După o perioadă în care stătusem mai mult în casă, am decis să mai ies și eu. Ne-am hotărât să ieșim în parc cu pitica. Cu vreo două zile în urmă fusesem la dermatolog și îmi spusese, printre altele, că dacă vreau să mă vindec, va trebui să nu mai pun machiaj pe față, nici măcar fond de ten, pentru că astupă porii și se va vindeca mult mai greu. I-am spus că nu cred că pot face asta, iar dna doctor mi-a răspuns că dacă vreau să mă vindec, va trebui să pot. Așa că.. mi-am luat inima în dinți și am ieșit nemachiată din casă, prima dată după muultă vreme
Find în timpul săptămânii, parcul era destul de gol, din fericire. Am trecut prin dreptul unor fete așezate pe o băncuță. S-au oprit din ceea ce vorbeau ele și s-au uitat la noi. Apoi ne-am asezat pe o băncuță, suficient de aproape de ele. Nu că am vrut eu neapărat să stau acolo, dar se pare că Iunia a ales fix banca de lângă ele. După o tăcere de câteva secunde, una dintre ele le spune celorlalte: “Și eu am avut multe coșuri într-o perioadă, pentru că le rupeam tot timpul!”, iar alta răspunde: “Daa și eu am avut o perioadă în care le rupeam. Mi-au trecut doar când nu le-am mai rupt.”
Prima dată m-a apucat furia. M-am gândit să mă ridic și să urlu la ele că NU E VINA MEA! Nu am coșuri pentru că le rup! Am coșuri pentru că am pierdut o sarcină.. Nu am avut puterea să fac asta. Durerea era prea mare. M-am ridicat și am plecat, cu lacrimi în ochi. Mă gândeam că e nedrept, după ce că am pierdut bebele mult dorit să mă mai pomenesc și cu fața plină de ciumă (cam așa arăta) și să mai fiu și arătată cu degetul, cum că e vina mea că am coșuri.
Atunci i-am zis soțului: “Fă-mi o poză să o pun pe Facebook că dacă mă mai întâlnesc cu cineva și mă mai întreabă a suta oară ce am pățit, eu înnebunesc! Așa măcar văd poza pe Facebook și nu mai e șocul acela inițial, deci din bun simț măcar, nu mă mai întreabă nimeni nimic.”
Și mulți dintre cei care mă urmăriți pe blog m-ați încurajat super mult și pentru asta sunt foarte recunoscătoare! Aveam mare nevoie de încurajare după episodul din parc.
Totuși.. nu am mai îndrăznit să ies nemachiată din casă. Vreo două luni am avut fața plină de o acnee groaznică, apărută peste noapte.
sursă foto: Photo by Audrey Jackson on Unsplash
Cum a început totul?
Eram gravidă în 8 săptămâni când mi-au apărut multe coșuri mici și dese pe bărbie. M-am gândit că sunt din cauza schimbărilor hormonale din sarcină. Ulterior, s-au făcut mai mari și s-au extins și pe maxilar. La 11 săptămâni am fost la control la ginecologie, iar ecografia a arătat că era o sarcină pierdută, ceea ce americanii numesc ”missed miscarriage”, o pierdere de sarcină fără absolut niciun simptom. A fost un șoc. Pe lângă pierderea suferită, coșurile au continuat să se extindă și să arate din ce în ce mai rău până după ce am eliminat sarcina. Inițial, nici nu m-am preocupat așa tare de ele. Cumva speram să dispară după ce se elimină tot. Însă a durat.. Reglarea hormonală nu s-a produs peste noapte. Au fost peste două luni foooarte lungi pentru mine. În fiecare zi când mă trezeam dimineața, mă uitam în oglindă, sperând că au dispărut peste noapte, la fel cum au și apărut. În fiecare zi mă bufnea plânsul. Coșurile erau tot acolo reamintindu-mi constant și constant că am pierdut un copil. A fost o perioadă în care a trebuit să îmi reevaluez identitatea, să fiu ancorată în cine sunt eu ca și persoană, să îmi spun iar și iar că deși am fața afectată, frumusețea mea stă în cine sunt eu în interior. Mi-am dat seama că într-o lume atât de superficială ca a noastră, în care tot ce contează e să fii cât se poate de schiloadă și să ai un ten de porțelan și în care ești bombardată de fotomodele photoshopate, cu idei nerealiste de frumusețe, este tare tare greu să consideri frumoasă și valoroasă o față plină de acnee chistică.
Cum mi-am revenit?
În primul rând, nu mi-am revenit complet, încă. Acneea s-a dus, însă am rămas cu semne. Nu pentru că le-am rupt sau stors.. nici nu aș fi știut de unde să încep să fac asta, atât de multe erau, ci din cauză că orice acnee adâncă lasă urme. Se mai estompează zilnic puțin câte puțin, așa că am decis să aștept să văd câte mai rămân, în final :)
Coșurile au început să treacă groaznic de lent, abia după ce am eliminat sarcina. Ceea ce cred eu că a ajutat cel mai mult a fost faptul că mi-am dat seama că totul vine din interior. Nu am crezut-o pe dna doctor dermatolog care își dădea ochii peste cap când îi spuneam de toxine și cum acestea influențează sistemul nostru hormonal. Nu că nu au ajutat și cremele prescrise de ea, dar ele tratau doar la suprafață, doar consecința dereglării hormonale. Având aceasta în minte, am eliminat din dieta mea orice fel de dulce, am fugit de orice produs care conține zahăr și de atunci situația a început să se îmbunătățească. Am citit despre carențele din organism și cum acestea influențează hormonii, despre cum alimentația intervine, prin vitamine, în sistemul nostru endocrin și despre rolul super important al vitaminei D, care atunci când intră în organismul nostru se transformă fix.. într-un hormon.
Și deși dermatologii o țin una și bună că soarele nu face bine la coșuri.. pe mine fix el m-a scăpat de ele. Au dispărut cu totul abia când am fost în Egipt și am stat zilnic o grămadă de timp în soarele cel mai puternic. Am întâlnit acolo și un negustor care mi-a dat o loțiune pe bază de lapte de cămilă. Laptele de cămilă este tratamentul beduinilor din deșertul Egiptului pentru orice problemă a pielii. Bineînțeles că nu l-am crezut prima dată. Apoi după ce m-am documentat, am ales să încerc. Mă dădeam cu un strat gros de loțiune pe față și apoi stăteam 20-25 de minute cu fața la soare. În mod surprinzător, când m-am întors din Egipt, mai aveam doar semne (multe și roșii), însă nu mai era niciun coș pe față. Probabil a fost și faptul că hormonii s-au reglat și că am fost super destinsă în vacanță, faptul că nu am mai pus gura pe dulciuri și am evitat făinoasele și faptul că am făcut detoxifiere cu ceai de păpădie, dar cred că vitamina D, de la soare, m-a ajutat cel mai mult. Problema cu soarele este că usucă foarte tare pielea, care tinde apoi să producă și mai mult sebum. Însă laptele de cămilă este incredibil de gras și de hidratant, de aceea este folosit de secole, în deșert.
Până în clipa de față nu mai mănânc zahăr. Cum trișez puțin, a treia sau a patra zi, îmi apar vreo 2-3 coșuri. Pentru mine este evident că dulciurile influențează sistemul endocrin, deci și felul în care arată pielea mea, așa că fug de ele. Și acesta este primul sfat pe care i l-aș da cuiva care are probleme cu hormonii și cu acneea hormonală: Renunță la zahăr!
Nu există o rețetă fixă pentru a lupta cu acneea hormonală. Alimentația, vitaminele și stresul sunt principalele variabile atunci când vine vorba de sistemul endocrin și ele trebuie să fie în echilibru.
Ce am învățat din perioada aceasta?
Am învățat să iubesc ceea ce văd în oglindă, indiferent de imaginea privită. Am învățat că identitatea mea nu stă în înfățișarea mea, pentru că aceasta se poate schimba oricând. Am învățat că voi fi tare nefericită dacă tot ceea ce am este un chip frumos.
Mi s-a confirmat că am cel mai fain soț, care mă consideră frumoasă, indiferent de transformările prin care trece corpul meu și că nimic nu se compară cu sclipirea din ochii copilului meu atunci când mă vede. Pentru ea nu contează că am sau nu am coșuri, că sunt grasă, slabă, la modă sau depășită, pentru ea sunt cea mai prețioasă ființă deocamdată, sunt.. mami:)
În perioada aceasta grea, am căutat compania celor mai vechi și mai buni prieteni, care m-au văzut prin toate fazele, care râdeau și ziceau: ”lasă că trec și astea cum au trecut multe altele din viața ta!”, care m-au luat exact așa cum sunt eu și față de care nu a trebuit să mă ascund sau să mă cenzurez.
Am mai învățat că nu mereu este vina cuiva. Că uneori nu faci nimic ca să ”le meriți”. Nu le-am judecat pe fetele din parc, pentru că probabil și eu aș fi gândit așa. Este mentalitatea aceea că sigur ai făcut tu ceva de ai pățit-o. Și tocmai aceasta mi-a fost și mie lecția. Să învăț să iubesc, în loc să judec.
Și am mai învățat că trăim într-o bulă de superficialitate. Că postăm pe rețelele de socializare doar cele mai bune poze, doar momentele în care arătăm cel mai bine, doar vacanțele noastre exotice. Însă asta e fals, pentru că viața noastră nu e compusă doar din momentele de glamour, pentru că nu tot timpul arătăm ca în cea mai reușită poză pe care am postat-o și pentru că viața nu e mereu roz. Și cred că e un mare minus al generației noastre pentru că ne învață că a fi vulnerabil nu e ceva valoros, că trebuie să te ascunzi atunci când nu îți e bine și să te dai mare când toate merg așa cum vrei tu. Însă cu toții știm că viața e compusă și din momente negre și din momente roz. Nu poate fi doar roz, sau doar neagră. E o întreagă varietate de culori, emoții și trăiri. Și mai cred că faptul că postăm doar momentele bune, ne desensibilizează la nevoile și necazurile celorlalți. Pentru că viața ”perfectă” de pe social media ne induce ideea că ar trebui să îți meargă doar bine și că dacă nu e așa, precis ai făcut tu ceva, că nu e normal să îți mai fie și greu.. dar e perfect normal.
Așa că hai să nu ne mai ascundem atunci când ne e greu, hai să fim empatici la greutățile altora și hai să nu ne mai mințim cu imagini irealiste despre cum ar trebui să fie viața. Acestea nu ne vor face altceva decât.. complet nefericiți.
P.s.: Am pus, mai jos și câteva poze needitate. Două cu acneea mea păcătoasă, dar deja când era puțin mai bine și una cu faimosul lapte de cămilă :) Poate ajută pe cineva!
#Littlecornerofjoy #acnee #acneehormonala #tratamentacnee #pierderesarcinaacnee #despreacneeameahormonala #acneehormonalasarcina #acneesarcina #acneehormonalatratament #acneehormonaladermatolog #laptedecamila #tratamentlaptedecamila #acneelaptedecamila #tratamentacneelaptedecamila #acneesoare #ebunsoarelepentrucosuri #tratamentcosurilaptedecamila
