top of page

O zi din viața unei mămici


E 7:30 dimineața. Urlă pisicul. Mă ridic din pat și fug direct jos. Îi deschid ușa, ca să poată ieși afară. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să încep ziua strângând după el. Done. A ieșit cu succes!

Mă întorc sus. Evident, nu mai pot adormi. Mă întorc de pe o parte pe alta, nu-i chip să reușesc. “Cred că o să cobor” mă gândesc. “Am nevoie de cafea”.

Soțul se pregătește să plece la serviciu. Mănâncă puțin, apoi mă sărută și fuge. Eu stau și mă uit luung la ușă: “Of că abia aștept weekendul!” îmi zic. Fac un calcul scurt și realizez că e abia luni. “Mai am, mai am de așteptat!” concluzionez.

Nici nu termin bine de procesat că se aude de sus: “Maaama”. S-a trezit bebelina. Nu știu cum se face că se trezește imediat ce iese tati pe ușă. Probabil nu vrea să mă lase singurică:)

Merg la ea în cameră, unde mă întâmpină cu un zâmbet laarg și vreo două minute doar o iau în brațe și o pupăcesc, că deh, nu ne-am mai văzut de o noapte întreagă (nu mă plâng! Am așteptat enorm momentul când vă dormi toată noaptea și chiar s-a lăsat așteptat). Trag draperiile, deschid geamul și încep să caut hăinuțe.

Ea sare dintr-o parte în alta. Are energie, nu glumă. Între timp, eu abia mă mișc, căutând un scutec. Mă gândesc: “Cum ajung jos, îmi fac cafea neapărat!”

O schimb și coborâm cu greu, după ce îi explic a cincea oară că tati e la serviciu. Ea mă tot întreabă, de cum se trezește: “Taati?” și apoi se îmbufnează când aude că “e la serviciu”. Nu știu exact ce înțelege ea prin “serviciu”, dar cu siguranță, abia așteaptă să se termine și să vină tati al ei, acasă. Ca și mine, de altfel:)

În fine, coborâm. Eu mă chinui să mai strâng jucăriile uitate de aseară, pe podea. Între timp Iunia începe să se agite. “Ah.. trebuie să îi pun să mănânce”. Las jucăriile și mă îndrept spre bucătărie. Îi pregătesc micul dejun și mai iau și eu câteva guri, pe lângă ea. “Cred că am uitat ceva.. Of! Cafeaua!”. Mă ridic brusc de la masă și pun ceainicul pe foc. Nu apuc să mă așez bine înapoi că îmi amintesc: “Nu m-am spălat pe față!” (Am un ritual de curățare a feței care durează minim 20 de minute). Între timp, Iunia termină de mâncat. O dau jos de la masă și fug la baie. Evident, pitica după mine. Încep curățarea feței cu cele 15 mii de produse antiacneice, în timp ce răspund la întrebările Iuniei. De obicei, întrebarea conține un singur cuvânt: “Ata?” (Traducere: “Ce este aceasta?”), la care eu trebuie să răspund denumind obiectele din jur. Apoi se plictisește și merge în living la jucării. Eu, cu un ochi la ea și cu unul în oglindă, continui ritualul. Nu termin bine de dat cu cremă, că aud ceainicul. Fug repede, îl iau de pe foc, spăl presa franțuzească și fac cafeaua. O pun în cană și mă așez la masă. Iau telefonul și verific noutățile de pe Instagram și Facebook. Doar 5 minute durează până o văd pe mândra mea că își abandonează jucăriile și vine în fugă spre mine. Și “cere” insistent telefonul. Îi spun că nu are voie cu el și îl pun sus, pe frigider. Se supără, este puțin spus. Țipă, plânge, urlă și se pune pe jos în timp ce bate din mâini și din picioare. Îi spun încă o dată, calm, că nu va primi telefonul și că degeaba plânge. Apoi o iau în brațe, o liniștesc și îi propun să mergem afară la cățel (al vecinilor, nu al nostru). Fericită, fuge la ușă, iar eu îi caut încălțările. O iau în brațe și mă așez pe scară să i le pun în picioare. Deodată, îmi vine un damf interesant. Se pare că, între timp, a făcut caca. “Pfoai nu cred” mă gândesc eu. Îi pun tenișii deoparte și merg să dau drumul la apă. Ea, extrem de supărată, stă și plânge în fața ușii , bătând cu mâinile în ea. Cu greu, o dezbrac și o spăl, promițându-i că vom ieși afară, după ce terminăm băița.

Ajungem în sfârșit afară. Mă așez pe balansoar în timp ce Iunia se joacă cu cățelul. Apoi îmi amintesc că nu mi-am terminat cafeaua. Merg înăuntru să o iau. Când ajung în casă, realizez că nici nu am strâns masa. Mă apuc să strâng și să curăț, în timp ce mai beau câte o gură de cafea și trag cu ochiul la geam, să văd exact ce face pitica. Apoi urmează vasele. Mașina aia de spălat nu se pornește singură și vasele nu se pun acolo din proprie inițiativă. Dar sunt mulțumitoare pentru ea și pentru fereastra mare de la bucătărie, prin care pot vedea tot ce face Iunia afară. Apoi merg și eu în grădină să adun frunze de păpădie pentru ceai. Între timp, Iunia fugărește pisicul și abia reușesc să îl scap din mâinile ei ( era cât pe ce să îl strângă de gât, din prea multă iubire).