Dacă ai avea de ales între a obține ceva micuț și fain ACUM și între a obține ceva mult mai mare și mai extraordinar după o AȘTEPTARE lungă și grea, ce ai alege? Dar pe copilul tău ce l-ai sfătui să aleagă? Un job acum cât încă nu a terminat liceul, sau să aibă răbdare să îl termine, să dea bacalaureatul, să facă o facultate și să obțină un loc de muncă muult mai bun decât ar obține fără să fi terminat liceul?
Poate mulți dintre noi vom spune: ”Ce prostie! Normal că jobul după ce faci o facultate e mai bun”. Și așa este. Dar.. e tentant pentru un adolescent care își dorește independență și să aibă banii lui, să nu mai depindă de părinți încă 5 ani, cât mai are de studiat, e tentant să renunțe la școală și să obțină jobul și banii aici și acum. Și degeaba îi spui tu, ca și părinte, că pe termen lung e mai bine să aștepte și să rămână în școală. E prea târziu. Deoarece el nu a învățat gratificarea întârziată la timpul potrivit, adică atunci când era doar un copilaș.
Ce înseamnă asta, mai exact?
Gratificarea întârziată a pornit de la un faimos experiment făcut în anul 1960 la Stanford University pe 100 de copii. Fiecărui copil i s-a pus în față o bezea, apoi i s-a promis că va mai primi încă una, doar dacă va rezista tentației de a o mânca pe prima în timpul cât va rămâne singur în cameră. Apoi adultul ieșea din cameră pentru 15 minute. Ecuația era simplă, o bezea acum sau două mai târziu. Au fost copii care au înfulecat-o imediat, alții care au rezistat câteva minute, iar alții care au rezistat până la final. Interesant a fost că acești copii au fost urmăriți timp de 40 de ani (evoluția lor în viață a fost urmărită), iar cei care au rezistat tentației până la final au avut rezultate școlare mult mai bune, nu au avut probleme cu drogurile sau abandonul scolar, au fost mai sociabili și mai descurcăreți în viață.
Experimentul a fost repetat de mai mulți cercetători sub diverse forme în încercarea de a clarifica dacă această caracteristică de a întârzia gratificarea este ceva înnăscut sau se poate învăța. Astfel că a fost un experiment, de exemplu, în care copiilor li s-au promis diverse lucruri înainte de a primi bezeaua, li s-a dat un set de creioane și li s-a promis că vor primi mai târziu altele și mai faine, dar o parte din copii le-au primit, iar cealaltă parte nu. Cei cărora nu li s-a respectat promisiunea făcută cu creioanele, au mâncat imediat bezeaua, evident, deoarece nu mai credeau în promisiunea celei de-a doua bezea, după ce fuseseră înșelați o dată, însă ceilalți au fost motivați de răsplata mai mare și au așteptat.
Ceea ce vrea să spună acest experiment este faptul că gratificarea întârziată este o calitate pe care o putem antrena, o putem încuraja în copiii noștri încă de la vârste foarte fragede.
Cum îi putem încuraja pe copiii noștri să aștepte mai mult pentru o răsplată mai mare?
1. Ținându-ne MEREU promisiunile
Este super important ca noi, părinții, să avem un cuvânt de onoare, iar atunci când le promitem ceva copiilor noștri, chiar dacă ieșim în pierdere, să ne ținem cuvântul. Eu așa procedez. Adică, uneori când e greu la cumpărături și vrea neapărat o gustare, îi promit că îi voi lua ceva fain, ce îi place ei, dar doar pentru acasă, dacă ia pufuleți de la magazin, nu va mai primi desertul sau orice îi promit eu și chiar dacă nu tot timpul îmi convine, mă țin de promisiune.
Iarăși dacă suntem la o întâlnire și am nevoie să stea puțin liniștită sau să se joace cu alți copii, îi promit că atunci când vom ajunge acasă o voi lăsa în piscina gonflabilă (jucăria ei preferată- băițaaa), sau că va primi desene în mașină sau orice altceva îmi mai trece mie prin cap să îi promit în clipa aia. Însă ea știe că eu mă țin de cuvânt, orice i-am promis, chiar dacă apoi îmi dau seama că a fost o tâmpenie, mă țin de cuvânt, astfel că funcționează de fiecare dată, ea alege să aștepte cuminte răsplata mai mare, dar puțin mai întârziată.
Nu zic că e ok tot timpul să le promitem chestii ca să asculte. În mod normal și sănătos, copiii trebuie să respecte autoritatea părinților și să îi asculte, însă realist vorbind sunt momente când recurgi și la asta. Ei bine, în acele momente, ține-ți promisiunea, orice i-ai fi promis.
2. Învățându-i tehnici de rezistat
A fost un alt experiment în care copiilor li s-au dat idei și metode de a rezista tentației. Li s-a adus o batistă cu care au acoperit bezeaua, sau li s-a spus să se gândească la ceva ce le place lor mult, sau să țină ochii închiși etc. și au funcționat. Tehnicile acestea i-au ajutat să nu mănânce bezeaua, ci să aștepte până la final să le primească pe ambele.
Ceea ce putem noi face este uneori să ascundem ispita (de exemplu să nu stăm toată ziua pe telefon, dacă știm că todlerul nostru face crize după el), apoi să nu îl înnebunim și supradetaliem răsplata ( de exemplu, dacă suntem la magazin copilul urlă și iarăși urlă, iar noi îi promitem o prăjitură dacă stă cuminte, ideal este să nu îi tot repetăm copilului cât de faină e prăjitura, cât de cremoasă, de gustoasă, detalii despre ea șamd, pentru că acestea doar îl vor face și mai nerăbdător să o primească). Iarăși distragerile mai funcționează. La noi distragerile sunt cele mai apreciate în mașină, când mă fac că și cel mai nesemnificativ pom văzut pe geam este ceva extraordinar și nemaivăzut, doar pentru a o distrage de la ceea ce vrea ea în momentul acela să primească.
3. Noi suntem etalonul lor
Oricât de greu ar fi.. copilul va face ceea ce fac eu, nu ceea ce spun eu, în final. Astfel că dacă eu încerc să o învăț pe pitică să aibă răbdare, să muncească, să depună efort pentru că va fi răsplătit, dar eu nu procedez așa, ea va urma exemplul meu.
Nu vreau să pun o presiune imensă pe părinți. Suntem deja destul de bombardați cu imaginea părintelui modern perfect, care ține cont de toate și nu dă greș. Adevărul este că vom da greș uneori și că un copil este un amalgam de lucruri (personalitate, caracter, mediu etc), iar noi nu le putem controla pe toate. Adevărul este că noi putem controla un singur lucru, comportamentul nostru.
De aceea, eu mă străduiesc în dreptul meu, să fiu autentică și chiar dacă dau greș de multe ori, chiar dacă trebuie să îmi cer iertare și să o iau de la capăt, chiar dacă eșuez la respectarea propiilor principii uneori.. mă ridic, îndrept și o iau de la capăt.
Vreau să îmi învăț copilul că e mai bine să aștepte, să muncească mult și din greu, decât să accepte scurtătura. Vreau să o învăț că efortul prelungit dă roade și că recompensa de mai târziu, nu se compară cu minimul pe care îl primește acum. Și pentru a o învăța aceasta, trebuie să îmi amintesc și eu constant acest principiu și să îl trăiesc.
Tu ce părere ai despre gratificarea întarziată? Ce tehnici folosești pentru a-ți învăța copilul acest principiu important?
P.s.: Iarăsi gustările foarte dese cred că intră în categoria gratificare instant, nu întârziată. Deoarece copilul nu mai așteaptă ora mesei, ci instant primește o gustare când vrea, ignorând masa.
P.s.2: Știu că este un principiu taaare greu de aplicat în lumea noastră de ”cumpără azi și plătești mâine”, care te încurajează la a face datorii peste datorii, în loc să aștepți să strângi pentru un lucru de care să te poți bucura fără presiune financiară. Iarăși telefoanele noastre cu raspunsuri instant nu ne încurajează deloc la a aștepta. Uneori nu putem aștepta nici două secunde până se face conxiunea la server, ce să mai spunem de alte lucruri? Dar cred că e important să conștentizăm că în această viață, răbdarea, investițiile pe termen lung, munca fără rezultate imediate, sunt cele care te conduc undeva sus. Am dreptate?
