, cine s-ar apropia de însuși Cel Rău, nu-i așa?! ). Mămica disperată, care între timp, mai avea un copilaș în burtică (despre care spera să nu fie la fel de încăpățânat), s-a dat bătută. Balaurul cel mare și fioros, sub formă de scutecel roz și pufos, a învins, cel puțin pentru moment. Mămica a mai încercat când și când, dar la wc (cu reductor), olița regăsindu-se ca scăunel sau loc de joacă pentru păpuși (de fapt, ambele olițe).

Ei bine, vremea a trecut, mămica noastră disperată din poveste a născut a doua oară și deși plănuia ca în vara aceea să mai dea o luptă finală cu balaurul, nu a mai avut puterea necesară, deoarece balaurul părea acum un gândăcel în comparație cu îngrijirea simultană a celor doi copii ai ei.

Și așa ajungem în toamnă, când copilașul nostru mega încăpățânat, pășește pe porțile grădiniței. După două zile, balaurul este învins. ”Poftim???” Își spune mămica, ”Cât m-am luptat eu cu balaurul și grădinița l-a învins în doar 2 zile?” Ei bine, da. Pentru că pitica cea încăpățânată, știa deja foarte bine tot procesul, era conștientă, ținea și ore întregi, era doar o chestiune de încăpățânare. Care va să zică, nu îi plac schimbările, domne! Dacă ea vrea în pampers, vrea. Când a văzut însă copiii de la grădiniță cum merg la toaletă și cum ei nu au pampers, a decis că vrea și ea. Și asta a fost. I-am pus chiloțeii și gata. Un singur accident a avut la grădi, după care nu am mai înregistrat niciunul, ține până ajunge acasă de la grădiniță (din fericire este la program scurt). Ușor ușor se învață să meargă la toaletă și în alte părți, nu doar acasă, dar deocamdată sunt doar câteva locuri ”selecte”, însă ține mereu, până ajungem acasă. Totul a fost din senin, ca și cum mămica a pocnit din degete și balaurul cel mare și rău, cu care se luptase luni la rând, s-a evaporat dintr-o dată.

Concluzie:Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți! (mai bine zis..deocamdată doar se apropie de 3 ani jumătate ai copilului, care încă e tare încăpățânat, deci nu chiar până la bătrânețe și uneori e mai greu și cu fericirea aia)

Mămica disperată a învățat să nu mai fie disperată, a învățat că fiecare copil are ritmul lui, care poate nu e același cu cel al altor copii. A învățat că în ciuda tuturor eforturilor ei, dacă nu este pregătit copilul, lucrurile nu se vor întâmpla, balaurul nu va fi învins și controlul nu îi aparține ei. A învățat să taie din start comparația, care este nesănătoasă pentru toate părțile implicate și a învățat că lumea nu se sfârșește dacă are copilul pampers și după 3 ani.

Olița a fost folosită abia la 2 luni după ce balaurul a fost învins, doar așa ca distracție, ca să vadă copilul cum e și la oliță.

Concluzia mămicii este că dacă nu e pregătit copilul, arunci degeaba banii pe olițe șmechere și te stresezi degeaba. Sunt doar trei lucruri necesare pentru a învinge balaurul și toate implică exclusiv copilul: conștiența și capacitatea de a controla sfincterele și cel mai important, voința.

Mămici, hai să ne relaxăm, să ne bucurăm de copiii noștri diferiți, să nu îi mai comparăm și cel mai important, să nu disperăm. Toate vin la timpul lor :)

P.S.: Mămica disperată îmbrățișează tare tare tooooate mămicile care au copii cu personalități puternice. ”Devine mai ușor, pe parcurs!”, promite ea.

P.s.2: Dintre soluțiile încercate de ea, mămica disperată vă recomandă aceste 2 cărticele, care au făcut minuni, ajutând copilul încăpățânat să înțeleagă care e treaba cu nevoile fiziologice: ”Cine a făcut caca?”, de la editura Univers Enciclopedic și ”What is poo?” de la editura Usborne. Cea de-a doua este încă printre preferatele copilului :)