Am tot văzut recent o reclamă pe un afiș mare de tot, postată mândru într-o zonă bună din partea de nord a Bucureștiului. Nu mai țin minte exact, dar cred că reclama era la un complex rezidențial de lux. Pe afiș apărea o femeie foarte sofisticată, îmbrăcată într-o rochie neagră, deosebit de elegantă, cu pantofi cu toc în picioare și un colier alb la gât. Ea era așezată pe scaun și lua cina grațios alături de pisica ei, privind în zare pe geamurile imense ale locuinței ei. Care este prima reacție a oricărei femei când vede o astfel de reclamă? Ei bine, să se compare, bineînțeles. Femeia era înaltă și slabă, sofisticată, deținea un apartament de lux și cina elegant și în liniște alături de animalul ei de companie. Mă gândeam că nu poate fi mai departe de realitatea mea de zi cu zi, adică mă poziționam fix la polul opus. În niciun caz nu mă identificam cu reclama respectivă (pentru că probabil nici nu eram eu publicul țintă). Însă totuși, nu m-am simțit inadecvată sau “mai puțin femeie” comparându-mă. Din oarece motive, reclama aceea mi se părea tristă. Cât de trist este să ai un apartament de lux și să cinezi cu.. pisica. Pe bune acum! Eu cred că lucrurile le avem ca să ne putem bucura de ele împreună cu alții. Cred că e trist să nu ai cu cine împărtăși bucuriile și tristețile. Mă rog.. te poți plânge la pisică, dar ea este mai nepăsătoare, de obicei:) Dintr-o dată, în locul tristeții și-a făcut apariția furia. De ce? Pentru că mi-am dat seama că asta e minciuna servită peste tot in mass media de azi. Cum că banii, prestigiul, cariera, sofisticismul și posesiunile materiale îți vor aduce fericirea. Și ce altceva ne dorim cu toții în viața aceasta dacă nu să fim fericiți? Și ți se spune pe orice canal posibil să investești în carieră, în afaceri, în a construi ceva măreț, în orice.. numai în relații nu. Problema este că noi ca oameni am fost concepuți să fim fericiți împreună. Degeaba ne mint toți și ne mințim și noi, banii nu aduc fericirea, fericirea adevărată. Fericirea adevărată este să ai cu cine împărtăși bunele și relele, să simți că se rupe o parte din tine atunci când plânge cineva drag, să simți că aparții unui grup, unei comunități, unei familii. Nu zic că e rău să muncești, să clădești o carieră sau să ai bani. Nu este rău. Dar dacă aceasta este “familia” și prioritatea ta, cred că te minți singur/ă. Aud tot mai des de părinți a căror grijă față de copiii lor se traduce în a le cumpăra lucruri. Din nou, nu e un lucru rău să îi cumperi ceva fain copilului tău, dar dacă acesta este tot aportul tău în viața lui, devine un lucru rău.
Copiii tăi nu-și vor aminti ce angajat model ai fost tu la serviciu sau ce cont imens ai avut în bancă, ei își vor aminti dacă ai fost acolo pentru ei sau nu. Când au avut nevoie de un umăr pe care să plângă ai fost acolo? Când au luat premiul I la un super campionat ai fost acolo pentru ei? Sau a intervenit ceva important la serviciu și a trebuit să stai peste program, gândindu-te că îi vei lua ceva frumos când ajungi acasă, ca să te revanșezi. Nu zic să ne lăsam toți de serviciu, să stăm acasă cu copiii și nimeni să nu mai muncească, însă îmi doresc să avem prioritățile în ordinea bună. Să știm că timpul cât copiii ne sunt mici e unic, că nu îl mai putem recupera niciodată, să știm că perioada aceasta din viața lor e crucială pentru dezvoltarea lor ulterioară, să facem eforturi, sacrificii pentru ei. Poate nu mai sunt cea mai tare la muncă, poate nu voi mai fi promovată, dar am fost acolo pentru copilul meu în momentele importante.
Dragilor, indiferent dacă vrem noi sau nu, în perioada aceasta noi ca și părinți trasăm viitorul copiilor noștri. Indiferent dacă suntem prezenți sau absenți în viața lor, tot îl trasăm, pentru că și absența îi învață ceva pe copii și le impune un mod defectuos de gândire cu privire la oameni și la așteptările lor de la viață. De aceea, boala secolului este depresia (OMS estimează că sunt 300 de milioane de oameni care suferă de depresie) și foarte mulți adulți merg la terapie pentru a face față traumelor actuale, care de cele mai multe ori, sunt legate de copilărie. Ce putem să facem? Să fim acolo. Nimic mai simplu! Atât cât ține de noi. Nu este nimeni absurd, trăim într-o lume complicată și repezită, care ne provoacă prioritățile zi de zi. Dar să avem în minte că nu ne putem înlocui în viața copiilor noștri cu bunuri materiale. Va rămâne un gol în ei toată viața și le va modela gândirea și perspectiva asupra vieții. Știi care este cea mai prețioasă resursă în secolul 21? Timpul! Investește timpul tău prețios în ceea ce îți va aduce fericirea adevărată, relațiile. Relația cu copiii tăi, cu soțul sau soția, cu părinții, cu frații, cu prietenii și cu Dumnezeu. Pentru că nu există împlinire sufletească în singurătate.
