top of page

De ce Dumnezeu consideră mamele atât de importante

Într-o seară, în timp ce culcam pitica cea mare, niște gânduri interesante au dat năvală în mintea mea. Ca să înțelegi bine, când zic “culc pitica” înseamnă că stau lângă ea, pe întuneric, fără să fac nicio mișcare, așteptând să adoarmă. Cumva, de când a apărut bebelina cea mică, simte nevoia să nu mai adoarmă singură.


Așadar, eu, așteptând în întuneric, în mod evident, îmi trec diverse lucruri prin cap, în încercarea de a evita să adorm înaintea piticei. De curând, m-am regăsit punându-mi întrebarea: “De ce am ales să rămân acasă, cu fetele, cât sunt mici?” și cumva știam că depinde foarte mult de principiile mele creștine și de credința mea în Dumnezeu, dar parcă nu mai reușeam să îmi explic foarte clar, DE CE este atât de important, încât am ales asta.

Și atunci m-a trăsnit răspunsul. După ce criteriu îmi prioritizez viața? După valoarea eternă. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că îmi pun întrebarea: “Cât de mult înseamnă acest lucru (oricare ar fi el) pentru Împărăția lui Dumnezeu?

Așadar, ce va rămâne? Ce iei cu tine când mori? Vei lua doar conștiința, relația cu Dumnezeu, relațiile cu ceilalți și cât din ceea ce ți s-a dat, ai folosit pentru gloria lui Dumnezeu și nu pentru gloria ta.




Și uite așa mi-am clarificat nelămuririle. Am ales să rămân acasă, deoarece consider că, cel puțin primii ani de viață ai copiilor mei, sunt fundamentali în dezvoltarea lor, pentru că au o valoare eternă inestimabilă și vreau să investesc în ei.


Hai să vedem, de ce copilăria are o valoare atât de importantă în viața oamenilor? Ce spune Biblia despre aceasta și ce spun și studiile de astăzi? În mod surprinzător(sau nu), se pare că sunt de aceeași părere.


În Vechiul Testament, Dumnezeu a ales poporul evreu, ca să fie un model de societate condusă de Dumnezeu, guvernată după principiile Lui și aceasta pornea în mod evident, de la celula de bază a societății, familia. Ceea ce m-a intrigat foarte mult, a fost faptul că până în ziua de azi, copiii ale căror mame nu sunt evreice, nu sunt considerați evrei. Sunt mai multe pasaje în Biblie, dar cel mai clar este cel din Ezra 10:2-3, în care evreii care s-au întors din exil, au jurat să le izgonească din comunitate pe sotiile lor non-israelite și pe copiii lor, demonstrând astfel că Dumnezeu nu îi vedea ca fiind evrei pe cei ale căror mame nu erau evreice, spre deosebire de cei care aveau un tată non-evreu, dar a căror mamă era israelită (Levitic 24:10).

Evreii erau singurul popor antic, unde și cei mai săraci din popor știau să scrie și să citească. Mamele făceau această slujbă în general, și nu era ca să se dea mari ce copii deștepți au, ci ca să își poată ajuta copiii să citească Legea lui Dumnezeu. Toată educația lor era centrată pe a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Dacă mama era non-evreică, în mod evident nu cunoștea și nu avea niciun interes să își învețe copiii despre Legea lui Dumnezeu, iar copiii, în cele din urmă, ajungeau să practice religia mamei.


Și aceasta ne aduce în ziua de azi. În mod foooarte interesant, am dat zilele trecute peste un studiu recent, ale cărui concluzii arată faptul că în căsătoriile inter-religioase, copiii vor prelua religia mamei. Dacă, de exemplu, un bărbat creștin se căsătorește cu o femeie musulmană, copiii vor prelua religia mamei, în cele din urmă. Poți citi studiul aici.

Apoi am mai citit alte trei studii, care arată cum copilăria îți modelează aproape iremediabil personalitatea și modul în care privești viața (vezi aici, aici și aici). De asemenea, părerile psihologilor sunt copleșitoare legate de importanța copilăriei și cum aceasta ne construiește personalitatea, în cele din urmă.