Mare mare fani ai universului Marvel, subsemnata și soțul ei, ne-am lăsat copilul acasă (însoțit, bineînțeles) și-am dat fuga la cinema să vedem cel mai nou film “Avengers Infinity War”. Am cumpărat biletele online, că ultima dată stătusem la o coadă infernală să le luam, de aproape era să ratăm filmul. Așa că, am zis să nu facem aceeași prostie. Destul de facil, frumușel cu cardul, am obținut și codul acela de bare al biletelor. Însă ca un făcut, Iunia nu a vrut, în ruptul capului, să adoarmă la ora obișnuită și cum plănuisem să plecăm abia după ce adoarme, am stat atât cât a fost nevoie pentru ca ea să adoarmă. Apoi ne-am îmbrăcat în 5 minute cu ce am găsit la îndemână și am sărit în mașină. Era fix ora la care începea filmul. Nu spun ce chin a fost să mă machiez într-o mașină care gonea ca în Need For Speed. Și apoi fuga fuga prin mall să nu cumva să ratez nicio scenă în care ar apărea Robert Downey Jr. Când ne apropiam de cinema, m-am oprit gâfâind și i-am zis soțului: “Eu nu mai pot, îmi dau duhul aici!” la care el fiind ceva mai înaintea mea, s-a uitat spre mine apoi spre cinema și iarăși înapoi la mine și într-un final s-a oprit din alergat. Poți să ghicești care dintre noi e un fan mai înfocat, nu? Am ajuns cu 20 de minute întârziere și eram absolut sigură că am ratat începutul filmului. Spre surprinderea mea, totuși, atunci când am intrat în sală, erau reclame. M-am așezat pe scaun, abia trâgându-mi sufletul și i-am zis soțului: “Dacă știam că sunt așa multe reclame, mă opream să-mi iau și popcorn”😂 Din tot filmul, cel mai fascinant personaj mi s-a părut Thanos, un răufăcător, care nu e doar un gigant cu cap pătrat, ci un personaj foarte bine construit, cu o gândire chiar filosofică, ce își motivează răul făcut prin binele final, care va fi obținut în urma faptele sale. De fapt, Thanos consideră că nu este suficient loc în Univers pentru toate ființele și decide să extermine jumătate din locuitorii universului, pentru ca cealaltă jumătate să aibă suficiente resurse. El crede că ceea ce face el, este de fapt, salvarea Universului și că în final, merită sacrificați jumătate dintre oameni, pentru binele general. În timp ce mă uitam la film nu îmi puteam scoate din cap un articol pe care îl citisem cu puțin timp înainte (vezi aici ), al cărui titlu era: “ Uciderea nou-născuților nu este diferită de avort și ar trebui permisă” și da, care era fix despre acest subiect, despre cum doi mari profesori la Centrul de Etică Aplicată din Oxford afirmă că părinții ar trebui să aibă dreptul să își ucidă pruncii pentru că bebelușii au același statut ca și fetușii, acela de “non-persoane”. Mă gândeam că probabil articole de genul acesta ar fi citit și Thanos, dacă ar fi trăit în lumea noastră. Mi-l imaginam ca fiind, la început, un susținător înfocat al avortului, că sigur ar fi vrut să aibă el dreptul de a decide cine trăiește și cine moare. Și ușor ușor ar fi zis și că are dreptul să decidă și care nou-născuți sunt apți pentru viață și care nu. Apoi uitându-se în jur s-ar fi gândit că planeta asta nu ne încape pe toți și că în curând se vor limita și apoi termina resursele, deci nu ar fi mai bine să facem ceva în privința aceasta, acum cât încă se mai poate? Și așa ar fi ajuns Thanos, de ar fi trăit în lumea noastră, la ideea că jumătate dintre oameni ar trebui exterminați. “Avengers” și “avortul” nu au în comun doar prima literă, ci ambele vorbesc despre genocid. Ambele vorbesc despre dorința noastră, a oamenilor, de a fi în control, de a decide cine trăiește și cine moare. Problema este că noi nu suntem făcuți să decidem cine se naște și cine nu. Un simplu om nu poate suporta povara deciziei de a curma viața unui alt simplu om, egalul său. Și poate te gândești: “Da mă, dar Thanos are dreptate. Nu ne-ar strica nici nouă înjumătățirea populației pe planeta asta!”. Problema se pune: cine decide cine moare și cine trăiește? Dacă prietenul tău cel mai bun sau copilul tău sau chiar tu ești ales să fii cel care moare? Dacă un simplu semen de-al tău decide că ar fi mai bine ca tu să mori? Te-ai sacrifica pentru binele planetei pe tine sau copilul tău? Și dacă nu ți se pare în regulă să îți omori pruncul nou-născut, care “nu ar simți o pierdere dacă i s-ar termina viața” (conform profesorilor de la Oxford), de ce ți se pare ok avortul? De ce îți consideri bebelușul o persoană, iar fetusul o “non-persoană”? Doar pentru că respiră? Pentru că aceasta este singura diferență între un bebe din burtică și unul nou-născut. Nici eu nu eram foarte hotărâtă că ceea ce ai în burtă este o persoană, până la prima ecografie. La 8 săptămâni se vedea clar o mică inimioară care bate și un corpușor de nici 2 cm care, la propriu, mi-a făcut cu mâna (atât cât era dezvoltată) când m-am uitat pe ecranul de la ecografie. De atunci încolo, nimeni nu a putut să îmi mai schimbe părerea că la 8 săptămâni bebelușul din burtică nu este o persoană. Organismul uman are capacitatea de a selecta ceea ceea ce nu e viabil pentru viață. În primul trimestru se pierd una din cinci sarcini, majoritatea din cauza anomaliilor cromozomiale. Eu cred că ceea ce trece de primul trimestru și rămâne ca și sarcină, este apt pentru viață, chiar dacă mulți dintre noi considerăm că nu ar trebui să se nască un copil cu handicap să spunem, totuși natura îl consideră viabil, dacă sarcina nu este pierdută. Însă, societatea noastră ne presează să facem noi pe Dumnezeu și să decidem că știm noi mai bine decât legile naturii că unii bebeluși nu trebuie să se nască. Eu sunt o persoană care respectă părerile celor din jur, chiar și atunci când nu suntem de acord. Cred că fiecare dintre noi are dreptul la o părere și la exprimarea ei. Nu sunt genul care judecă aspru sau vorbește agresiv celor de altă părere, pentru că m-aș crede eu Dumnezeu judecându-mi semenii și nu este cazul.
Însă vreau să încurajez mămicile și viitoarele mămici să nu ia decizii cu ale căror consecințe nu pot trăi. Nu este ușor să decizi moartea cuiva, indiferent că te poți justifica sau nu. Este o povară imensă dacă doar ai și cea mai mică îndoială. Cred că la un genocid nu se ajunge dintr-o dată, ci progresiv, de la o mică decizie la alta, cu pași mărunți. Oare unde ajungem desensibilizându-ne întâi la ideea de avort, apoi ușor ușor acceptând și ideea că nici nou-născuții nu sunt toți apți pentru viață? Ajungem la sfârșitul filmului, deloc distractiv când te uiți în jur și vezi că ai rămas singur pentru că toți prietenii tăi au fost în jumătatea exterminată a populației, pentru "binele general" al universului. Pe drumul de întoarcere de la cinema, după ce i-am povestit soțului tot șirul gândurilor mele m-a întrebat: “Te-ai gândit la toate astea doar de la un blockbuster?!”, la care eu am răspuns: “ Eh ce pot să spun, ori sunt eu o tipă profundă, ori ăștia de la Marvel au început să facă filme mai bune.” Sursa pozei aici
P.s.: Acestea sunt doar părerile mele și nu vreau să dau în cap nimănui cu acest articol, ci doar să povestesc pe blog la ce mă mai gândesc, eventual învățand să conviețuiesc și să port discuții civilizate cu cei care nu au aceeași părere ca și mine. Și recunosc că exact aceasta îmi doresc si de la comentarii, păreri argumentate civilizat, respectându-ne unii pe alții:)
