Îmi amintesc că m-a rugat odată o prietenă să scriu pe blog sau să îi povestesc mai pe îndelete ce lucruri am învățat eu de când am devenit mămică, ce anume s-a schimbat și de ce? Ne-am luat cu altele și nu am mai apucat nici până acum să îi povestesc, dar mi-a rămas în cap ideea de a mă gândi, de a aduna toate gândurile și sentimentele trăite de vreo 2 ani încoace și a le pune cap la cap într-un articol.
Ca să pot răzbi în nebuloasa de amintiri, trăiri și experiențe acumulate, voi încerca să structurez lucrurile pe care le-am învățat, numerotându-le:)
Așadar, hai să vedem:
1. Nu dețin controlul
Primul lucru care m-a izbit și care a rămas foarte adânc imprimat în mintea și inima mea, este faptul că eu nu dețin controlul vieții mele sau a copilului meu. Înainte de a avea un copil, lucrurile păreau simple și oarecum dependente de mine și de ceea ce fac eu. Când eram la școală mă gândeam că dacă învăț bine și fac tot ce ține de mine, e imposibil să nu reușesc să am o carieră de succes. Apoi mă gândeam că dacă muncesc cu sârguință, clar se vor vedea rezultate. Mă gândeam că pot să îmi port de grijă singură și că oarecum siguranța și sănătatea mea depind de mine. Adică dacă mănânc sănătos și nu merg în locuri periculoase, sigur nu voi avea nicio problemă. Ei bine, când a venit Iunia pe lume, mi-am dat seama că lucrurile nu stau chiar așa. Mi-am dat seama că un nou-născut este atât de fragil, încât oricât ne-am face noi partea, sunt lucruri pe care nu le putem controla. De exemplu, frica mea majoră a fost întotdeauna înecul sau SIDS (Sindromul Morții Subite a Sugarului). Îmi amintesc și acum șocul pe care l-am avut atunci când am aflat că există un sindrom în care copiii mor din cauze necunoscute. Pur si simplu mor în somn. Îmi amintesc că mă întrebam îngrozită: ”Cum adică mor și tu nu poți face absolut nimic?”. Apoi, etapele ce au urmat în care aveam ziua și cucuiul, nu au fost cu mult mai ușoare.
Cred că de foarte multe ori, noi avem impresia că deținem controlul vieților noastre și că dacă facem lucrurile corecte, vom primi ceea ce este drept. Dar atunci când ai un copil, realizezi că nu e chiar așa. Pentru că sunt bebeluși (chiar sub vârsta de un an de zile) care fac cancer, care se îmbolnăvesc sau mor subit, care au parte de accidente ce îi afectează pe viață, indiferent dacă ei sau părinții lor au respectat toate ”regulile”. Pur și simplu nu ține de ei, nu este în controlul lor.
De fapt, nici noi ca adulți nu facem ceva special ca să evităm cancerul sau accidentele și nici nu putem să facem ceva să le oprim, atunci când vin. De ce? Pentru că nu sunt în controlul nostru.
Eu personal, cred în Dumnezeu și tocmai această credință m-a ajutat să nu înnebunesc încercând să dețin în mod fictiv controlul vieților noastre. M-a ajutat mult să mă rog în fiecare noapte, atunci când o puneam la somn pe Iunia cea nou-născută, sau în fiecare zi în care mai făcea încă un cucui sau fugea direct la priză.
Adevărul este că oricât aș vrea și oricât de vigilentă aș fi, atunci când întorc privirea chiar și pentru câteva secunde de la ea, se poate accidenta grav. Ce mă ferește de asta? Faptul că sunt eu atât de bună la a fi vigilentă? Sau că este Dumnezeu atât de bun, pe cât nu sunt eu de vigilentă?:)
Realizarea acestui fapt m-a eliberat de stresul acela al controlului și al nesfârșitelor întrebări temătoare: ”Oare fac bine?”, ”Cum e cel mai bine să procedez?”, ”Dacă iau o decizie greșită și îi afectează toată viața copilului meu?”. Adevărul este că fac și eu ce pot, gătesc sănătos, sunt vigilentă și încerc să o educ cât mai bine, dar ceea ce se întâmplă dincolo de aceasta, nu mai pot controla eu.
Și aceasta a fost prima și cea mai importantă lecție pe care am învățat-o de când am devenit mamă.
2. A greși e omenește
Cea de-a doua lecție pe care am învățat-o de când sunt mămică este eșecul. Înainte de a avea un copil mă gândeam cum voi face eu toate lucrurile bine. Cum nu mă voi enerva, cum nu voi țipa, cum nu voi lăsa copilul de capul lui doar să stau eu liniștită, cum nu voi fi ca alți părinți pe care i-am văzut eșuând.. Asta până când am devenit părinte. Și în toată vâltoarea, plânsetele, părerile celor din jur și oboseala acumulată, mi-am dat seama că e imposibil să nu greșești. E imposibil să nu o dai în bară, e imposibil să nu îți dorești să se termine mai repede unele zile. Și nu e neapărat rău, pentru că suntem oameni și cineva spunea că ”a greși este omenește, iar a ierta este divin”. Greșelile fac parte din viața noastră și vor face parte și din viața copilului nostru. Doar eșuând îl putem învăța cea mai importantă lecție, aceea că a spune: ”iartă-mă” nu este un lucru rău, ci necesită tărie de caracter, să poți recunoaște când ai greșit și să îți ceri iertare chiar și copiilor tăi.
3. Așteptările nu seamănă cu realitatea
Cred că fiecare dintre noi am avut anumite așteptări despre cum va fi atunci când vom avea un copil. Acestea depind și de poveștile pe care le-am auzit, mai bune sau mai rele și de exemplele de părinți pe care le-am avut lângă noi. Însă, ce-i drept fiecare dintre noi ne-am format niște așteptări, despre cum vom fi noi înșine ca și părinți, despre cum va fi soțul sau soția ca și părinte și bineînțeles, despre cum va fi copilul. Apoi ne-am creat așteptări despre cum vor decurge lucrurile, ușor sau greu, despre ce fel de educație le vom da, despre ce reguli vom avea în casă șamd. Ceea ce am realizat eu și ceea ce le spun acum tuturor viitorilor părinți este că nu există o regulă. Nu există un lucru care să meargă la toată lumea. Îmi amintesc că la mine fixația era pe crema de funduleț. Care e cea mai bună cremă pentru bebeluși, ca nu cumva să se irite? Și știi ce le spun acum tuturor mămicilor care mă întreabă de recomandări? Că nu există o singură cremă care să meargă la toți bebelușii. Că trebuie să încerce și să vadă ce se potrivește la fiecare în parte.
Și aceasta este lecția cu numărul trei pe care am învățat-o eu de când am devenit mămică: flexibilitatea. Nu există o metodă perfectă de a-l învăța pe copil să doarmă, metoda perfectă de hrănire, metoda perfectă de educare, sau produsele perfecte, care să se potrivească oricărui copilaș. Sigur, că fiecare familie are niște principii și o filosofie de viață după care se ghidează, dar principiile pot fi aplicate în mai multe moduri, care se potrivesc stilului familiei noastre.
Acestea sunt cele 3 lucruri mari pe care le-am învățat eu de când am devenit mămică. Sunt sigură că vor mai fi și altele pe măsură ce creștem, dar le luăm pe rând, fiecare lecție la timpul ei:)
Tu ce ai învățat de când ai devenit părinte? Ce lucruri sau concepții s-au schimbat în viața ta?
