Săptămâna trecută am povestit aici despre cum am transformat un pat simplu de la IKEA, într-unul Montessori. În acel articol am promis că revin să povestesc ce înseamnă Montessori și de ce eu nu am ales acest tip de educație pentru copilul meu, deși am adoptat câteva principii din metoda aceasta.
Din tot ce am citit despre educarea copiilor, rezonez cel mai mult cu acest mod de a crește copiii și îmi plac multe dintre principiile Montessori, însă nerespectând toată filosofia Montessori, nu pot afirma că eu îmi cresc copilul în stilul acesta. Voi lămuri imediat și de ce :)
Dar hai să vedem întâi, ce înseamnă, mai exact, educație de tip Montessori?
Probabil ai tot auzit despre acest concept. Este destul de popular, cel puțin în ultima vreme. Montessori este o metodă de educare a copilului care se bazează pe activități dirijate de copil și pe învățarea “hands on”, adică prin experimentare, nu memorare mecanică. Este numită așa după fondatoarea acestei metode, Maria Montessori, care a schimbat mentalitatea despre educație, în secolul al XX-lea.
De la ce pornește metoda Montessori?
Pornește de la ideea că, în sine, copilul este o ființă pură, care posedă o inteligență misterioasă și o energie, diferită de cea a adulților, care îl ghidează.
,,Mai mult sau mai puţin, toate păcatele de moarte ne îndepărtează de copil, pentru că el, în comparaţie cu noi, nu este numai o fiinţă pură, ci are în el calităţi ascunse, misterioase, pe care noi adulţii, în general, nu la putem vedea, dar trebuie să credem în existenţa lor” citat Maria Montessori
De ce nu am ales acest mod pentru a-mi educa fetița?
În principal, chiar din cauza ideii de bază, a fundamentului Montessori, despre care am povestit mai sus. Eu nu cred că, de fapt, copiii sunt puri și imaculați și că ar trebui să ne ghidăm după forța lor interioară în educația lor. Mă uit la realitatea zilnică și îmi dau seama că sunt uneori răutăcioși. Nici nu stau bine în picioare și încep să împingă alți bebeluși. Sunt egoiști și dacă le-ai luat jucăria, urlă de te aud toți vecinii. Încearcă numai să îi înveți să împartă și vei vedea puritatea lor. Când învață să vorbească, rămâi uimit de ușurința cu care mint. Poate te gândești că de fapt, sunt comportamente învățate, sau absorbite de la părinți, însă comportamentele acestea le putem observa la bebeluși cu părinți de toate felurile și mai ales, înainte de a-și putea măcar imita părinții. Categoric, sunt mai inocenți decât adulții, nici nu au experiențele și mijloacele de care dispun adulții, dar cred că, undeva în inimioara lor, este totuși o pată de răutate, încă de la naștere.
Și mai cred că noi, părinții, suntem mai mult decât niște ghizi pentru forța interioară a copilului. Cred că un copil se naște în lumea părintelui și rolul acestuia este să îl conducă pe copil pe drum, nu părintele se naște în lumea copilului ca să fie ghidat de el. Cred, de asemenea, că autoritatea înseamnă protecție. Să ne gândim cum ar fi lumea dacă nu ar exista nicio lege și nicio autoritate care să o impună. Cum ar fi ca fiecare să facă ce vrea și să nu existe nicio consecință? Cum ar fi să fii atacat pe stradă și să nu existe nicio lege care să pedepsească agresorul, nicio autoritate care să exercite legea și să te protejeze pe tine, ca victimă? Ai vrea să trăiești într-o astfel de lume? Eu nu. La fel este și cu autoritatea părintelui asupra copilului. Ea este protecția copilului, ea îl ferește și îl ocrotește atât fizic, cât și psihic. Părintele prin autoritatea sa, face alegeri pentru copil, protejându-l de pericolele viitoare. Desigur, un părinte bun observă copilul și face cele mai bune alegeri bazate pe cine este copilul, ce tip de personalitate, ce pasiuni și înclinații are, dar în ultimă instanță părintele decide pentru el.
Ce îmi place la educația Montessori?
Sunt multe lucruri care îmi plac la acest tip de educație. Îmi place ideea că un copil nu învață mecanic, ci prin asocieri. Că el construiește tot făcând conexiuni. Îmi place că nu încurajează memorarea mecanică. Este foarte fain că metoda de învățare este prin experimentare, nu printr-un profesor ce încearcă să îi bage copilului informația, cu pâlnia în cap.
De asemenea, îmi place respectul pentru copil. Faptul că fiecare copil este observat și activitățile sunt adaptate pentru el, nu el se adaptează activităților.
Sunt de acord și cu autoeducarea, atunci când aceasta îi ajută să descopere medicul înconjurător.
Cred că metoda de învățare în context, este cea mai bună (de exemplu, învățatul geografiei la fața locului, sau a număratului la cumpărături șamd).
Mi se pare fain că a atras atenția asupra educării copiilor mici, ceea ce nu era încurajat în secolul XX. Cred că Maria Montessori a zguduit normele societății în care trăia și a adus la lumină subiecte ignorate cu desăvârșire.
Eu am împrumutat concepte și activități, precum încurajarea independenței în viața de zi cu zi ( să încerce să se îmbrace și dezbrace singurică, să mănânce singurică, să realizeze când îi este somn și să meargă singură în camera ei etc), dar și activități senzoriale și motorii, pentru a-i stimula crearea de asocieri.
Ce nu îmi place la Montessori?
Mi se pare că știrbește imaginația. Faptul că nu sunt permise animăluțele vorbitoare, sau poveștile fantasy mi se pare un mare minus. Eu sunt un mare fan al genului literar Fantasy. Dacă toți ar fi fost educați în stil Montessori, nu am mai fi avut Stăpânul Inelelor sau Urzeala Tronurilor, nu-i așa? Cred și chiar îmi încurajez copilul să viseze la lumi diferite de a noastră și poate mai bune. Rezonez cu ceea ce spunea Francis Schaeffer că "omul cu adevărat liber este cel liber să aibă imaginație. Și aceasta este moștenirea lui, imaginația care zboară dincolo de stele"♡
Un alt lucru este faptul că în pedagogia Montessori totul este despre a învăța ceva. Toate jucăriile, toate activitățile sunt educative. Da, e fain să înveți fără să simți că înveți, dar adevărul este că noi oamenii avem nevoie și de relaxare și de odihnă și copiii au nevoie de joacă. Cred că aș fi avut o copilărie tare tristă dacă nu m-aș fi putut juca până târziu cu păpușile, sau să-mi imaginez că eu și prietenele mele suntem spioane și avem misiuni secrete, cum vedeam în desenele animate. Acestea sunt amintirile mele preferate din copilărie. Cred că prea mult realism îi va răpi copilului bucuria și în opinia mea, îl va conduce spre scepticism și cinism. Dar este doar părerea mea.
Cred, de asemenea, că încurajează prea mult dezvoltarea intelectuală și omite cu desăvârșire dezvoltarea emoțională sau comportamentală. Sau cel puțin, așa am văzut în practică. Noi ca mămici, de fel, tindem să ne comparăm copiii, mai ales în ce privește inteligența. Cred că mămicile care rezonează cu stilul Montessori cad în capcana activitățior, de a insista, a-l mai învăța ceva pe copil, cât se poate de devreme, mai devreme ca alți copii "obișnuiți".
Mă includ în categoria mămicilor disperate să învețe copilul la timp, mai ales că în pedagogia Montessori există niște ferestre când copilul e predispus să învețe anumite lucruri, aceea e o perioadă în care le învață mai ușor. "Și ce fac dacă pierd fereastra? Rămâne copilul în urmă!" îmi zic în mintea mea. Cam asta e goana după activități pe care o încurajează stilul Montessori și pe care eu nu o doresc în modul de creștere al copilului meu.
Montessori în România
Din păcate, la noi în țară, mi se pare mai mult o modă și un mijloc de făcut bani. Montessori, din câte cunosc eu, se bazează pe absorbirea mediului înconjurător, pe formarea de conexiuni în contextul în care trăiește copilul. Da, mediul este puțin dirijat, dar nu într-atât încât să îi cumperi copilului o chestie pentru orice are de învățat. De asemenea, eu nu am cunoscut încă pe nimeni, din România, care să aibă un stil de viață Montessori. Din nou, nu sunt "a believer" în această filosofie, dar nici nu am văzut pe nimeni autentic. Ceea ce am văzut, în schimb, este o amestecătură de "activități Montessori" și părinți cât mai disperați să învețe odraslele să scrie și să citească de la 2 ani, dacă se poate. Grădinițe Montessori la tot pasul, unele mai ok, altele nu, dar toate foarte, foarte scumpe.
Nu pretind a fi o super cunoscătoare a acestei filosofii, dar m-am informat atât cât am avut nevoie. Însă ceea ce aș sfătui pe oricine își vrea copilul educat în acest stil, este să se informeze, să știe cu ce se mănâncă. Cred că altfel este o mare confuzie pentru copil dacă la grădiniță învață niște principii și acasă altele. Pe termen lung, o astfel de educație Montessori, face mai mult rău decât bine.
Ceea ce aș vrea să ne amintim, toate mămicile care rezonăm cu această filosofie, indiferent dacă avem un stil de viață sau dacă doar am împrumutat niște principii, este faptul că mai mult decât a învăța copilul și decât a avea cel mai deștept copil, cel mai important este să construim caracterul copiilor noștri. Cred că dacă vrem să avem un copil care să reușească în viață, care să fie "special", trebuie să cultivăm în el virtuți ca bunătate, curaj, răbdare, modestie. Cui îi place un îngâmfat? Cine îl suportă pe colegul de birou care vorbește întruna numai despre el, ca și cum doar el ar exista? Cum ar fi ca al tău copil să ajungă acel coleg de birou?
Dacă scopul nostru este doar dezvoltarea inteligenței și goana după activități educative, copiii noștri, deși poate vor fi mai inteligenți ca alții, cu siguranță, vor pierde de zece ori mai mult în viață. Pentru că asta nu e totul. Cunosc copii educați în stilul Montessori care tot ce fac este pentru a atrage atenția asupra lor, într-un mod nesănătos. Au impresia că sunt buricul pământului și se comportă ca atare. Pentru că deși inteligența le-a fost stimulată, caracterul și identitatea le-au fost construite din frânturi.
Aceasta este doar părerea mea. Nu sunt expertă și nu am studiat intensiv pedagogia Montessori. Probabil nu este cea mai populară părere zilele acestea, dar îmi asum. Rezonez cu acest stil, cred că Maria Montessori a schimbat radical educația, dar cred și că popularitatea acestei metodologii este un efect pendul, din cauză că am ajuns scârbiți de abordarea tradițională a educației, centrată pe a merge bine sistemul, în niciun caz centrată pe copil.
Tu ce părere ai despre metodologia Montessori și despre tot ceea ce am spus în acest articol? Rezonezi cu principiile acestei metode? Ce îți place și ce nu din acest tip de educare a copiilor? Hai să povestim! Sunt sincer interesată să aflu cât mai multe păreri și experiențe despre acest subiect sensibil.
P.s.: Un punct bun de plecare pentru a te documenta despre această filosofie este cartea "Mintea absorbantă" a Mariei Montessori. Eu m-am oprit la ea, nu am mai continuat cu alte materiale, deoarece nu era ceea ce căutam pentru copilul meu, dar este o carte bună pentru a înțelege fundamentele acestei metode.
