top of page

Cum am început autodiversificarea


Astăzi vreau să povestesc puțin despre cum am început noi autodiversificarea. Este doar modul în care am făcut eu lucrurile, nu este neapărat metoda “standard”, așa că nu le lua ca literă de lege, ci doar ca o experiență a unei mămici ce învață încontinuu :)

Am scris aici despre motivele care m-au făcut să aleg această metodă de diversificare a alimentației bebelușului. Aruncă un ochi peste articol, dacă nu ai făcut-o deja.

Care au fost semnalele că pot începe?

În primul rând, vârsta. Am așteptat să împlinească 6 luni ca să pot începe. Bineînțeles, ca o mamă imprefectă ce sunt, înainte de asta, am lăsat-o să “sugă” o piersică și un pic dintr-un măr ( nu am lăsat-o sa rupă din el, ci doar să îl lingă un pic😜). Așa că, era foarte interesată de mâncare atunci când am început.

Iunia a depășit termenul cu aproape 2 săptămâni la nastere, deci mereu a fost mai dezvoltată pentru vârsta ei. Toate salturile mentale și milestone-urile ( te rog ajută-mă cu o traducere potrivită) au fost atinse puțin mai devreme pentru că avea ceva avans din burtică :) Așa că, la 6 luni era deja pregătită.

Ideal este să începi diversificarea atunci când copilul se pune singur în funduleț. Adică atunci este cel mai sigur, pentru că este stăpân pe postura sa (ajută pentru a evita înecul) și nici nu riști probleme cu coloana. Eu nu am început atunci când era ideal, ci atunci când era permis, adică să stea singurică în funduleț nesusținută pentru 10 secunde. Din nou, lipsa mea de răbdare și-a spus cuvântul.

Așa că am început la 6 luni, atunci când Iunia prezenta interes pentru mâncare și stătea în funduleț nesusținută.

Cum am început?

Am început cu legume la steamer. Adică păstârnac, morcov și broccoli. Am vrut să fie și de culori diferite ca să își poată alege ea. Le-am pus la steamer și apoi am tăiat morcovii și păstârnacul în câte 4 fâșii fiecare. Broccoli-ul l-am lăsat în buchețele pe care le putea prinde cu mânuța.

Le-am pus pe tăvița de la scăunelul ei și am stat cu ochii pe ea să văd ce face. Bineînțeles că după ce le-a luat în mânuță, le-a analizat puțin, apoi le-a dus repede la guriță. În perioada aceea băga absolut totul în gură, așa că eram sigură că le va testa. S-a strâmbat teribil de amuzant după ce a gustat fiecare legumă în parte, însă apoi a mai luat o gură și încă o gură. Morcovii nu au fost un succes, însă păstârnacul și broccoli sunt chiar și acum printre preferatele ei. După ce le-a gustat pe toate începuse să se plictisească de ele, până am luat și eu si am gustat. Ea stătea mirată și urmărea cum mestecam eu legumele. Apoi a luat și ea și a mâncat. Chiar am fost surprinsă cât de bine a mâncat pentru prima dată. Nu știam atunci că este așa mâncăcioasă/gurmandă😜

În următoarea zi, nu am mai stat așa cu ochii pe ea, ci am mâncat și eu odată cu ea. Și a fost chiar mai bine. Ea a mâncat mult mai bine. Era atentă să vadă cum mâncam eu și savura și ea porția ei (deși o mare parte ajungea și pe jos). La început a fost destul de greu să prindă alimentele în mânuță, astfel că se murdărea toată, iar despre podea nu mai spun cum arata săraca, după fiecare masă. Ușor ușor însă, și-a dezvoltat abilitatea de coordonare și le prindea tot mai bine.

Ce alimente sunt cele mai potrivite pentru BLW?

În principiu, toate. Diferă modul de preparare. Adică fructele sau legumele cu risc de înec, nu se dau crude, însă se dau întregi, nu piure-uri. De exemplu, mărul are risc de înec până la 3 ani, deși majoritatea copiilor învață să îl gestioneze până atunci. Dar la început, acesta trebuie copt. După cum am povestit, eu am început cu legume la steamer. Morcovul, iarăși nu poate fi dat crud în mână, să îl ronțăie copilul. La început, până învață să le gestioneze, legumele trebuie fierte, iar fructele precum

mărul și para trebuie coapte. Curând, para poate fi dată fără probleme, iar mărul sigur va putea fi gestionat până la vârsta de 1 an.

Practic, orice legumă sau fruct tare nu se dă nepreparat până îl poate gestiona copilul. De asemenea tot ce este tare și poate fi înghițit întreg (nuci, alune, caju, fistic etc), precum și popcornul au risc mare de înec. Nu sunt recomandate până la 3-4 ani.

Alimentele cu care poți să începi sunt avocado, banana, morcov, cartof, broccoli, păstârnac fierte, pară( trebuie să fie moale, altfel se dă coaptă cum am dat eu, pentru că nu era sezonul lor), piersică sau dovleac.

Pe măsură ce introduci solidele, vei avea mult mai multe opțiuni. Poți face omletă, brioșe sau biscuiți💓

În ce perioadă a zilei să încep?

În orice perioadă vrei tu. Pe mine m-a frământat mult întrebarea asta. Eu sunt un om al programului, al unei rutine zilnice, așa că as fi vrut să îmi dea cineva mură în gură un program pentru fiecare lună a bebelușului cu ce să fac și când. Inițial, am citit că trebuie să începi cu micul dejun. Apoi am auzit mai multe mămici că trebuie să începi cu prânzul. Un site bine cunoscut pentru bebeluși, recomanda să începi cu cina, mai ales dacă este alăptat copilul, pentru că seara lactatia este mai scăzută și e bine să își mai ia nutrienți și din solide.

Eram totaaal confuză, până am dat peste un articol profesional, care a făcut sens pentru mine. Acel articol spunea că bebelușii și mămicile sunt diferiți și au programe diferite (un copil se trezește mai târziu sau mai devreme ca altul și are 2 sau 3 somnuri) și că poți introduce solidele în orice moment al zilei ți se pare mai bine.

La noi a funcționat prânzul, un prânz mai târziu, deoarece era după primul somn, care se mai lungea câteodată când era mai grea noaptea anterioară. Dar este foarte important să alegi o perioadă a zilei când copilul este odihnit și are chef de explorat, indiferent care este aceea.

Cum și când am introdus alimentele cu potențial alergenic?

Citisem despre regula de 3 zile. Adică la 3 zile să introduci un nou aliment ca să vezi cum reacționează copilul, pentru a descoperi eventualele alergii. Mi s-a părut un chin. Clar as fi aplicat-o dacă aș fi fost nevoită, dar am fost tare usurată când am citit informații actuale, în care OMS (Organizația Mondială a Sănătății) clarifica faptul că toate alimentele pot fi introduse chiar și de la 6 luni și că noile studii infirmă mitul conform căruia alergiile nu ar mai apărea dacă alimentele ar fi introduse mai târziu. Noi nu avem în familie teren alergic. Adică nici eu, nici soțul și nici familiile noastre nu au niciun fel de alergii, din câte cunosc eu. Așa că, ușor ușor i-am introdus alimentele la care putea fi alergică, chiar de la 6 luni jumătate. Am introdus câte un aliment pe zi. Într-o zi oul, în alta căpșunele, în alta iaurtul de vacă etc. Înainte de a mă apuca de asta, însă, am cumpărat, de la farmacie, Aerius sirop, pe care să îl am în casă în caz de alergie, până as ajunge la medic, sau ar ajunge ambulanța, după caz.

Din fericire, siropul acela este și acum nedesfăcut, iar noi mâncăm ouă fierte sau omletă destul de des la micul dejun😜

Ce a trebuit să cumpăr pentru a începe?

  • Scăunelul (ikea Antilop) cu tăvița

  • Aerius sirop

  • cănuță de apă( la început a băut direct din pahar până s-a obișnuit cu ea).

Am primit și o groază de bavețici, unele chiar ca o bluză așa, însă niciuna nu m-a ajutat. Până la urmă, am lăsat-o doar în scutec la fiecare masă și a fost cea mai bună decizie.

Cum să te pregătești.

  • Caută informații care să te ajute să deosebești gagul (reflexul natural de a scoate mâncarea pătrunsă prea adânc)

  • Învată metode de prim ajutor în caz de înec. Găsești aici o schemă ce arată metodele în funcție de vârstă.

  • Intră pe grupul “blw Romania” de pe Facebook unde vei găsi informații și susținere.

  • Citește cartea BLW în limba română. Mă poți contacta și ți-o pot trimite.

Nu uita:

  • Odată cu introducerea solidelor trebuie să îi oferi bebelușului și apă!

  • Nu trebuie să lași niciodată copilul nesupravegheat când mănâncă!

  • Mâncați împreună! Copiii observă și imită tot ceea ce facem noi. Și în plus dacă faceti blw mesele în familie sunt faine, pentru că nu trebuie să îl hrănești tu pe copil, poți mânca în același timp cu el. Trebuie doar să strângi după el😊

  • Copilul nu trebuie să fie distras în timp ce mănâncă. Deci ideal este, fără tv și fără mobil. Doar familia la masă :)

Aștept povestea, experiența, feedback, întrebările sau completările tale.

Pentru orice întrebare sunt disponibilă pe pagina Contact .

De asemenea, te aștept și pe pagina de Facebook , unde se desfășoară un concurs tare fain și unde poți câștiga o cărticică pentru copilul tău.

3 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page