Primele luni de mămicie ale mele au fost groaznice. Și nu exagerez, chiar teribile. Mă așteptam ca în prima perioadă să stau să mă uit pe Netflix și să îngrijesc un bebeluș care nu face nimic altceva în afară de a dormi și a mânca. Pe lângă problemele întâmpinate cu alăptarea, am avut mari probleme cu iritabilitatea, nesomnul și schimbările, de orice natură.
Din câte cunosc eu, temperamentul unui bebeluș poate fi determinat încă de la 9 luni, sau cel puțin așa spun experții. Ei bine, eu am știut din start ce fel de copil am. În prima noapte, când am ajuns acasă, de la spital, a urlat non-stop până la ora 4 dimineața. De ce? Nu aș ști să spun! Le-am încercat pe toate, era mâncată, schimbată, legănată și tot plângea. Am încercat în brațe, lângă mine în pat, în căruț, cu suzetă, fără suzetă, la sân, cu biberon, în pătuț, în leagăn, toate în aceeași noapte. Nimic nu a funcționat. La 4 dimineața plângeam de epuizare și frustrare și l-am trezit pe soț. Nu mai știu exact ce s-a întâmplat apoi, însă din acea clipă am știut exact ce tip de temperament are copilul meu, cel numit “dificil”. În funcție de anumite trăsături, cum ar fi activitatea motorie, ritmicitatea funcțiilor (somn, mâncat etc), reacția inițială la ceva nou, adaptabilitatea, sensibilitatea la stimuli, nivelul de energie, dispoziția (gata să plângă mereu sau zen tot timpul), distractibilitatea( cât de ușor este de distras sau nu), atenția și perseverența sa, bebelușii sunt împărțiți în trei categorii: “easygoing”, adică cei ușor de gestionat, “slow to warm”, adică cei mai suspicioși, timizi, grijulii atunci când întâlnesc situații sau persoane noi și cei dificili, despre care cred că toată lumea a auzit. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că nu există tipuri de temperament bune și tipuri rele de temperament, ci sunt doar diferite. Desigur, cu un bebeluș easygoing vei dormi mai mult ca și părinte, vei fi mai liniștit și îți va fi mai ușor. Însă există avantaje și în a avea un bebeluș sau copil dificil. Somnul nu este unul dintre avantaje, dar există:) În studiul de aici , au fost urmăriți 84 de bebeluși, începând de la naștere, până la vârsta de 2 ani. Toți copilașii au fost categorisiți după iritabilitate (cum reacționează la stimuli gen sunete stridente, frig etc). Apoi, la 1 an de zile au fost iarăși categorisiți după atașamentul față de mamă, adică dacă sunt siguri pe iubirea mamei, nu reacționează agresiv când ea pleacă, sunt siguri că se va întoarce și o primesc cu iubire și cu dor când se întoarce, în loc de agresivitate sau retragere, ca în cazul în care copilul nu are un atașament sigur față de mamă (poți citi mai multe despre “secure attachment” la o simplă căutare pe google). Ultimul pas a fost între 18-24 de luni, când copiii au fost aduși în laborator, pentru a vedea cum reacționează la un mediu nefamiliar. Concluziile studiului au fost faptul că acei copii iritabili sau “dificili”, dar care au un atașament sigur față de mama lor, s-au adaptat bine la mediul străin și au fost foarte sociabili, comparat cu cei dificili, dar care nu aveau un atașament sigur față de mamă și care au fost nesociabili, în noul mediu. O altă concluzie interesantă a fost faptul că acei copii ușor de gestionat(easygoing), nu au fost influențați de atașamentul față de mamă. Adică nu a contat, nu a avut nicio influență cât de iubiți se simțeau de mama lor sau nu, în modul în care au reacționat la mediul străin. Ce ne spune asta? Ne spune că acei copii considerați “dificili” nu vor rămâne toată viața dificili și nu vor întâmpina probleme de comportament dacă părinții sunt implicați în viața lor. Însă, ne mai spune și faptul că dacă părinții nu sunt implicați în viața lor, ei vor deveni și mai dificili. Practic ei iau totul direct și sunt mult mai afectați (în bine sau în rău) de circumstanțele și mediul în care trăiesc. Așadar, dragă mămică, ce nu dormi noaptea, al cărei copil plânge din te miri ce, care pare să reacționeze și la cea mai mică schimbare și care deja a fost categorisit, de către cei din jur, ca și “dificil”, nu descuraja. Eforturile tale vor fi răsplătite! Noi am ajuns la peste 2 ani și jumătate și pot confirma ceea ce spune acest studiu. Am un copil super sociabil. Prietenilor mei, care au văzut-o acum ce zâmbitoare și sociabilă și deschisă este într-un mediu necunoscut, nu le-a venit să creadă că este același bebeluș morocănos și iritabil de acum 2 ani. Desigur, provocările cu un copil cu temperament dificil nu se termină prea devreme. Nu vei dormi bine prea curând, te vei lupta cu încăpățânarea lui cruntă, va fi greu de convins de anumite lucruri, daar va fi foarte influențat de valorile tale ca și părinte și om, iar modul necondiționat în care îl iubesti, îl va impacta pe viață. Așadar, hai să nu le mai spunem că sunt copii “dificili”, ci copii în proces de modelare, cu un potențial enorm🧡
#tipuridetemperamentlabebelusi #bebelusiidificili #avantajebebelusidificili #bebenudoarme #bebelusiritabil #littlecornerofjoy #bebelusulmeueusoriritabil #leganatulbebelusului #bebelusiiritabili #problemetemperamentcopii #atasamentulfatademama #studiiatasamentulbebelusuluifatademama #atasamentulsigurfatademama #relatiacumamainfluenteazacopilul
🌝🌝🌞🌞
Ce ma bucur sa aud asta. Sa fie mereu un copil zâmbitor și prietenos.🤗
Nici mie nu mi-a placut cum suna “temperament dificil”. Si nici high need nu imi place cum suna. E așa cum e si mă descurc că sunt mama! ☺️