top of page

Solutii si probleme cu somnul in timpul bebelusiei


"Sh..shh", legăn spre stânga, apoi spre dreapta, apoi mai dăm o tură de cameră în timp ce ne legănăm. Mă uit la ceas. A trecut o oră. O oră întreagă și nu a adormit? Încerc, din nou, să o pun în pătuț. Țipete și urlete. O iau iar în brațe. Plânge. Încerc să o legăn, tot plânge. Frustrarea mă face să explodez "Nu mai pot!". O pun în pătuț și merg în living să mă calmez, ca să nu reacționez la cald. Stau câteva minute și dintr-o dată realizez că e liniște. Wow în toată frustrarea mea că nu reușesc să o adorm și vârtejul de gânduri și furie ce îmi mocneau în cap, nici nu am realizat că nu s-a mai auzit nimic de când am ieșit din dormitorul ei. Merg tiptil tiptil, ce să vezi? Somn total! După o oră de chin de-al meu, a fost nevoie doar să o pun în pătuț și în mai puțin de 1 minut a adormit singură, fără proteste, scandal și alte cele. Minune cerească! Închid ușa ușor (o lăsasem deschisă) și aștept pe canapea, în living. Mă aștept să se trezească din clipă în clipă sau după ce își face un ciclu de somn, că doar, am mai trecut pe aici. Surpriză, însă, a dormit cam două ore. Eh asta da surpriză!

Ceea ce tocmai am povestit se întâmpla undeva pe la 7-8 luni ale Iuniei la somnul de după-amiază (avea două somnuri pe atunci). Aveam un ritual de adormit, care implica un anume tip de legănat, sâsâit ( sau șâșâit 😜 sau oricum i-o zice) și apoi pus ușurel în pătuț. De obicei, cam 10 minute dura totul, fără scandal, fără proteste, deși uneori pur și simplu nu voia să adoarmă. Atunci portbebe-ul era ultima și singura soluție.

Ei bine, după minunea ce tocmai am povestit-o, am decis să fac lucrurile mai bine. Adică să fac exact ca la carte cu somnul, să urmăresc semnalele de somn și în scurt timp să îi dau să sugă apoi să o pun ușor în pătuț. A funcționat perfect! Și încă funcționează ( asta doar dacă nu cumva întârzii prea mult cu pusul la somn).

Dar hai să o luăm cu începutul. Noi am avut probleme mari mari cu somnul la începutul bebelușiei. Adică eu și soțul împărțeam noaptea în două ture și fiecare lua câte o tură. În funcție de norocul fiecăruia, putea să doarmă sau nu pe tura ta. "Epuizați" e un cuvânt mult prea mic pentru cum ne simțeam noi în perioada aceea. Apoi am decis să mergem acasă la părinți(eu și Iunia), unde am împărțit noaptea în 4 ture (mama, tata, soră-mea și eu) și așa am reușit să îmi mai revin. Cumva mi-am dat seama că ea confunda noaptea cu ziua. Ziua dormea destul de bine, mai ales afară, însă noaptea, stătea trează câteva ore, de obicei de pe la 2 până la 5-6, când se iveau zorii. Eram disperată, citisem că între 6-8 săptămâni se formează obiceiurile de somn și în niciun caz nu voiam să tot continuăm cu programul nocturn (ea avea 5 săptămâni atunci). Așa că, m-am documentat bine bine de tot. Am vorbit cu soțul și ne-am făcut planul de bătaie. După o săptămână și jumătate, ne-am întors în București și fiind mult mai odihniți amândoi am aplicat câteva lucruri din ceea ce citisem. Le voi lista aici, doar pe cele despre care ne-am documentat, le-am aplicat și ne-au și ajutat pe noi.

1. Am început să o plimbăm pe Iunia, seara.

Ieșeam cu puțin timp înainte de apus și stăteam până se întuneca afară de tot. Citisem că asta o va ajuta să nu mai confunde ziua cu noaptea, pentru că astfel poate vedea trecerea de la zi la noapte. Eu cred că, pentru noi, chiar a funcționat. De atunci, nu s-a mai trezit, decât rareori (de obicei atunci când nu dormea acasă, când eram plecați) în toiul nopții pentru câteva ore. Și ne-a ajutat și pe noi. Plimbările seara ne încărcau de energie. Nu am făcut mult timp asta, cam vreo două săptămâni, pentru că în scurt timp a venit vremea friguroasă. Dar a fost suficient :)

2. Am implementat o rutină de seară.

Știu că sună foarte americănește, dar funcționează. La noi a făcut minuni. Încă are o rutină, ușor diferită, dar face o diferență imensă. Copiii, ca și noi de altfel, au nevoie de predictibilitate, să știe ce urmează și să facă asocieri. Am mai povestit pe ici colo despre asocierile de somn. Fiecare dintre noi le avem. Unii nu pot să doarmă cu șosete, alții fără șosete, alții fără să fie înveliți șamd. În același fel sunt construiți și bebelușii. La ei chiar sunt mult mai vizibile și mai importante aceste asocieri. Unii copii asociază somnul cu suptul, alții cu suzeta, alții cu mama, alții cu o păturică sau o jucărie. Ceea ce facem printr-o rutină de seară este o asociere de somn cu o succesiune de evenimente, fiind mai ușor să scoți sau să adaugi ceva (de exemplu, noi la 6 luni am introdus cititul unei povești în rutina de seară, fără nici cea mai mică problemă,). În felul acesta ei gestionează mai bine schimbările. Nu este imposibil să crești un copil fără o rutină de somn, dar îți va face viața mai ușoară, pentru că dacă are doar o singură asociere, cu sânul sau suzeta de exemplu, atunci când acestea nu vor mai fi în guriță, automat copilul se va trezi.

3. Am înfășat-o.

Inițial, am fost foooarte împotriva înfășatului. Mi se părea o practică veche și total idioată. Până când Iunia adormea în sfârșit și apoi ridica mânuțele și tresărea trezindu-se. Apoi plânsete, urelete, calmat, în final adormea la loc. După doar 5-10 minute, iarăși ridica mânuțele și picioarele și o luam de la capăt. Dacă se auzea cel mai mic foșnet o luam de la capăt. Nu mai puteam. Așa că am decis să caut să citesc de ce tot ridică mânuțele așa. Am descoperit că se numește reflexul Moro, este normal până la vârsta de 4-6 luni. Ceea ce îi sperie și îi trezește pe ei este absența limitelor. Deoarece, în primele luni, compară totul cu mediul din uter, atunci când dau din mânuțe și piciorușe și văd că nu se mai lovesc de nimic (aka burta