top of page

Cine îmi spune cine sunt

Când eram copil, tot ce îmi doream în viața asta era să fiu blondă cu ochii albaștri, așa cum vedeam pe la televizor, în toate reclamele. Și nu voiam orice blond. Din ăla deschis. Iar ochii, albastru ca oceanul. Direct din țările nordice să arăt. Eram supărată pe Dumnezeu că m-a făcut brunetă cu ochii negri. Cum a putut să îmi facă una ca asta?

Apoi am aflat eu că după ce mori mergi în Rai sau în.. iad. Bineînțeles gândeam pozitiv, deci eu ajung în rai. “Eh, atunci” îmi ziceam în mintea mea “când o să ajung în rai o să îl rog pe Dumnezeu să mă facă blondă cu ochii albaștri. E clar că a făcut o greșeală și trebuie să o îndrepte!”

Ulterior, am mai crescut, l-am cunoscut mai bine pe Dumnezeu și am acceptat cine sunt și cum arăt. Și nu am acceptat resemnată, ci cu bucurie. A început să îmi placă cum arăt, să mă bucur de părul meu bogat și de ochii negri migdalați.

Dar mi-am schimbat focusul pentru aceasta. Nu mi-am mai luat modelele din reclame, din reviste glossy, ci din viață, de lângă mine. Femei pe care producătorii reclamelor nici nu le-ar băga în seamă, dar care sunt deosebite, cu teamă de Dumnezeu, cu ochi blânzi, cu bunătate și compasiune în inimă, care își cresc copiii într-un mod extraordinar de frumos, care își știu bine prioritățile în viață și nu se lasă înșelate de fiecare nou trend.

Mi-am dat seama că este foarte important să am grijă cu ce îmi alimentez mintea și ce modele îmi aleg în viață. Un exemplu foarte concludent, în viața multora dintre noi, este greutatea. Ești împroșcată cu “modele”, cum trebuie să arăți, cât să scrie pe cântar, cum să stea hainele pe tine. Nu contează care e genetica ta, nu contează ce conformație a corpului ai, nu contează că ai născut doi copii, contează să arăți într-un anumit fel. Dacă nu te conformezi, ei bine, nu ești suficient de bună. Asta ți se transmite pe absolut toate căile posibile. Te duci la magazin și orice probezi îți vine groaznic. Ba îți iese burta, ba soldurile, ba ești prea lată în spate. Ai zice că hainele astea nu sunt făcute pentru oameni normali. Și așa este. Majoritatea hainelor sunt produse doar pentru o mic procent de oameni, care sunt, în mod natural, slabi. Restul, trebuie să aspirăm, să ne conformăm, să ne chinuim, ca să încăpăpem în hainele alea.

Și aceste lucruri ne sunt transmise pe orice cale posibilă, iar multe dintre noi facem eforturi supraomenești ca să slăbim. Și ne simțim mai puțin frumoase, mai puțin valoroase, dacă suntem mai plinuțe. Am vrea ca imediat cum am născut, pac, să revenim la forma inițială, ca un jeleu ce își reface imediat forma după ce a fost eliberat din strânsoare. Dar cum nu este posibil, mărim perioada. Ne propunem ca în x luni să slăbim, să ajungem la greutatea dorită. Și muncim pentru asta. Dietă, sport, stres, rugăciuni, tot ce se poate. Facem o prioritate din asta. Ne facem timp. Depunem efort.


Și ce spune Biblia despre asta? Spune că nu ar trebui să ne conformăm modelului oferit de lumea acestui secol (parafrazare a versetului 2 din cartea Romani) și mai spune că frumusețea unei femei nu ar trebui să stea în împodobirea exterioară, ci în omul din interiorul nostru (1 Petru capitolul 3).

Sunt sigură că multe dintre noi știm aceste lucruri. Nu ne îmbrăcăm indecent, ca să atragem atenția, nu ne punem bijuterii sofisticate ca să ne simțim mai prețioase și nu ne machiem strident, ca să ne simțim mai deosebite. Dar eu personal,nu cunosc nici măcar o singură femeie, oricât ar fi de slabă, care să nu vrea să mai slăbească măcar 1-2kg, sau care să nu creadă că are soldurile prea mari, o burtă ca de gravidă sau vergeturi care îi sâcâie înfățișarea.


Nu este un subiect ușor pentru mine. Nici măcar nu am vrut să scriu despre asta și în niciun caz să încep categoria “eu și Dumnezeu” cu un articol de acest gen. Dar am simțit că trebuie să îl scriu. Nu am avut liniște până ce nu m-am apucat de scris. Este un subiect foarte personal. Și eu mă lupt mult, în acest domeniu. După ce am născut-o pe Arielle îmi era groază să mă uit în oglindă. Mi se părea că am o burtă imensă și eram umflată pe toate părțile. Ca să mă simt mai bine și să găsesc o soluție, căutam haine. Și stăteam toată ziua pe site-urile de haine, ca să găsesc acea ținută perfectă, care îmi va ascunde toate defectele și mă va face frumoasă, din nou. Însă așa ceva nu există, iar problema mea era, în mod clar, mult mai adâncă. Era o problemă de identitate. Mă defineam după cum arăt. Sunt slabă, deci sunt frumoasă. Sunt plinuță, deci nu sunt așa frumoasă.


Eu cred că ceea ce scrie acolo în versetele 3 și 4 din 1 Petru, în zilele noastre are legătură cu silueta. Pentru că ce este valoros în zilele noastre, este să fii slabă, să tinzi către fotomodelele văzute peste tot. Nu te “împodobești” în niciun fel, dar faci eforturi supraomenești ca să nu îți mai iasă burta prin rochiță.


Nu mă înțelege greșit, nu spun că nu e ok să ai grijă de tine, de corpul tău. Dimpotrivă, așa cum ai grijă de casă și de copii, e important să ai grijă de tine. Ci spun să nu îți iei identitatea din cum arăți. Să nu crezi despre tine că ești doar ce se vede în exterior. Cum ai slăbit un kilogram, gata ești mai frumoasă și mai valoroasă. Cum ai pus un kilogram, oficial nu mai ești așa faină. Adevărul este că valorile lui Dumnezeu nici nu menționează înfățișarea. Dumnezeu ne-a creat pe toate frumoase. Unele blonde, altele șatene și altele brunete. Avem diferite caracteristici faciale și diferite conformații ale corpului. Unele avem solduri