Încă de când am început diversificarea, pitica mea a fost o mâncăcioasă și jumătate. Înainte să începem, mi-am făcut mii de griji, pentru că toate poveștile pe care le auzeam erau despre copii care nu mănâncă. Toate mămicile din jurul meu se plângeau că pur și simplu copiii lor trăiesc cu aer. Ei bine, eu am fost o fericită atunci când nu s-a confirmat această regulă la noi. Iunia mea mânca tot ce îi puneam în față. Ca și bebeluș, rareori mi-a refuzat ceva. Eram încântată că mânca și un bol întreg de broccoli.
Însă.. cam după ce a împlinit 18 luni situația s-a schimbat. Citisem eu pe la o mămică din America, cum că pe la 2 ani oricât te-ai strădui, copilul nu va mai vrea oricum să mănânce nimic, în afară de pizza. Să fiu sinceră, nu am crezut că ne va afecta. Mă gândeam că se aplică doar copiilor certați cu mâncarea încă de la diversificare. Începând de la 18 luni a început ba să refuze una, ba alta. Uneori o culcam la prânz după ce mâncase doar două linguri de mâncare. Spre doi ani situația chiar s-a agravat. A învățat ce înseamnă cuvântul “nu” și cum să îl spună fix atunci când nu vrea ceva. Și l-a luat pe “nu” în brațe la orice fel de mâncare. În afară de pufuleți, este o luptă la fiecare fel de mâncare. Chiar și la pizza! Amintindu-mi despre articolul mămicii din America am zis să îi fac pizza și să încerc așa. Nu a fost nici pe departe un succes așa răsunător cum am sperat. A luat două-trei guri, apoi a abandonat-o pe farfurie. Însă pentru că trebuie cumva să o hrănesc și trebuie să mănânce din cât mai multe grupe alimentare, a trebuit să găsesc trucuri și metode ajutătoare. Astfel că voi povesti ce a funcționat la noi cât de cât, cu speranța că pot ajuta și alți părinți ce se luptă cu asta. Nu că vor face ca lupta cu hrănitul să înceteze, dar te vor ajuta să câștigi câteva bătălii. Cel puțin la mine, doar așa îi mai intră ceva și în stomac. Hai să vedem trucurile care m-au ajutat pe mine: 1. Fără gustări Obișnuiam să îi pregătesc o gustare între micul dejun și prânz, gândindu-mă la recomandările internaționale despre cum copilul trebuie să aibă 3 mese și două gustări pe zi. Problema este că ea nu se trezește chiar cu noaptea în cap și nu trece atât de mult timp între cele două mese. În fiecare zi în care a primit o gustare dimineața, nu a mai mâncat la prânz, fără excepție. Deja, în zilele în care îi dau gustarea de dimineață, îmi asum că va fi foarte greu la prânz. Uneori mai suntem plecați, sau i se face foame mai devreme sau pur și simplu, în unele situații, mă ajută pe mine, ca ea să ronțăie ceva. Însă, atunci când nu cedez și o rog să mai aștepte puțin, până e gata prânzul, sau până ajungem acasă să mâncăm, ei bine, atunci mănâncă și cu ochii, cum se zice, pentru simplul fapt că îi este foame:) Când eram mică, nu am crezut niciodată faimoasa replică cu: “îți strici foamea”. Mereu am crezut că e doar o scuză de-a părinților, dar se pare că de fapt, e super real. Cine ar fi crezut? 2. De la altul e mai bun Când totuși încalc regula cu gustările sau pur și simplu Iunia l-a luat pe “nu” în brațe, pentru că nu îi place ei ce am gătit eu în ziua respectivă, atunci pun două farfurii, una pentru mine și una pentru ea și îi spun că totuși eu voi mânca, indiferent ce face ea. Bineînțeles că văzându-mă pe mine cum mănânc cu poftă, se răzgândește și începe să mănânce. Dar doar din farfuria mea. Dacă încerc să îi dau din farfuria ei, nu e chip de izbândă. Așa că, tot ce fac este să schimb farfuriile, ca să mănânce, pentru că, evident, din farfuria altuia e mai bună mâncarea. 3. Independență Ca și mod de diversificare noi am făcut autodiversificare (vezi aici) astfel că este obișnuită să mănânce singură, cu tacâmuri sau cu mânuțele. Câteodată mai vreau să îi dau eu, cu lingurița, pentru a evita pătarea hăinuțelor, însă nu prea am succes. Știu că pentru copii, e importantă independența, iar acum la 2 ani, tocmai încep să o descopere. De aceea, de fiecare dată când o las pe ea să mănânce cu tacâmuri, mănâncă mult, mult mai bine. 4. Doar să guste Un alt truc a fost pentru noi gustatul. Pentru că îl ia pe “nu” în brațe, de unele preparate nu vrea nici măcar să se atingă. Așa că mă străduiesc să o fac măcar să guste, știind că apoi va mânca. Câteodată gust eu întâi și funcționează. Gustă și ea și își dă seama că îi place, deci înfulecă alimentul respectiv. Alteori e nevoie de insistențe sau chiar să îi pun direct mâncarea pe limbă. După ce se strâmbă puțin, imediat ia lingurița ei și începe să mănânce pe nerăsuflate, pentru simplul fapt că a dat de gust. 5. Odihna De multe ori mă lungesc puțin cu prepararea mesei și ea obosește. Și deși pare liniștită în timp ce pregătesc eu totul, când vine vorba să ne punem la masă, avem mari mari crize de plâns. Pentru că oboseala combinată cu foamea este fatală. Atât de obosită este încât nici nu mai realizează că îi este foame. De aceea, recomand să nu ajungi în punctul acesta. În punctul acesta este cel mai greu de rezonat cu un copil, după părerea mea. Singura soluție pe care am găsit-o eu a fost să îi dau ceva ce îi place și nu ar refuza niciodată (gen suc cu paiul- suc natural din fructe și legume, nu din comerț). Însă, din nou, recomandarea mea este să eviți punctul acela de oboseală și foame, deoarece s-ar putea ca sucul ăla să îi fie uneori întreaga masă, ceea ce nu e deloc sănătos pentru un copil. Cam acestea sunt trucurile pe care eu le folosesc în perioada aceasta, atunci când pitica e mofturoasă sau încăpățânată, în ceea ce privește mâncarea. Tu ce trucuri ai? Ce ai încercat și cum a funcționat? P.s.: La noi mai funcționează și mâncatul împreună cu tati. Când vine el seara acasă, parcă mâncarea e mai gustoasă și chiar masa, scaunul și tacâmurile sunt mai atractive. Oare de ce?🤷♀️
