top of page

De ce virozele nu se tratează cu antibiotic?


Azi este sâmbătă. De obicei, sâmbătă nu scriu pe blog. E și asta o muncă, să scrii, așa că weekendul îl vreau fără muncă. Dar.. nu mai pot. Am simțit că explodez dacă nu scriu despre acest subiect, astăzi.

Am vorbit cu mai multe mămici ai căror bebeluși sunt răciți. Este sezonul virozelor. Ca o paranteză, deja îi pregătesc limonada cu pai Iuniei, un boost de vitamina C în acest sezon al virozelor.

După cum spuneam, am vorbit cu multe mămici azi, ai căror copii au prins o viroză și care au făcut febră mare. Ceea ce mi s-a părut revoltător este însă că TOATE au primit de la medic antibiotic. Pentru o viroză.

Dragilor, antibioticele NU tratează virozele. Antibioticele sunt special create pentru infecțiile bacteriene. Antibioticul (ANTI bacterii, nu anti-viruși) nu are niciun efect asupra virușilor, el acționeză doar asupra bacteriilor. Virozele trec de la sine. Virozele trec în aproximativ 7 zile, cu sau fără tratament. Antibioticul dat în timpul unei viroze nu are niciun efect, sau mai bine zis, niciun beneficiu, pentru că efecte negative poate avea. Practic se ia degeaba!

Cum deosebești o infecție virală de una bacteriană?

M-a ajutat Dumnezeu de am dat peste un medic foarte bun și mi-a explicat: dacă debutează cu muci sau semne de răceală, este viroză și nu se tratează cu antibiotic, dar dacă nu există muci și niciun semn de răceală, iar copilul face din senin febră mare, atunci este infecție bacteriană.

Dacă vrei să fii sigur poți face analize (exudat faringian) și vei afla clar dacă este infecție bacteriană și ce antibiotic este necesar. Dar nu administra antibiotic înainte de asta. Un antibiotic dat degeaba este mult mai riscant decât febra.

Să fii medic și să nu știi atâta lucru, mi se pare șocant. Ce vreau să spun prin titlul articolului, care pe mulți probabil v-a revoltat? Dacă mergi cu copilul la un medic și îți spune că e sezonul virozelor și trebuie să îi dai antibiotic, SCHIMBĂ-L! Mai cere o părere! Caută un medic informat! Există și medici buni și dacă ai chiar și 1% îndoieli asupra tratamentului prescris de medicul tău, mai cere o părere!

Care e faza cu febra?

Ce este febra? Febra este un simptom și nu o boală. Febra este un sistem de alarmă al sistemului imunitar, atunci când ceva nu merge bine în organism. De asemenea, sunt studii (vezi aici ) care spun că febra are rolul de a activa anumite limfocite, care să lupte împotriva infecției. Dacă noi la primele semne de febră sărim cu antitermicele, practic anulăm sistemul de alarmă ce activează limfocitele. Ele vor opera la o capacitate redusă, lungind astfel mult recuperarea, de aici și răceli care țin câteva săptămâni.

Știu că e greu. Ca părinte te panichezi la febră. Am fost leșinată de frică la prima răceală a Iuniei, pe când avea doar 6 luni. Dacă aș fi dat de un medic care să îmi spună “dă-i antibiotic!”, i-as fi dat! Mai târziu am început să mă informez și să învăț că febra nu e dușmanul, ci aliatul copilului meu. Febra îl ajută să lupte împotriva bolii. Am învățat să nu mai sar cu antitermicele la primul semn de febră. Indicatorul principal că febra trebuie scăzută este starea copilului și nu neapărat temperatura indicată de termometru. Uite aici un articol scris de o doamnă doctor, despre febră. Este o doamnă doctor informată și care explică foarte foarte bine ce este febra și când și cum să acționezi pentru a o scădea.

În concluzie: Virozele (mă refer, în principal, la cele respiratorii - răceala, gripă, bronșiolită etc) nu se tratează cu antibiotice. Doar infecțiile bacteriene se tratează cu antibiotice. Dacă un medic îți spune să iei antibiotic pentru o viroză, schimbă-l neapărat. De asemenea, un medic bun va ști să facă diferența între ele și va ști și să îți explice de ce este așa.

P.s. Articolul are scop pur informativ, nu scop medical. Nu sunt medic, sunt doar un părinte ce încearcă să fie informat, de dragul copilului său.

P.s.1: Scopul articolului nu este în niciun caz denigrarea medicilor, ci ajutarea părintelui în a face o alegere informată, atunci când alege medicul copilului său.

P.s.2: Înainte de a apela la antitermice, eu îi fac împachetări Iuniei și apelez la antitermice abia când nu mă mai pot înțelege cu ea, când deja nu mai poate fi distrasă cu nimic pentru că disconfortul este prea mare.

P.s.3: Când să asculți de medic? Când medicul vorbește așa .


 

#febra39 #febraviroze #virozaantibiotic #infectiebacterianaantibiotic #racealaantibiotic #bronsiolitaantibiotic #incateziletreceoraceala #incateziletreceoviroza #tratamentracealacopii #bebeluscufebra #tratamentfebrabebelus #antibioticfebrabebelus #infectiebebelus #antibioticfebracopii #antibioticracealacopii #littlecornerofjoy #candsedaantibioticlacopii #candnusedaantibioticlacopii #bebelusantibiotic #candsanuascultidemedic #littlecornerofjoymedic #deceantibioticelenuserecomandaincazulvirozelor #gripasauviroza #antibioticviroza #decenuseiaantibioticlagripa #antibioticepentruraceala #candseiaantibiotic #candnuseiaantibiotic #febralacopii #febralabebelusi #febra40copii #febra39copii #febraactiveazalimfocitele #cumdeosebestioinfectieviraladeunabacteriana #infectievirala #infectiebacteriana #candsadaiantitermicelacopil #impachetarifebracopii

6 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Abonează-te la newsletter
pentru a primi emailuri periodice cu noutățile de pe site, dar și activități educative pentru copii și module creative de învățare.

*Vei primi emailuri periodice cu noutățile de pe blog și/sau activități educative pentru copii. 

bottom of page