Ceasul de la mână vibrează o dată și încă o dată și iar și iar. Știu exact ce înseamnă aceasta. E dimineață. Trebuie să mă trezesc. Trag de mine să deschid ochii suficient de mult încât să pot opri ceasul. Am reușit. Mai am câteva minute de somn. Nici nu apuc să mă cufund bine în plapuma mea pufoasă că îl și aud pe soț: “Iubito e timpul să ne trezim”. Mă ridic resemnată din pat, mă îndrept spre ușă, o deschid și mă duc în camera Iuniei. “Ce față de îngeraș are”, îmi spun în sinea mea. “De ar fi așa de liniștită și când e trează” mă gândesc în timp ce îi spun că e dimineață și trebuie să ne trezim.
Ziua continuă cu toate cele de făcut, spălat, îmbrăcat, pieptănat, mâncat, fugit pe ușă că întârziem la grădiniță. “Noroc că nu am oră fixă de ajuns la birou” îmi zic în sinea mea.
Recunosc că m-am tot gândit dacă să scriu acest articol sau nu, dar cred că poate fi valoros pentru mămicile ce urmează să se întoarcă la muncă.
În prima lună de lucru m-am simțit buimacă. Am observat că îmi era greu să mă concentrez. După câteva ore de stat concentrată mă luau durerile de cap. Acestea s-au diminuat pe măsură ce am tot exersat concentrarea dar a fost nevoie de o perioadă de tranziție.
Recunosc, în primele două săptămâni nu prea am știut de mine. Am încercat să fac față și cu task-urile de la serviciu și cu ce aveam acasă și cu niște probleme medicale. Să fiu sinceră, de cele mai multe ori nici nu mai știam ce zi este, viața mea se rezuma doar la două imagini, una în care stau în fața calculatorului și una în care dorm.
Ceea ce m-a surprins cel mai tare a fost faptul că nu prea am reușit să mă deconectez de serviciu. Și când veneam acasă, parcă aveam așa în background-ul minții mele task-urile de la serviciu și aceasta reprezenta un mare stres pentru mine și nu mă ajuta deloc să trăiesc în prezent. După cum zice soțul meu, eu dacă nu aș avea stres, aș fi stresată că de ce nu mă stresez😅
Acum sunt intr-o etapă de tranziție, în care încerc să muncesc cât pot de bine, cu excelență, ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni și de asemenea să las lucrurile de serviciu la serviciu, iar în afara lui să mă deconectez. Uneori îmi iese și reușesc să mă bucur de seară sau Weekend, alteori mă presează zile întregi un task pe care am eu impresia că nu l-am terminat.
O altă surpriză pentru mine a fost să descopăr cât de mult mi s-a erodat încrederea de sine în anii în care am stat acasă. Mi-a fost teamă la orice pas, la orice nouă sarcină de îndeplinit sau responsabilitate asumată. Mereu îmi pun întrebarea dacă sunt suficient de calificată sau nu pentru ceea ce am de făcut și mereu mă îndoiesc de capacitățile mele.
Am descoperit că dacă vreau să cresc și să avansez, trebuie să fiu curajoasă și să ies din zona mea de confort. Și mi-a prins tare bine! Chiar dacă în multe zile lucrez de acasă și stau și cu pitica cea mică, timpul acela în care stau concentrată îmi prinde foarte bine. Am învățat să fiu mai organizată, să lucrez doar pe liste de “to do” și m-a ajutat să fiu mai organizată și mai eficientă și în treburile de acasă. Practic simt că mă încarc în timpul petrecut la serviciu și apoi am energie să mai și gătesc și să mai fac una alta prin casă și de asemenea să și plănuiesc postările pentru blog.
Așadar, mămici, curaj! Chiar dacă la început pare să ne sperie, chiar dacă parca trebuie să învățam iarăși totul de la 0, chiar dacă nu suntem sigure pe noi să avem curaj să facem pasul înainte! E important să facem pași care să ne scoată din zona de confort și care să ne ajute să ne dezvoltăm!
Cam așa este la mine adaptarea aceasta de la viața de mămică full time la viața de mămică cu serviciu. La tine cum a fost tranziția? Care a fost cel mai mare obstacol pe care l-ai avut de depășit și ce beneficii ai văzut în urma acestui proces?
